Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Naționala de fotbal a României joacă marți ultimul meci din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026: tricolorii evoluează contra San Marino. Meciul va avea loc la Ploiești și nu mai are nicio miză după ce echipa lui Mircea Lucescu a fost învinsă în Bosnia (scor 3-1).
Duelul cu San Marino este ultimul al anului pentru tricolori. Indiferent de rezult, România nu mai poate urca în clasament: trupa lui Mircea Lucescu va încheia pe locul trei, în urma Austriei și a Bosniei (rămâne de văzut care va fi ordinea finală pentru locul 1).
Pentru România singura șansă de a mai prinde un bilet pentru CM 2026 este din Liga Națiunilor: tricolorii vor juca barajul din martie anul viitor contra unuia dintre următorii adversari: Italia, Ucraina, Turcia sau Polonia.
Grupa H, clasament
1 Austria 18 puncte / calificată la CM 2026
2 Bosnia și Herțegovina 16 / va încheia pe locul doi
3 România 10 / merge la baraj din Liga Națiunilor
4 Cipru 8
5 San Marino 0
Au loc marți, 18 noiembrie 2025
Austria – Bosnia și Herțegovina / 21:45
România – San Marino / 21:45
Cele 16 reprezentative calificate la baraj vor proveni din locurile secunde ale grupelor preliminare (12 echipe), şi din rândul câştigătoarelor de grupe din Liga Națiunilor (4 echipe) care n-au încheiat preliminariile de Mondial pe locurile 1-2 în grupe, cu tricolorii în această ultimă categorie.
Din urna 4, România va avea în semifinala programată pe 26 martie 2026 un adversar din urna 1, şi va disputa acest meci în deplasare. Finala barajului e programată pe 31 martie 2026.