Home » Travel » Atenţionare de călătorie: Grevă generală anunțată pentru joi în Franța

Atenţionare de călătorie: Grevă generală anunțată pentru joi în Franța

Atenţionare de călătorie: Grevă generală anunțată pentru joi în Franța
sursa foto: © Luciano Mortula | Dreamstime.com
Ascultă articolul

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sindicatele din transporturile urbane şi interurbane, în special cele din regiunea pariziană, cele feroviare (CGT-Cheminot, Unsa Ferroviaire şi CFDT Cheminots) şi aeriene (CGT Air France), învăţământ (FSU-SNUipp şi SNES-FSU), servicii publice (CGT, CFDT şi FO), sănătate (sindicatul farmaciştilor şi FFMKR) au lansat un apel la grevă generală în ziua de joi, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

În acest context, sunt preconizate perturbări semnificative ale transportului urban şi interurban, ale traficului feroviar şi aerian. Totodată, este de aşteptat ca mai multe domenii de activitate să fie afectate, în special cele din sănătate, învăţământ şi servicii publice.

De asemenea, sunt anunţate importante manifestări publice în Paris, dar şi în alte oraşe din Franţa.

Cetăţenii români pot consulta aplicaţia SNCF Connect pentru informaţii despre traficul feroviar, în timp real. Previziunile de trafic pentru diferite linii de tren (TGV, Ouigo, TER, Intercites, Transilien şi linii internaţionale) pot fi vizualizate pe site-ul SNCF.

Pentru reţeaua RATP (transportul în comun în Paris şi regiunea pariziană), aplicaţia Bonjour RATP urmăreşte perturbările în timp real şi sugerează rute alternative.

Informaţiile despre traficul RATP sunt disponibile şi pe site-ul oficial www.ratp.fr.

Pentru a urmări eventualele modificări apărute în orarul de zbor şi pentru a verifica informaţiile oferite de operatorii şi companiile pentru liniile aeriene la care au planificate călătoriile, cetăţenii români sunt rugaţi să consulte site-ul aeroporturilor din Paris (Charles de Gaulle şi Orly) www.parisaeroport.fr şi ale aeroporturilor din localitatea de destinaţie sau de plecare.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris: +33147052966 şi +33147052755.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de urgenţă, astfel:

* Consulatul General al României la Paris: +33680713729;
* Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164;
* Consulatul General al României la Lyon: +33643627736;
* Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.

MAE recomandă consultarea paginilor de internet paris.mae.ro, cgparis.mae.ro, lyon.mae.ro, marsilia.mae.ro, strasbourg.mae.ro, www.mae.ro.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole