
Parchetul European: Cea mai mare confiscare de containere din UE, în valoare de cel puțin 250 de milioane de euro / Operațiunea Calypso: Peste 2400 de containere cu biciclete electrice confiscate în portul Pireu
Parchetul European (EPPO) din Atena (Grecia) a anunțat luni într-un comunicat că a pus sub acuzare șase persoane, printre care doi funcționari vamali, pentru presupusa lor implicare în rețele criminale care inundau piața UE cu mărfuri importate în mod fraudulos din China, evitând plata taxelor vamale și a TVA. În urma unei descinderi coordonate la sfârșitul lunii iunie 2025, EPPO a confiscat, de asemenea, 2 435 de containere în portul Pireu, umplute în principal cu biciclete electrice, textile și încălțăminte. Aceasta este cea mai mare confiscare de containere din UE până în prezent.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
După cum s-a raportat anterior, ancheta Calypso a EPPO vizează mai multe rețele criminale care gestionează întregul circuit al mărfurilor importate din China în UE, inclusiv distribuția în statele membre și vânzările către clienții finali, evitând în același timp plata taxelor vamale și comițând fraude fiscale la scară largă în materie de TVA. Aceste rețele, controlate în principal de cetățeni chinezi, sunt implicate și în spălarea de bani și trimiterea profiturilor înapoi în China. În urma unei descinderi efectuate la sfârșitul lunii iunie 2025 în patru țări, zece suspecți au fost arestați.
În urma probelor inițiale colectate de autoritățile vamale elene (AADE/IAPR – Γενική Διεύθυνση Τελωνείων και ΕΦΚ, Ανεξάρτητη Αρχή Δημοσίων Εσόδων) din Pireu, doi funcționari vamali au fost acuzați de falsificare repetată de certificate, cauzând câștiguri ilegale și prejudicii bugetului UE de peste 871 000 EUR, precum și de complicitate la fraudă vamală. În plus, patru agenți vamali au fost acuzați de fraudă vamală repetată, implicând, de asemenea, evaziune fiscală și vamală în valoare de peste 871 000 EUR, precum și de incitare la falsificare de documente. Vinerea trecută, unul dintre agenții vamali a fost reținut, iar alți patru inculpați se află în arest preventiv din luna iunie.
Se continuă culegerea de probe.
Model de afaceri fraudulos
Potrivit comunicatului EPPO, primele 500 de containere au fost confiscate în timpul raidului din luna iunie. Alte 1 935 de containere care erau în tranzit către UE au fost confiscate la sosirea în portul Pireu, aducând numărul total la 2 435 și făcând din aceasta cea mai mare confiscare de containere de până acum în UE. Aceste containere, cu o valoare estimată la 250 de milioane EUR, sunt direct legate de presupușii participanți la aceste scheme frauduloase.
Cele 2 435 de containere confiscate sunt în prezent în curs de inspecție. Până în prezent, autoritățile vamale elene au deschis doar un număr limitat de containere, toate dezvăluind practici frauduloase similare de declarare eronată și subevaluare. Deschiderea și analizarea conținutului acestor containere reprezintă o sarcină de lucru fără precedent pentru funcționarii vamali din Pireu, pe lângă riscul pentru siguranță.
Cel puțin 500 de containere conțin biciclete electrice, dintre care 360 nu fuseseră încă declarate la vamă, dar, pe baza modului de operare cunoscut, se poate presupune că acestea ar fi fost declarate în mod eronat și subevaluate în mod semnificativ, pentru a eluda plata taxelor antidumping aplicabile importurilor din China. În medie, doar 10-15 % din numărul real de biciclete electrice dintr-un container au fost declarate. Prejudiciul adus bugetului UE numai pentru aceste biciclete electrice este estimat, în mod conservator, la 25 de milioane EUR în taxe vamale neplătite și la 12,5 milioane EUR în pierderi de TVA.
Se suspectează că agenții vamali care fac obiectul anchetei au declarat aceeași cantitate de containere pentru import în fiecare lună, timp de ani de zile.
Procurorul șef european Laura Codruța Kövesi a declarat: „Rețelele criminale foarte bine organizate s-au specializat în acest tip de fraudă de ani de zile. S-au obișnuit să provoace daune masive finanțelor și economiilor noastre, fără a-și asuma aproape niciun risc. Ancheta Calypso transmite acestor infractori un mesaj simplu: regulile jocului s-au schimbat, nu mai există refugii sigure pentru voi! Acum trebuie să transformăm acest succes spectaculos într-o activitate sistematică: avem nevoie de polițiști, vameși și inspectori fiscali dedicați și specializați în întreaga zonă EPPO.”
Conformitate mai mare de la raid
Mecanismul fraudulos funcționa de cel puțin opt ani, provocând pierderi estimate la cel puțin 350 de milioane de euro în taxe vamale și 450 de milioane de euro în TVA. De la raidul din iunie, autoritățile vamale elene au observat o conformitate mai mare, importatorii din portul Pireu declarând mărfuri similare la prețuri mai apropiate de valoarea lor reală.
Ancheta EPPO este sprijinită de Subdivizia de investigații și analize criminalistice digitale a Poliției elene (Υποδιεύθυνση Ψηφιακής Εγκληματολογικής Έρευνας και Ανάλυσης της ΔΕΕ) și de Agenția elenă pentru afaceri interne a organelor de aplicare a legii (Υπηρεσία Εσωτερικών Υποθέσεων Σωμάτων Ασφαλείας) . Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a contribuit la detectarea acestora prin activitatea sa de analiză și anchetele administrative.
Toate persoanele vizate sunt prezumate nevinovate până la dovedirea vinovăției lor în instanțele competente.
EPPO este parchetul independent al Uniunii Europene. Acesta este responsabil de investigarea, urmărirea penală și judecarea infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.
Parteneriate solide
Guvernatorul George Pitsilis al Autorității Independente Elene pentru Venituri Publice concluzionează: „Cooperarea cu Parchetul European este un factor cheie în combaterea criminalității financiare organizate și în protejarea veniturilor fiscale ale UE și ale statelor sale membre, în beneficiul concurenței loiale și al cetățenilor noștri. Veniturile – provenite atât din taxe, cât și din TVA pe mărfurile importate în portul Pireu – înregistrează deja o creștere, ajungând la 143 de milioane de euro în iulie 2025, comparativ cu 139,9 milioane de euro în iulie 2024, în timp ce digitalizarea completă a procedurilor de control al documentelor vamale sporește transparența și permite identificarea în timp util a modelelor de ilegalitate și fraudă.”
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.