STUDIU Cicadele din urmă cu 100 de milioane de ani erau insecte silenţioase, nu învățaseră încă să producă sunetul caracteristic

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Un nou studiu a demonstrat că, în urmă cu aproximativ 100 de milioane de ani, cicadele nu învăţaseră încă să producă sunetul caracteristic care se aude în prezent în majoritatea zilelor de vară, transmite vineri agenţia Xinhua, citată de Agerpres.

Cicadele fac parte din superfamilia Cicadoidea, care include familia Cicadidae, cu insecte cunoscute în mod obişnuit sub numele de cicade cântătoare, răspândite în multe regiuni ale lumii, dar şi Tettigarctidae, care se află doar în Australia.

Cicadele pot produce cele mai puternice sunete din lumea insectelor, ajungând până la aproape 120 de decibeli, prin intermediul unor membrane de pe abdomen (timbale).

În studiul publicat în Nature Communications, o echipă internaţională de oameni de ştiinţă a analizat 11 fosile de Cicadoidea din Myanmar, cu o vechime de 100 de milioane de ani, pe care le-a comparat cu alte fosile şi cu exemplare de cicade din prezent.

Deşi la aceste fosile au fost identificate timbale, majoritatea cicadelor străvechi nu aveau sisteme complexe de producere a sunetelor şi sisteme auditive, a declarat Jiang Hui, de la Institutul de Geologie şi Paleontologie din Nanjing din cadrul Academiei Chineze de Ştiinţe, autor principal al studiului.

„Acest lucru sugerează că majoritatea cicadelor de acum 100 de milioane de ani ar fi putut să se bazeze pe mijloace de comunicare mai primitive – să transmită vibraţii corporale prin substraturi, precum trunchiurile de copaci – mai degrabă decât să amplifice sunetele prin vibraţii abdominale şi să le transmită prin aer”, a spus Jiang.

„Cu alte cuvinte, s-ar putea să nu fi cântat ca cicadele de astăzi”, a adăugat Jiang.

Studiul a constatat, de asemenea, existenţa unor membre anterioare puternice la fosile de nimfe, asemănătoare cu cele prezente la cicadele moderne, sugerând capacităţi similare, robuste, pentru săpat, o adaptare la traiul în subteran pe termen lung şi la hrănirea cu rădăcini.