război

După Turcia și Elveția, Azerbaidjanul ar putea deveni următoarea țară gazdă pentru negocierile cu Rusia, propune Zelenski

25 apr.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat în vizită în Azerbaidjan, a propus sâmbătă ca următoarea rundă de negocieri cu Rusia să se desfăşoare în această ţara din Caucaz, informează EFE, transmite Agerpres. „L-am informat pe preşedintele Azerbaidjanului că suntem pregătiţi pentru negocieri trilaterale (în ţara sa)”, a declarat preşedintele Zelenski după o întâlnire cu liderul azer […]
După Turcia și Elveția, Azerbaidjanul ar putea deveni următoarea țară gazdă pentru negocierile cu Rusia, propune Zelenski

Israelul anunţă că desfăşoară atacuri împotriva Hamas în Fâşia Gaza, în urma unor ”încălcări” ale armistiţiului / Apărarea Civilă anunţă 11 morţi

19 nov.
Apărarea Civilă din Fâşia Gaza anunţă miercuri 11 morţi în bombardamente israeliene în întreaga enclavă, în care armata israeliană a anunţat că desfăşoară atacuri împotriva Hamas, ca ripostă la ceea ce prezintă drept o încălcare a armistiţiului, relatează AFP, conform News.ro. Atacuri israeliene s-au soldat cu cel puţin şase morţi în oraşul Gaza şi cinci […]
Israelul anunţă că desfăşoară atacuri împotriva Hamas în Fâşia Gaza, în urma unor ”încălcări” ale armistiţiului / Apărarea Civilă anunţă 11 morţi

Zelenski, la finalul unei vizite la Ankara: Sperăm să restabilim schimburile de prizonieri de război cu Rusia, până la final de an

19 nov.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îşi exprimă miercuri speranţa – într-o conferinţă de presă la Ankara, la finalul unei vizite în care voia să relanseze negocierile de pace aflate în impas cu Rusia – unei reluări a schimbului de prizonieri de război cu Moscova, relatează AFP, transmite News.ro. ”Sperăm să restabilim schimburile (de prizonieri de război) […]
Zelenski, la finalul unei vizite la Ankara: Sperăm să restabilim schimburile de prizonieri de război cu Rusia, până la final de an

Israelul şi Autoritatea Palestiniană salută Planul de Pace al lui Trump adoptat de Consiliul de Securitate al ONU. UE evocă o „etapă importantă”

18 nov.
Israelul vrea să ”întindă mâna tuturor vecinilor săi care poartă pacea şi prosperitatea”, iar Palestina vrea să se desfăşoare o Forţă Internaţională de Stabilizare pe teritoriul său, la o zi după adoptarea unei rezoluţii americane care susţine Planul de Pace al lui Donald Trump de către Consiliul de Securitate al ONU, relatează AFP, conform News.ro. […]
Israelul şi Autoritatea Palestiniană salută Planul de Pace al lui Trump adoptat de Consiliul de Securitate al ONU. UE evocă o „etapă importantă”

Trei drone detectate deasupra Centralei Nucleare Doel, în Belgia

10 nov.
Trei drone au fost detectate deasupra Centralei Nucleare belgiene Doel, a anunţat societatea energetic Engie, relatează Reuters, transmite News.ro. Incidentul, care a avut loc duminică seara, nu a a vut niciun impact asupra funcţionării centralei, precizează întreprnderea. Autorităţile au fost informate cu privire la incident, a anunţat un purtător de cuvânt al Engie. Operaţiunile au […]
Trei drone detectate deasupra Centralei Nucleare Doel, în Belgia

Șeful armatei franceze denunță o ”atmosferă nucleară îngrijorătoare” după testele Rusiei și posibila reluare a testelor nucleare în SUA

05 nov.
Testarea de nou armament nuclear de către Rusia şi anunţarea unei eventuale reluări a testelor nucleare de către preşedintele american Donald Trump constituie o ”atmosferă nucleară îngrijorătoare”, trage un semnal de alarmă şeful Statului Major Interarme francez Fabien Mandon, care arată cu degetul ”un nivel ieșit din comun al discursului şi agresivităţii”, transmite News.ro. Militarul […]
Șeful armatei franceze denunță o ”atmosferă nucleară îngrijorătoare” după testele Rusiei și posibila reluare a testelor nucleare în SUA

Paramilitarii anunţă că au preluat controlul asupra oraşului sudanez Al Fashir, asediat de 18 luni

26 oct.
Paramilitarii sudanezi anunţă duminică faptul că au preluat controlul oraşului Al Fashir, după ce au cucerit cartierul general al armatei în ultimul mare oraş din Darfur pe care nu-l controlau, relatează agenția AFP, citată de News.ro. Forţele de Susţinere Rapidă (FSR) ”anunţă cu mândrie că au preluat controlul oraşului Al Fashir”, capitala statului Darfurul de […]
Paramilitarii anunţă că au preluat controlul asupra oraşului sudanez Al Fashir, asediat de 18 luni

Rubio se declară optimist, în Israel, în privinţa înfiinţării unei Forţe Internaţionale de Stabilizare

25 oct.
Secretarul de Stat american Marco Rubio, aflat într-o vizită în Israel cu scopul de a consolida armistiţiul fragil în Războiul din Fâşia Gaza, se declară vineri optimist şi anunţă că mai multe ţări sunt pregătite să participe la o Forţă Internaţională de Stabilizare (ISF), relatează AFP, conform News.ro. Rubio a încheiat o serie de vizite […]
Rubio se declară optimist, în Israel, în privinţa înfiinţării unei Forţe Internaţionale de Stabilizare

Israelul a predat Fâşiei Gaza rămăşiţele a 30 de palestinieni, anunţă Ministerul Sănătăţii al Hamas / De la intrarea în vigoare a armistițiului, teroriștii Hamas au predat rămășițele a 15 dintre cei 28 de ostatici israelieni din fâșia Gaza

22 oct.
Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza, al Hamas, a anunţat miercuri că alte 30 de rămăşiţe ale unor palestinieni au fost restituite Fâşiei Gaza de către Israel, prin intermediul Crucii Roşii, numărul rămăşiţelor restituite de israelieni de la 10 octombrie atingând astfel 185, relatează AFP, citată de News.ro. În cadrul unui acord e încetarea focului între […]
Israelul a predat Fâşiei Gaza rămăşiţele a 30 de palestinieni, anunţă Ministerul Sănătăţii al Hamas / De la intrarea în vigoare a armistițiului, teroriștii Hamas au predat rămășițele a 15 dintre cei 28 de ostatici israelieni din fâșia Gaza

Un militar rus și-a omorât prin împuşcare un camarad şi apoi s-a sinucis, într-o bază militară în regiunea Moscova

17 oct.
Un militar rus a fost ucis prin împuşcare, vineri, de unul dintre camarazii săi, care apoi s-a sinucis, într-o bază a armatei ruse, în regiunea Moscova, anunţă autorităţile, citate de agenţiile ruse de presă, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro. ”La 17 octombrie, în timpul nopţii, în incinta unei baze militare din regiunea […]
Un militar rus și-a omorât prin împuşcare un camarad şi apoi s-a sinucis, într-o bază militară în regiunea Moscova

Vicepreședintele american J. D. Vance: Ruşii şi ucrainenii, într-o „dezaliniere fundamentală a aşteptărilor”, „nu sunt sunt pregătiţi” să încheie un acord de pace / Rusia crede că face progrese militare mai mari decât în realitate, complicând negocierile, însă o soluţie rămâne posibilă

17 oct. 2
Războiul din Ucraina rămâne în impas, în pofida multor luni de negocieri, apreciază vicepreşedintele american J. D. Vance într-un interviu acordat postului conservator american Newsmax, cu câteva ore înainte ca preşedintele american Donald Trump să-l primească pe omologul său ucrainean Violodimir Zelenski la Casa Albă, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro. ”Ruşii şi […]
Vicepreședintele american J. D. Vance: Ruşii şi ucrainenii, într-o „dezaliniere fundamentală a aşteptărilor”, „nu sunt sunt pregătiţi” să încheie un acord de pace / Rusia crede că face progrese militare mai mari decât în realitate, complicând negocierile, însă o soluţie rămâne posibilă

Suedia urmează să-şi constituie primele rezerve strategice de cereale, ce pot fi folosite în caz de război sau de criză, în urma unei creşteri a tensiunilor cu Rusia

16 oct.
Guvernul suedez anunţă, în urma unei creşteri a tensiunilor cu Rusia, că primele stocuri de cereale de folosit în cazul unui război sau crize urmează să fie înfiinţate în nordul Suediei, o regiune de ”importanţă militară strategică”, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro. Stockholmul a alocat investiţii în valoare de 575 de milioane […]
Suedia urmează să-şi constituie primele rezerve strategice de cereale, ce pot fi folosite în caz de război sau de criză, în urma unei creşteri a tensiunilor cu Rusia

Uniunea Europeană pregăteşte o lege a reparaţiilor de război în în vederea reconstrucţiei Ucrainei, anunţă comisarul european al Economiei, care îndeamnă statele G7 să facă la fel în privinţa veniturilor generate de active ruseşti blocate pe teritoriile lor

16 oct.
Veniturile generate de activele ruseşti blocate în cadrul sancţiunilor impuse Moscovei este necesar să fie folosite la finanţarea reconstrucţiei Ucrainei, subliniază comisarul european însărcinat cu Economia Valdis Dombrovskis, care speră să convingă partenerii din cadrul G7 să facă acest lucru, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro. Uniunea Europeană (UE) pregăteşte o elege a […]
Uniunea Europeană pregăteşte o lege a reparaţiilor de război în în vederea reconstrucţiei Ucrainei, anunţă comisarul european al Economiei, care îndeamnă statele G7 să facă la fel în privinţa veniturilor generate de active ruseşti blocate pe teritoriile lor

Trump confirmă că-l primeşte pe Zelenski vineri, la Casa Albă

14 oct. 1
Preşedintele american Donald Trump a confirmat că urmează să-l primească vineri, la Casa Albă, pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, în cea de a treia vizită a preşedintelui ucrainean în Statele Unite de la întoarcerea la putere a republicanului, relatează AFP, transmite News.ro. ”Cred, da”, i-a răspuns preşedintele american, la bordul Air Force One, la […]
Trump confirmă că-l primeşte pe Zelenski vineri, la Casa Albă

Ucraina întrerupe livrarea de electricitate în cel puţin şapte regiuni, în urma unor atacuri ruseşti

13 oct.
Ministerul ucrainean al Energiei anunţă luni întreruperi de urgenţă ale livrărilor de electricitate în cel puţin şapte regiuni – în nordul, centrul, estul şi sudul Ucrainei -, în urma unor atacuri ruseşti asupra reţelei energetice, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro. ”Din cauza situaţiei dificiel în sistemul energetic”, provocate de ”atacuri ruseşti (…), […]
Ucraina întrerupe livrarea de electricitate în cel puţin şapte regiuni, în urma unor atacuri ruseşti

Egiptul şi Turcia exercită presiuni asupra Hamasului ca să se dezarmeze, potrivit ministrului german de Externe

13 oct. 1
Qatarul, Egiptul, Turcia şi alte state arabe exercită presiuni asupra grupării islamiste palestiniene Hamas din Fâşia Gaza pentru ca această să se dezarmeze, în vederea susţinerii unei continuări a negocierilor de pace cu Israelul, anunţă luni ministrul german de Externe Johann Wadephul, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro. ”Toate aceste state nu vor […]
Egiptul şi Turcia exercită presiuni asupra Hamasului ca să se dezarmeze, potrivit ministrului german de Externe

Preţul barilului american de petrol scade sub un prag de 60 de dolari, după acordul în războiul din Fâşia Gaza

10 oct.
Cursul barilului de petrol american a scăzut sub pragul de 60 de dolari vineri, la cel mai scăzut nivel din aprilie, pe o piaţă afectată de o supraabundenţă a ofertei faţă de cerere, în urma acordului de încetare a focului în Războiul din Fâşia Gaza, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro. Cursul petrolului […]
Preţul barilului american de petrol scade sub un prag de 60 de dolari, după acordul în războiul din Fâşia Gaza

Trump evocă o vizită în Egipt, la semnarea acordului cu privire la Fâşia Gaza. ”Vom încerca să ne ducem acolo”, anunţă el într-o şedinţă de Guvern la Casa Albă

09 oct.
Preşedintele american Donald Trump anunţă joi că ”va încerca” să se ducă în Egipt, la semnarea acordului de încetarea focului şi eliberarea ostaticilor ţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza, relatează AFP, transmite News.ro. ”Vom încdrca să ne ducem acolo şi lucrăm la timing, la timingul exact. Ne vom duce în Egipt, unde (…) vom avea o semnare […]
Trump evocă o vizită în Egipt, la semnarea acordului cu privire la Fâşia Gaza. ”Vom încerca să ne ducem acolo”, anunţă el într-o şedinţă de Guvern la Casa Albă

Zelenski acuză Moscova că vrea ”să semene haosul” atacând infrastructuri energetice și feroviare odată cu venirea iernii

09 oct.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski acuză Rusia de faptul că vrea ”să semene haosul” în Ucraina prin multiplicarea atacurilor vizând infrastructuri energetice şi feroviare, care au antrenat apeluri la evacuarea familiilor cu copii, relatează AFP, citată de News.ro. Odată cu apropierea iernii, Rusia a ţintit în ultimele săptămâni instalaţii electrice, de gaze sau feroviare în mai […]
Zelenski acuză Moscova că vrea ”să semene haosul” atacând infrastructuri energetice și feroviare odată cu venirea iernii

Companiile israeliene, excluse de la Salonul Aeronautic de la Dubai, unul dintre cele mai importante din lume, în urma unei „evaluări tehnice”

07 oct.
Întreprinderile israeliene în domeniul apărării au fost excluse de la viitorul Salon Aeronautic de la Dubai, în urma unei ”evaluări tehnice”, anunţă marţi organizatorul evenimentului, fără să ofere alte detalii, pe fondul Războiului din Fâşia Gaza, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro. ”Expozanţii (israelieni) care urmau să vină nu vor participa”, anunţă directorul Informa […]
Companiile israeliene, excluse de la Salonul Aeronautic de la Dubai, unul dintre cele mai importante din lume, în urma unei „evaluări tehnice”

Donald Trump o trimite pe Greta Thunberg să consulte un medic / „E complet nebună”, are „o problemă de gestionarea furiei”

07 oct. 2
Preşedintele american Donald Trump o atacă dur pe activista ecologistă – şi politică – Greta Thunberg, despre care spune că are ”o problemă de gestionarea furiei”, în timp ce suedeza sosea la Atena cu membri ai flotilei către Fâşia Gaza, transmite News.ro. Locatarul Casei Albe răspundea luni presei, în Biroul Oval, care-l întreba ce părere […]
Donald Trump o trimite pe Greta Thunberg să consulte un medic / „E complet nebună”,  are „o problemă de gestionarea furiei”