The Financial Times: Analiștii americani se tem de un război civil în SUA / Chinezii visează la dominația globală

Greg Treverton era cândva prevestitorul suprem al Americii. În calitate de președinte al Consiliului Național de Informații el coordona publicarea o dată la patru ani a raportului guvernamental Global Trends [„Tendințe Globale”].

Ediția din 2017 a acestuia admitea cu prudență vulnerabilitatea Americii. Ea observa „inegalitatea în creștere” și „politica extrem de polarizată”. Însă raportul concluziona cu optimism că „idealul includerii […] rămâne un avantaj esențial” al Americii, scrie The Financial Times, citată de Rador.

Acum, patru ani mai târziu, Treverton s-a mutat în mediul universitar și are o viziune mult mai pesimistă. Săptămâna trecută a publicat împreună cu Karen Treverton un articol intitulat „Vine războiul civil”.

În el argumentează că divergențele dintre America democrată și cea republicană au ajuns acum într-atât de extreme încât o scindare de un fel sau altul este inevitabilă. Această scindare ar putea fi pașnică, implicând o „federație mult mai laxă”. Dar ar putea fi și violentă. Cei doi Treverton remarcă pe un ton sumbru: „Probabilitatea ca un republican să dețină o armă de foc e dublă față de un democrat”.

Dacă ar fi fost doar un punct de vedere izolat, poate că n-ar fi fost prea relevant. Însă și alți analiști americani de seamă ajung la concluzii similar de distopice. Luna viitoare va fi publicată cartea „Cum încep războaiele civile” de Barbara Walter de la Universitatea din California, o autoritate academică reputată în această chestiune.

Ea argumentează că America satisface criteriile unei țări aflate în pragul unui conflict violent intern. În opinia ei, un astfel de conflict ar fi caracterizat de un „flux destul de consistent de atentate teroriste”, mai degrabă decât de ciocniri între forțe armate permanente.

Chiar și cercetătorii care nu se concentrează anume pe violența politică sunt tot mai pesimiști. Thomas Edsall, care monitorizează tendințele sociologice pentru The New York Times, remarca săptămâna trecută că politologii argumentează tot mai des în favoarea ideii că o „revenire la normele democratice tradiționale (în America) va fi extrem de dificilă, dacă nu imposibilă”.

Acest gen de îngrijorare și deznădejde nu se limitează doar la America democrată. Republicanii sunt chiar mai înclinați decât democrații să afirme că democrația țării e în pericol – reflectând insistența lui Donald Trump cum că alegerile din 2016 [sic!] i-au fost furate.

Referirile la război civil sunt ceva obișnuit și la dreapta. Senatorul Ted Cruz medita săptămâna trecută la secesiunea Texasului de SUA. Michael Anton, fost membru al Consiliului de Securitate Națională sub Trump, a comparat recent America actuală cu starea ei de dinainte de războiul civil: „Americanii nu sunt mai puțin, ci și mai divizați decât eram în ajunul acelui mare conflict”.

Depresia profundă care planează asupra elitei americane e legată și de un sentiment general al declinului național. Unul dintre puținele lucruri asupra cărora atât republicanii cât și democrații cad de acord este acela că America ar trebui acum să trateze China ca pe un rival global serios și periculos. Până de curând americanii considerau că, indiferent ce alte probleme vor fi având, SUA își vor menține mereu un avans tehnologic în raport cu China.

Însă acum acest fapt nu mai poate fi luat ca dat. Într-un articol recent Graham Allison de la Universitatea Harvard și Eric Schmidt, fost director executiv la Google, argumentează că „în curând China va depăși SUA în domeniul tehnologic”.

Atmosfera vecină cu disperarea din SUA încurajează sentimentul opus la nivelul elitei chineze – o convingere tot mai puternică cum că țara lor depășește America și în cele din urmă o vor substitui în calitate de putere dominantă a lumii. Conducătorul chinez Xi Jinping proclama într-un discurs recent că „Orientul se ridică și Occidentul e în declin”.

Faptul că America a suferit 800.000 de decese de pe urma pandemiei, în timp ce China pretinde că bilanțul ei pandemic nu a depășit 5.000, e invocat frecvent drept probă a superiorității sistemului chinez.

Încrederea de sine tot mai mare a Chinei ajunge să dea pe dinafară în dialogul formal dintre cele două state. Atunci când secretarul american de stat Antony Blinken a condamnat acțiunile Chinei cu privire la Hong Kong și Taiwan, omologul lui chinez, Yang Jiechi, a reacționat cu un dispreț teatral: „SUA nu dețin calificările pentru a afirma că vor să discute cu China dintr-o poziție de forță”.

Evident că, într-un sistem închis precum al Chinei, e dificil de știut dacă retorica oficială despre superioritatea sistemului chinez reflectă și o convingere autentică în acest sens. Cei care-l critică deschis pe Xi sfârșesc adesea după gratii.

Zhang Zhan, un cetățean-jurnalist care a pus la îndoială versiunile oficiale cu privire la ce s-a petrecut în Wuhan, locul de unde a pornit pandemia, a fost condamnat la patru ani de închisoare. Totuși, observatori și jurnaliști străini care călătoresc mult și în afara Beijingului au scris că încrederea de sine și naționalismul guvernului central par a fi larg împărtășite și de cadrele comuniste locale, precum și de publicul larg.

Actuala combinație dintre criza democrației americane și încrederea de sine tot mai mare a puterilor autoritare amintește de anii ’30. Marea Recesiune îi convinsese pe mulți în America și în general în lume că democrația liberală are disfuncționalități fatale. Statele monopartid precum URSS, Italia lui Mussolini și Germania nazistă și-au proclamat eficiența superioară în fața propriilor popoare – dar și a unor pelerini politici sosiți din Vest.

După cum avea să se dovedească, imaginile strălucitoare ale puterilor autoritare din anii ’30 ascundeau probleme profunde de substrat, în vreme ce aparenta slăbiciune a Americii ascundea dedesubt o puternică adaptabilitate. Cei care încă mai privesc la SUA ca la gardianul global al libertății politice nu pot face altceva decât să spere că istoria se repetă.

Sursa: The Financial Times/ Rador/ Traducere: Andrei Suba