Cartelul de la București

Statul român pare condus de un cartel cu imunitate totală format din câțiva magistrați, judecători CCR, politicieni și oameni legați de servicii. ”Judecătorii CCR vor să ne facă să credem că România ar putea fi o țară sud-americană, acaparată de oameni cărora pur și simplu nu le pasă”, mi-a spus un observator străin după ce 5 judecători CCR au respins reforma pensiilor magistraților pe un motiv pueril, fără precedent. România e un stat aproape neguvernabil, orice încercare de reformare e oprită rapid de capii cartelului – Lia Savonea, Bogdan Licu, Mihai Busuioc, Sorin Grindeanu, Elena Costache.

”Pentru a găsi o soluție de blocare pe cale constituțională a încă unei legi prin care se încerca o diminuare a pensiilor magistraților, Curtea Constituțională a alterat încă o dată însăși arhitectura constituțională a exercitării puterii politice” – așa a rezumat profesorul de drept Bogdan Dima decizia CCR. Pe scurt, cinci judecători ai Curții Constituționale au decis, după două amânări consecutive, să declare neconstituțională reforma pe motiv că guvernul nu a așteptat 30 de zile avizul consultativ al CSM. O decizie fără precedent prin care CCR cenzurează atributul politic al executivului și legislativului de a stabili condițiile de pensionare pentru o categorie profesională.

Cei cinci judecători sunt Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu, Mihai Busuioc și Mihaela Ciochină. Primii patru au fost numiți de PSD, Ciochină – de fostul președinte Iohannis.

Decizia celor cinci întărește statutul justiției de putere suverană, cum scria Dan Tăpălagă acum o săptămână. Cetățenii au aflat încă o dată că magistrații sunt ”unici”, așa cum a recunoscut cu tupeu maxim șefa CSM, Elena Costache, cunoscută drept cureaua de transmisie a Liei Savonea în Consiliu. ”Unici” înseamnă intangibili, nereformabili, deasupra legii.

Ei și-au stabilit salariile, automat și pensiile, prin decizii judecătorești, iar acum le apără cu dinții și cu ciocănelele. Orice încercare de reformă e mitraliată fie de instanțe, fie de o CCR dominată de PSD-iști, ex-magistrați și foști jandarmi precum Licu și Busuioc.

Cu Lia Savonea la Înalta Curte, Elena Costache la CSM și Roxana Petcu la Inspecția Judiciară, justiția e sufocată și a ajuns principala verticală de putere a cartelului anti-reformist. Șefii parchetelor, Alex Florența de la Parchetul General și Marius Voineag de la DNA, sunt puternic contestați și ei de șeful statului pentru lipsa anchetelor la nivel înalt.

Iar Lia Savonea, care și-a construit o formidabilă rețea de influență la nivelul instanțelor, și-a asumat aproape fățiș rolul de lider informal al cartelului, mai ales după tentativa eșuată a lui Nicușor Dan de a opri să-și preia funcția. Ea a dat deja atacuri cot la cot cu extremiștii din AUR la cele mai importante inițiative guvernamentale – pensiile magistraților și pilonul 2 de pensii.

PSD e o altă componentă esențială a cartelului. Marcel Ciolacu (de conivență cu Nicolae Ciucă și Klaus Iohannis) a adus statul în pragul imploziei sub propria obezitate, Sorin Grindeanu se opune oricărei cure de slăbire. Vrea Bolojan reforma primăriilor? Grindeanu se opune. Propune premierul reforme în ministere? La calendele grecești.

Anunță Bolojan că merge mai departe cu proiectul pensiilor magistraților? Vine Grindeanu și propune un grup de lucru, adică metoda clasică de a îngropa o temă majoră.

Acest PSD are reflexele partidului-stat. E extensia fostului Partid Comunist Român, după cum o recunosc în discuții private chiar unii lideri ai partidului. Nu poate funcționa corect într-o economie de piață reală, nu poate supraviețui dacă nu sufocă statul cu rețelele lui, nu se poate dezvolta decât parazitând instituțiile și companiile de stat.

Cel mai bun exemplu e comportamentul celor 4 judecători trimiși de PSD la Curtea Constituțională, lideri de inițiativă pentru trântirea reformei pensiilor magistraților.

Un al treilea pilon al acestui cartel anti-reformist e reprezentat de oamenii apropiați de structurile de forță. Nu e vorba doar de serviciile de informații, ci și de celelalte instituții militarizate. Deloc întâmplător, doi dintre promotorii din CCR ai trântirii reformei magistraților au fost Bogdan Licu și Mihai Busuioc, ambii foști jandarmi, iar în cazul lui Licu și cu doctorat la Academia SRI.

Rezerviștii din structurile de forță se tem că reforma pensiilor din justiție e primul pas spre o reformă reală a pensiilor militare și e lesne de înțeles că nu își doresc schimbarea condițiilor favorabile introduse de Liviu Dragnea.

Structurile militare sunt oriunde în lumea democratică structuri conservatoare. Sunt sisteme mari care se tem de schimbare, caută cu orice preț menținerea status-quo și renunță greu la privilegii, odată dobândite. La fel o fac și în România, unde au oricum o influență disproporționată în funcționarea statului.

Toate aceste trei componente ale cartelului luptă cu toate mijloacele împotriva schimbării. Interesele lor s-au aliniat pentru că se simt amenințate de reformele promovate de premierul Ilie Bolojan, susținut uneori cu jumătate de gură de președintele Nicușor Dan. Sunt ”oameni cărora pur și simplu nu le pasă” de interesul public, după cum spunea observatorul străin. Mizele lor sunt statutul și propriul buzunar.

La cât de puternic e acest cartel, nu văd prea mari șanse ca guvernul Bolojan să-și treacă propunerile legislative. Mereu se va găsi o Lia Savonea care să atace legile și o majoritate de blocaj în Curtea Constituțională. Acum se vede mai bine cât de importantă este funcția de șef al Înaltei Curți. O importanță pe care atât președintele Nicușor Dan cât și ceilalți candidați au ignorat-o în campanie.

Acum președintele anunță căva ieși în curând cu un diagnostic asupra justiției. Nu de diagnostic este nevoie acum, lucrurile erau clare din campanie, iar acum au devenit limpezi. Președintele trebuie să vină acum cu soluții pentru a dezmembra oligarhia magistraților. 

Altfel,  cartelizarea va continua și mai puternic, ca într-un simulacru de democrație sud-americană în care singurele constante sunt corupția generalizată în stat și senzația de sufocare și furia latentă a cetățenilor.