Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Organizația PSD Iaşi îi cere premierului Ilie Bolojan, într-o scrisoare deschisă, publicată pe pagina de Facebook, nu doar să taie şi să desfiinţeze, ci să şi creeze şi să facă investiţii, social-democraţii precizând că, dacă sunt luate doar măsuri ”împotriva comunităţilor”, atunci este ”mai bine” ca partidul să iasă de la guvernare, transmite News.ro.
Organizaţia ieşeană a PSD a transmis, vineri, o scrisoare premierului Ilie Bolojan, documentul fiind semnat de parlamentarii social-democraţii ieşeni, de consilierii judeţeni şi de cei 47 de primari ai partidului din judeţ.
”Domnule premier, doar tăiaţi, demolaţi, desfiinţaţi. Dar nu investiţi, nu creaţi, nu empatizaţi. Duceţi România pe drumul greşit. Opriţi-vă! Dacă doar acestea înseamnă guvernare – măsuri împotriva oamenilor, împotriva comunităţilor şi împotriva bunului-simţ – atunci mai bine ieşim de la guvernare”, se arată în documentul transmis premierului de PSD Iaşi.
Social-democraţii ieşeni reclamă faptul că măsurile referitoare la administraţiile locale, cuprinse în Pachetul 2, vor paraliza activitatea în primăriile comunelor şi oraşelor mici.
”Plata indemnizaţiilor persoanelor cu dizabilităţi şi a însoţitorilor transferată către primării înseamnă, pe scurt, faliment. 80 la sută dintre localităţile judeţului Iaşi vor intra în incapacitate de plată, nu vor putea acoperi aceste costuri. În mediul rural, cei peste 500.000 lei cât înseamnă contribuţiile la nivel local, ca medie anuală, ne pot aduce în situaţia de a pune lacătul pe primării”, afirmă social-democraţii ieşeni.
Totodată, PSD Iaşi susţine că oamenii vor plăti impozite aproape duble pentru case şi autoturisme, iar primăriile vor fi puse în situaţia ”ingrată” de a încasa bani suplimentari de la cetăţeni fără a putea oferi servicii mai bune.
Potrivit PSD Iaşi, concedierea a 25 la sută dintre angajaţii primăriilor va conduce la blocaje în funcţionare.
”Domnule prim-ministru, în ceasul al doisprezecelea, vă solicităm să nu mai aplicaţi măsuri fără o amplă consultare şi fără a identifica cele mai bune soluţii. Cererea noastră are în spate sute de mii de ieşeni ale căror vieţi vor fi bulversate. Vorbim în numele parlamentarilor, consilierilor judeţeni şi a 47 de primari PSD din judeţul Iaşi, dar vorbim şi în numele celor din PNL care, deocamdată, nu sunt vocali în spaţiul public, dar împărtăşesc aceleaşi temeri”, se mai arată în scrisoarea PSD Iaşi.
Liderul filialei judeţene Iaşi a PSD, deputatul Bogdan Cojocaru, a făcut un apel către premier să asculte vocea autorităţilor locale şi să deschidă un dialog ”real”, pentru a găsi soluţii ”echilibrate”.
”Primarii şi comunităţile din judeţul Iaşi au nevoie de sprijin real, nu de constrângeri care le pun în pericol funcţionarea”, a adăugat şeful PSD Iaşi.
„…. PSD Iaşi, scrisoare către Ilie Bolojan……” Baieti, ati gresit destinatarul. Mai vedeti de Leibnitz….
Cei din PSD sunt cele mai mari kr.ve: aproba toate deciziile in guvern, alaturi de celelalte partide, dupa care ies in presa si le critica! 🙂
Si la putere, la fu.rat, si in opozitie…
Bo$$ilor de la PSD. Propun sa facem un test si sa inchidem primariile 6 luni. Vom demonstra inutilitatea acestei institutii. #haicasepoatefaraprimarii
Era mai bine cu ciucanezu si ciolacu, care aruncau cu bani in stanga si in dreapta
Pentru ca ați falimentat țara, ați furat totul și urma să ne vindeți ca sclavi.
Cică sunt 0 comentarii la acest articol! Cancan!
Psd Iași, persoanele cu dizabilități și însoțitorii lor aparțin comunității , deci ea trebuie să-i susțină. Ca și toți ceilalți …Poate angajații primăriilor vor fi mai atenți cui acordă banii. Că nici la buget nu pică din cer. Și dacă nu vă ajung banii mai micșorați-vă salariile, că prea v-ați întins…
Grindene, tâlharii pesedeu peneleu vor să jefuiască averea publică nestingheriți.