Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump s-au felicitat reciproc, prin intermediul consilierilor lor, pentru cea de-a 80-a aniversare a victoriei Aliaţilor asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, a indicat vineri Kremlinul, potrivit Reuters.
„Prin intermediul consilierilor lor, preşedintele rus şi preşedintele Trump au făcut schimb de felicitări cu ocazia sărbătorii noastre comune”, a declarat Iuri Uşakov, consilierul de politică externă al lui Putin, la Canalul Unu al televiziunii de stat.
„Au fost cuvinte calde, felicitări reciproce pentru marea noastră sărbătoare comună”, a adăugat Uşakov, transmite Agerpres.
Rusia a marcat vineri aniversarea cu o paradă militară la Moscova, la care au asistat zeci de lideri din alte state, inclusiv preşedintele chinez Xi Jinping.
Potrivit agenţiei TASS, ambasadoarea americană în Rusia, Lynne Tracy, nu a fost prezentă la paradă.