Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Echipa Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) va rămâne în România până pe 25 mai, urmând să publice un raport final privind alegerile prezidenţiale, a declarat duminică şeful misiunii de observare a Office for Democratic Institutions and Human Rights (ODIHR) a OSCE pentru alegerile prezidenţiale din România, Eoghan Murphy.
Într-o discuţie cu jurnaliştii în faţa unei secţii de votare din Bucureşti, el a precizat că misiunea OSCE este în ţara noastră din 25 martie, la invitaţia autorităţilor române, şi este formată din 13 membri în echipa de bază şi 22 de observatori în teritoriu.
Luni, reprezentanţii ODIHR vor prezenta concluzii preliminare privind primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Murphy a spus că, de la venirea în România, el şi colegii săi s-au întâlnit cu autorităţi din administraţia centrală sau locală, jurnalişti şi reprezentanţi ai partidelor politice, transmite Agerpres.
„Vom fi aici până pe 25 mai, iar când procesul electoral este complet vom publica un raport final, care ar putea include recomandări pentru îmbunătăţirea procesului electoral”, a transmis el.
Articolul continuă mai jos
Potrivit oficialului OSCE, mediul online va fi, de asemenea, studiat de specialişti.
„Avem experţi care studiază fiecare aspect al procesului de votare, inclusiv media, contextul politic şi modul în care au loc campaniile atât în presă, cât şi online”, a punctat Eoghan Murphy.
Fiecare fată de pe EXSERCA18 e gata să fie luată tare.