
Rusia deține mii de copii ucraineni în peste 200 de tabere / Acești copii sunt plasați în instituții religioase, orfelinate, hoteluri, colonii dar și în școli militare – presă
Îndoctrinare, antrenament militar forțat, cămine și tabere… Un studiu de la Yale detaliază viețile a mii de copii ucraineni răpiți de la invazia rusească din 2022, potrivit Rador Radio România.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
De mai mulți ani, aceste fapte au fost denunțate de numeroși actori, de la Comisia Internațională de Anchetă privind Ucraina până la diverse instituții academice și organizații non-guvernamentale independente. În 2023, Curtea Penală Internațională a emis chiar un mandat de arestare împotriva președintelui rus Vladimir Putin și a unuia dintre înalții săi oficiali în acest sens. Însă, marți, 16 septembrie, au apărut noi dezvăluiri despre răpirile de copii ucraineni și transferurile lor în Rusia.
Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Laboratorul de Cercetare Umanitară al Școlii de Sănătate Publică Yale, acești copii sunt ținuți în 210 centre din întreaga țară și din teritoriile ocupate. Potrivit autorităților ucrainene, aproape 20.000 de copii au fost duși în Rusia în timpul războiului – unii dintre ei fiind găsiți în centre de adopție rusești. Doar o mică parte au fost repatriați de atunci.
Pe teren, conform raportului Laboratorului de Cercetare Umanitară, „Rusia operează un sistem potențial fără precedent de reeducare la scară largă, antrenament militar și cămine, capabile să găzduiască zeci de mii de copii ucraineni pentru perioade lungi de timp”.
În detaliu, acești copii sunt plasați în instituții religioase, în licee și universități, în hoteluri, în orfelinate, în colonii, în unități medicale… Dar și în școli de cadeți (unități de învățământ secundar axate pe instruirea militară în Rusia) sau baze militare.
În 130 din cele 210 situri studiate, două treimi din acestea, Laboratorul de Cercetare Umanitară a documentat procese de îndoctrinare care promovează mesaje sau idei culturale, istorice, societale și patriotice care se aliniază și servesc interesele guvernului federal rus.
Asta nu e tot: acești copii ucraineni sunt, conform studiului, supuși unui antrenament militar forțat. În cel puțin 39 din cele 210 unități identificate (aproape 20% dintre acestea), ei sunt supuși unei „condiționări psihologice și fizice în tehnologia, practicile și cultura armatei ruse”… Dar și „simulării unor scenarii militare”.
„În unele cazuri descrise în raport, copiii ucraineni au fost plasați în tabere care dezvoltă echipamente pentru armata rusă, inclusiv drone, detectoare de mine, roboți și încărcătoare rapide pentru puști de asalt”, se arată în document. Dezvoltarea abilităților de tragere, antrenament naval, concursuri de aruncare a grenadelor, antrenament medical militar, controlul dronelor și antrenament de tactică militară… Într-unul dintre cazurile studiate, Laboratorul de Cercetare Umanitară a documentat copii din regiunea Donețk care primeau antrenament la o bază militară, la bordul unei aeronave operate de Departamentul de Administrare a Proprietății Prezidențiale al Administrației Prezidențiale Ruse.
În acest sens, Nathaniel Raymond, director executiv al laboratorului, a declarat: „Ceea ce se întâmplă în ceea ce privește militarizarea copiilor este mai organizat decât ne-am fi putut imagina vreodată”.
Pentru a ajunge la aceste rezultate, cercetătorii laboratorului de la Yale au folosit surse disponibile publicului, inclusiv rețele de socializare, declarații ale guvernului rus și articole de presă, precum și imagini obținute de sateliți comerciali.
Înființat în 2022, laboratorul este o autoritate de top în domeniul transferului în masă al copiilor ucraineni de către Rusia în timpul războiului. Deși a împărtășit datele sale cu Curtea Penală Internațională în timpul administrației Biden, a fost forțat să încheie această cooperare pentru a evita încălcarea sancțiunilor impuse instanței de către administrația Trump.
De la revenirea la putere a fostei vedete de reality show, Laboratorul de Cercetare Umanitară și-a văzut viitorul pus în pericol, finanțarea sa fiind suspendată ca parte a reducerilor de cheltuieli ale administrației Trump. La începutul acestui an, Nathaniel Raymond a avertizat chiar că laboratorul ar putea da faliment până în 2026 dacă nu ar putea obține alte surse de finanțare, deoarece în prezent este susținut în mare parte de donații mici de la persoane particulare.
Sursa: LE POINT / Rador Radio România / Traducerea: Rodezia Costea
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.