Home » Articole » Rogobete, despre conferinţa antivacciniștilor: „Majoritatea informaţiilor transmise nu au fundament ştiinţific, le putem considera dezinformare. Raportul realizat de Ministerul Sănătății şi de Colegiul Medicilor va fi trimis Parchetului”

Rogobete, despre conferinţa antivacciniștilor: „Majoritatea informaţiilor transmise nu au fundament ştiinţific, le putem considera dezinformare. Raportul realizat de Ministerul Sănătății şi de Colegiul Medicilor va fi trimis Parchetului”

07 sept. 2025
Rogobete, despre conferinţa antivacciniștilor: „Majoritatea informaţiilor transmise nu au fundament ştiinţific, le putem considera dezinformare. Raportul realizat de Ministerul Sănătății şi de Colegiul Medicilor va fi trimis Parchetului”
Sursa Foto: Facebook/ Alexandru Rogobete
Ascultă articolul

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, consideră că dezbaterea organizată la Braşov, sâmbătă, care a reunit medici din diverse specialităţi care au contestat vaccinarea, este „un act important de dezinformare”. El anunţă că Ministerul Sănătăţii şi Colegiul medicilor din România vor realiza un raport pe care îl vor transmite Parchetului, cu privire la informaţiile care „nu sunt verificate medical” prezentate în conferinţa organizată la Braşov, transmite News.ro.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

„Din punctul meu de vedere, acestea reprezintă un atac direct la siguranţa pacienţilor, până la urmă, şi la scăderea încrederii oamenilor în sistemul de sănătate” afirmă ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rogobete mărturiseşte că a avut, sâmbătă „o discuţie lungă” cu conducerea Colegiului medicilor din România, după ce mai mulţi medici, unii angajaţi în spitale publice, au participat la un eveniment în care au contestat beneficiile vaccinului şi au vorbit despre „morţi subite” cauzate de vaccinare.

„Nu am analizat în detaliu conferinţa care a fost transmisă video, am urmărit doar anumite pasaje. La o primă vedere, majoritatea informaţiilor transmise nu au fundament ştiinţific, le putem considera dezinformare. În urma raportului pe care îl va realiza Colegiul Medicilor împreună cu Ministerul Sănătăţii vom trimite către Parchet acest raport şi vom discuta despre o eventuală modificare legislativ care să blocheze astfel de evenimente medicale dar care nu au un program verificat şi nu sunt validate din punct de vedere ştiinţific”, a afirmat, duminică, ministrul Sănătăţii, potrivit sursei citate.

Întrebat dacă participarea la conferinţa controversată de la Braşov ar putea fi catalogată drept faptă penală, el a explicat: „Da, pentru că majoritatea informaţiilor care au fost prezentate şi promovate în această conferinţă nu au legătură cu niciun fundament ştiinţific”.
Alexandru Rogobete cataloghează drept „complet inacceptabil” faptul că unii medici au promovat în spaţiul public imagini şi informaţii care  „nu sunt verificate medical”.
„Din punctul meu de vedere, acestea reprezintă un atac direct la siguranţa pacienţilor, până la urmă, şi la scăderea încrederii oamenilor în sistemul de sănătate care oricum nu ne putem lăuda că este una prea crescută în momentul de faţă”, a adăugat ministrul.
Acesta a făcut apel public la oameni ca aceştia să se informeze „doar din surse care sunt verificate medical”.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și