
Seceta din Europa şi în special din zonele mediteraneene a continuat la niveluri record în august
Aproximativ 52% din suprafaţa Europei şi coastele mediteraneene au fost afectate de seceta solului la mijlocul lunii august, un nivel neatins niciodată pentru această perioadă a anului de când au început măsurătorile în 2012, potrivit unei analize realizate luni de agenția de știri AFP în baza celor mai recente date de la Observatorul European al Secetei (EDO), transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Acest nou record vine în urma lunilor anterioare. Într-adevăr, în fiecare lună de la începutul anului 2025 s-a înregistrat cel mai ridicat nivel de secetă pentru această perioadă din 2012.
Există mai multe tipuri de secetă, care pot fi sau nu combinate: secetă meteorologică, secetă a solului şi secetă hidrologică (râuri şi ape subterane).
Indicatorul de secetă al observatorului european Copernicus, bazat pe observaţii prin satelit, combină nivelurile de precipitaţii, umiditatea solului şi condiţiile de vegetaţie. Acesta este împărţit în trei niveluri: monitorizare, avertizare şi alertă.
La mijlocul lunii august, sud-estul Europei a fost afectat pe scară largă, în special Armenia, 99% din solurile sale fiind afectate de secetă între 11 şi 20 ale lunii. Georgia (98%), Bulgaria şi Kosovo (97%) au fost, de asemenea, puternic afectate de lipsa precipitaţiilor şi a umidităţii solului.
Pe coasta Atlanticului, peste trei sferturi din suprafaţa Portugaliei a fost, de asemenea, afectată de secetă, o uşoară îmbunătăţire faţă de începutul lunii (82%). Ţara a cunoscut incendii forestiere devastatoare în august, care au lăsat cel puţin patru morţi şi mai mulţi răniţi. Aceasta a fost, de asemenea, cea mai fierbinte vară din Portugalia din 1931, potrivit agenţiei naţionale de meteorologie.
Rata secetei a depăşit, de asemenea, 70% în Franţa, o creştere bruscă faţă de începutul lunii august (63%). Aproximativ 13% din terenuri se aflau chiar într-o situaţie de alertă, marcată de o creştere anormală a vegetaţiei, în special în sud-vestul ţării, unde masivul Corbieres a fost devastat de un incendiu de amploare care a izbucnit pe 5 august în comuna Ribaute. A fost cel mai grav incendiu din ultimii cel puţin 50 de ani de-a lungul coastei mediteraneene franceze, potrivit Bazei de Date a Incendiilor Forestiere (BDIFF) a guvernului francez.
În ciuda verii caniculare a anului 2025 din Franţa, pânzele freatice s-au menţinut relativ bine, cu excepţia celei din Pirineii Occidentali, conform datelor publicate luni de Biroul de Cercetări Geologice şi Miniere (BRGM), mai notează AFP.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.