
Tentative de fraudă de peste un miliard de dolari, identificate de Departamentul de Combatere a Fraudelor Visa
Departamentul de Combatere a Fraudelor din cadrul Visa (Visa Scam Disruption) a identificat, de la înfiinţare sa, în 2024, tentative de fraudă de peste un miliard de dolari, dintre care peste 260 de milioane de dolari în Europa, se arată într-un comunicat al procesatorului de plăţi, transmis luni Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Potrivit datelor centralizate de companie, prin colaborarea cu clienţi şi autorităţi din întreaga lume, noua structură a reuşit să împiedice peste 25.000 de comercianţi frauduloşi, transmite Agerpres.
„În calitate de Chief Risk Officer interimar al Visa în Europa, văd aproape zilnic cum evoluează ameninţările din domeniul plăţilor electronice şi sunt mândru să conduc această luptă continuă pe care Visa o duce împotriva infractorilor. Escrocheriile au un impact personal şi pot avea efecte financiare şi psihologice de durată asupra oamenilor şi familiilor acestora.
Identificarea unor tentative de fraudă de peste un miliard de dolari reprezintă o realizare importantă pentru Visa, dar acesta este doar începutul. În centrul activităţii noastre zilnice stă grija faţă de persoanele vizate de escroci – cei aflaţi în căutarea unui partener, cei care rezervă o vacanţă unică în viaţă sau cei care încep o afacere nouă – iar misiunea noastră este să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a-i proteja”, a declarat David Capezza, chief Risk Officer interimar la Visa în Europa, citat în comunicat.
De asemenea, peste o mie de comercianţi vizau deţinătorii de carduri, utilizând metode diversificate, de la postarea de coduri QR false sau tehnici de inginerie socială, până la afişarea de mesaje şi reclame înşelătoare (pop-up-uri) menite să determine consumatorii să-şi introducă detaliile de plată pentru a fi compromise.
„Reţeaua a comis fraude raportate în valoare de peste 44 de milioane de dolari, însă, prin colaborarea cu autorităţile şi băncile acceptatoare ale cardurilor, a fost desfiinţată cu succes”, notează compania.
În acest context, procesatorul de plăţi a continuat să consolideze unul dintre programele sale cheie de protecţie a ecosistemului de plăţi – Visa Integrity Risk Program – pentru a sprijini şi mai eficient băncile în detectarea practicilor înşelătoare ale unor comercianţi.
Astfel, combaterea fraudelor necesită cooperare la nivelul întregului ecosistem şi o abordare integrată, care pune accent în mod egal – dacă nu chiar mai mare – pe prevenţie decât pe neutralizarea ameninţărilor.
Visa este lider mondial în domeniul plăţilor digitale, facilitând tranzacţii de plată între consumatori, comercianţi, instituţii financiare şi entităţi guvernamentale din peste 200 de ţări şi teritorii.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.