Strămoşul struţilor şi al păsărilor emu se simţea în largul său în aer și putea chiar să traverseze în zbor oceanele, arată un nou studiu

Familia din care fac parte struţii şi păsările emu nu a fost întotdeauna limitată la o viaţă trăită exclusiv pe sol. Cel mai vechi reprezentant cunoscut al acestui grup de păsări putea chiar să traverseze în zbor oceanele, sugerează un studiu publicat miercuri, informează AFP, transmite Agerpres.

Este o enigmă care îi preocupă de mult timp pe zoologi. Struţii africani, emu şi cazuarii australieni, kiwi din Noua Zeelandă şi nandu din America de Sud sunt toate rude apropiate, numite paleognate.

Din această familie, doar tinamiformele din America de Sud sunt capabile să zboare. Şi nici măcar nu sunt foarte pricepute din acest punct de vedere, limitându-se la zboruri scurte pentru a scăpa de un pericol sau a depăşi un obstacol.

Însă cum au ajuns aceste păsări, aparent puţin apte pentru călătorii, să se afle la distanţe atât de mari unele de altele?

Oamenii de ştiinţă au presupus mult timp că această familie a apărut în Gondwana, un „supercontinent” care a început să se fragmenteze în urmă cu 160 de milioane de ani, dând naştere Americii de Sud, Africii, Australiei, Indiei, Madagascarului, Noii Zeelande şi Antarcticii. Deriva continentelor i-ar fi izolat pe diferiţii reprezentanţi ai acestor păsări terestre.

Însă studiile genetice au arătat că „separările evolutive între speciile de paleognate au avut loc la mult timp după” dislocarea Gondwanei, a explicat Klara Widrig, o specialistă în zoologia vertebratelor la Muzeul Naţional de Istorie Naturală al Statelor Unite din Washington şi autoarea principală a studiului publicat în revista Biology Letters editată de British Royal Society.

Stârci şi egrete

Klara Widrig şi colegii ei au analizat fosilele unui specimen „excepţional” de litornitide, reprezentând „cele mai vechi fosile de paleognate descoperite până în prezent”, aparţinând unor păsări care au trăit în Paleocen (perioadă geologică cuprinsă între 66 de milioane de ani î.e.n. şi 56 de milioane de ani î.e.n.).

„Deoarece oasele păsărilor sunt, în general, fragile, ele sunt adeseori zdrobite în timpul procesului de fosilizare”, a explicat Klara Widrig. Însă această fosilă, aparţinând unui exemplar de Lithornis promiscuus descoperit în Wyoming (Statele Unite) şi păstrată în colecţiile muzeului mai sus menţionat, s-a conservat până în zilele noastre în trei dimensiuni şi fără distorsiuni.

„Fapt crucial pentru acest studiu, ea şi-a păstrat forma originală”, ceea ce le-a permis cercetătorilor să scaneze sternul, osul de care sunt ataşaţi principalii muşchi folosiţi în timpul zborului, a continuat ea.

Autorii studiului au dedus că Lithornis promiscuus era capabil să zboare, fie bătând din aripi în mod continuu, fie alternând zborul clasic cu zborul planat.

Structura scheletică a acestuia era similară cu cea a stârcilor şi a egretelor actuale, care „sunt capabili să traverseze oceanele”, a subliniat Klara Widrig.

De ce au devenit paleognatele apoi păsări terestre?

Păsările tind să evolueze spre pierderea capacităţii de zbor atunci când sunt îndeplinite două condiţii esenţiale: „trebuie să-şi poată găsi toată hrana pe sol şi nu trebuie să existe niciun prădător care să le ameninţe”, a reamintit aceeaşi cercetătoare.

Un studiu recent a descoperit că litornitidele ar fi putut avea un organ vibrotactil la capătul ciocului, ceea ce le-ar fi făcut foarte eficiente în sondarea solului în căutarea insectelor.

Rămâne de explicat a doua condiţie mai sus menţionată. Pentru Klara Widrig, este „probabil” ca aceasta să fie legată de dispariţia dinozaurilor. „Odată cu dispariţia marilor prădători, păsările terestre care scormoneau în sol ar fi putut să-şi piardă capacitatea de a zbura, ceea ce le permitea să economisească multă energie”.

Mammiferele mici care au supravieţuit extincţiei dinozaurilor au evoluat treptat în prădători, „ceea ce le-a dat păsărilor incapabile să zboare timpul necesar pentru a se adapta, fie devenind alergători rapizi – precum emu, struţul şi nandu -, fie devenind ele însele periculoase şi intimidante – precum cazuarul”, a detaliat coordonatoarea noului studiu.