G4Media.ro

Proiectul Corona, un program ultrasecret al CIA de spionaj asupra URSS în…

Proiectul Corona, un program ultrasecret al CIA de spionaj asupra URSS în anii 60, este folosit acum de ecologiști. Doi profesori români, vârf de lance în utilizarea acestei adevărate ”mașini a timpului”

A nu putea vedea pădurea din cauza copacilor nu este doar o zicală pentru Mihai Niță – este un dezavantaj profesional.

„Când merg în pădure, nu văd decât 100 de metri în jurul meu”, a spus dr. Niță, inginer forestier la Universitatea Transilvania din Brașov, în România.

Obiectul cercetării Dr. Niță – istoria pădurilor din Europa de Est – depinde de o perspectivă mai vastă și mai îndepărtată decât poți vedea în jur.

„Trebuie să vezi ce s-a întâmplat în anii ’50 sau chiar acum un secol”, a spus dr. Niță. „Aveam nevoie de un ochi pe cer”.

Pentru cartografierea istoriei unui peisaj, specialiștii precum dr. Niță depindeau cândva de hărți și de inventarierea tradițională a copacilor, care puteau fi pline de inexactități. Dar acum au o vedere de ansamblu, care este produsul unui program american de spionaj din secolul XX: proiectul Corona, care a lansat sateliți clasificați în anii 1960 și 1970, pentru a analiza secretele armatei sovietice.

În acest proces, acești observatori de pe orbită au adunat aproximativ 850.000 de imagini care au fost păstrate ca date clasificate până la mijlocul anilor 1990. Ecologiști moderni care cataloghează habitate prețioase sau pierdute au dat o a doua viață imaginilor Corona. Împreună cu calculele moderne, instantaneele din spațiu au ajutat arheologii să identifice situri antice, au demonstrat modul în care craterele lăsate de bombele americane în timpul războiului din Vietnam au devenit iazuri de pești și au adus date despre remodelarea forestieră a Europei de Est după cel de-al doilea Război Mondial.

Chiar dacă sunt statice, fotografiile panoramice conțin date identificabile – colonii de pinguini din Antarctica, movile de termite din Africa și trasee de pășunat de bovine din Asia Centrală – care dezvăluie viețile dinamice ale locuitorilor.

„Este precum Google Earth în alb și negru”, a spus Cătălina Munteanu, biogeograf la Universitatea Humboldt din Berlin, care a folosit imagini Corona pentru a arăta că marmotele s-au întors în aceleași vizuini, de-a lungul deceniilor de practici agricole distructive din Kazahstan.

Sistemele moderne precum sateliții Terra, Aqua, Copernicus și Landsat le oferă oamenilor de știință din domeniul ambiental imagini actualizate în mod regulat ale suprafeței planetei. Dar sateliții sunt numai de câteva decenii – cel mult patru – și mulți oferă o rezoluție mai puțin detaliată decât fotografiile înregistrate de Corona.

Mai important, cu sateliții-spion, oamenii de știință pot extinde cronologia unui peisaj chiar mai devreme în secolul al XX-lea. Acest lucru, în mod paradoxal, ne ajută să prezicem ce urmează. „Când dublezi sau triplezi vârsta acestor înregistrări”, a spus Chengquan Huang, geograf la Universitatea din Maryland, „îți poți îmbunătăți în mod substanțial capacitatea de modelare în viitor”.

În 2019, de exemplu, un grup de oameni de știință a folosit imagini Corona, hărți istorice și sateliți moderni pentru a reface limitele fluctuante ale lacului Phewa din Nepal, în timp. Apoi, cercetătorii au prezis ce ar putea urma, estimând că lacul care se micșorează ar putea pierde 80 la sută din apa sa în următorii 110 ani. O pierdere atât de mare ar distruge capacitatea lacului de a furniza apă pentru generarea hidroelectricității, irigații și activității turistice pe care se bazează sute de mii de oameni din Nepal, au remarcat ei.

„Putem folosi imagini din trecut pentru a informa viitorul”, a spus C. Scott Watson, cercetător la Universitatea din Leeds și coautor al studiului Phewa Lake.

Imagini care au menţinut temperatura Războiului Rece

La începutul Războiului Rece, Statele Unite s-au luptat să dobândească informații militare despre Uniunea Sovietică – un vast inamic care acoperă 11 fusuri orare și o șesime din suprafața terestră a planetei.

Recunoașterea prin satelit a asigurat o privire în cutia neagră sovietică, a declarat James David, curator la Smithsonian National Air and Space Museum din Washington.

„Informațiile fotografice arată unde sunt forțele militare ale inamicului”, a spus el. „Pot chiar spune ce echipamente au și care este starea lor de pregătire.”

Un răspuns timpuriu a fost Corona, aprobat de președintele Eisenhower în 1958. Dar pentru a fotografia inamicul din spațiu, oficialii americani au trebuit mai întâi să se bazeze pe inginerie: dezvoltarea unui film care să reziste la radiațiile spațiale și la presiunea aerului, apoi să fie recuperat, dezvoltat și atent analizat. Prima duzină de tentative de lansare a sateliților Corona au dat greș, conform CIA. Unele dintre vehicule nu au ajuns pe orbită sau înapoi, iar altele s-au confruntat cu accidente ale aparatului foto sau ale filmului.

Apoi, în august 1960, primul zbor Corona de succes a făcut opt ​​treceri de zi peste Uniunea Sovietică. Atunci când camera a folosit toate cele 9 kilograme (20 de livre) de film, satelitul a lansat capsula de întoarcere a filmului de la o altitudine de 100 de mile. Pachetul a lovit atmosfera, a desfășurat o parașută și a fost ridicat, în aer, de un avion al Forțelor Aeriene la nord-vest de Hawaii. A devenit prima fotografie recuperată vreodată de pe orbită.

„Nu aveau habar dacă aceste sisteme vor funcționa”, a spus Compton Tucker, un om de știință de la Goddard Space Flight Center al NASA. „Este foarte ingenios.”

În timp, camerele și filmele Corona și-au îmbunătățit calitatea. Cu o arhivă de aproape un milion de imagini, programul a detectat baze sovietice de rachete, nave de război, baze navale și alte ținte militare.

„Au numărat fiecare rachetă din Uniunea Sovietică”, a spus Volker Radeloff, ecolog la Universitatea din Wisconsin – Madison, al cărui laborator a folosit imaginile în studiile sale. „Aceste imagini au menținut temperatura Războiului Rece.”

După 145 de misiuni și 120 de canistre de film utilizabile returnate, programul Corona, de miliarde de dolari, a fost dezafectat în 1972 în favoarea sateliților, care își puteau transmite imaginile înapoi pe Pământ în format digital. Când, în 1995, imaginile de arhivă ale programului de spionaj au fost declasificate, unele au apărut pe prima pagină în The Times.

Oficialii guvernamentali au fost motivați să lanseze imaginile, parțial, din cauza valorii anticipate pentru oamenii de știință din domeniul mediului.

„Aceste tipuri de fotografii”, a spus atunci vicepreședintele Gore, „fac evenimentul de astăzi atât de interesant pentru cei care studiază procesul de schimbare de pe Pământul nostru”.

De atunci, programul a rămas relativ necunoscut publicului. „Este cel mai bun succes militar, finanțat de contribuabili, despre care nimeni nu știe”, a spus Jason Ur, un arheolog al Universității Harvard care depinde în mod regulat de imaginile Corona pentru cercetările sale.

Un motiv pentru relativul lor anonimat este că oamenii de știință care doreau să folosească imaginile au întâmpinat o serie de obstacole. De exemplu, costa 30 de dolari ca să digitalizeze o singură imagine. Dr. Radeloff a spus că există „tone de date”, dar că majoritatea imaginilor sunt „încă păstrate în filme și nu au fost încă scanate”. Și, până de curând, software-ul a devenit suficient de sofisticat pentru a corecta, orienta și analiza imaginile panoramice de satelit adesea distorsionate.

În 2015, Dr. Niţă a început să dezvolte o metodă de procesare a imaginilor Corona, inspirată de un software care corectează filmările tremurante ale dronelor. „Programarea IT nu era suficient de sofisticată înainte”, a spus el.

Odată cu acesta și alte progrese tehnice, cercetările care utilizează datele Corona au început. Numai în ultimii doi ani, oamenii de știință au studiat imaginile pentru a urmări mișcările ghețarilor din Asia Centrală, modificările țărmului în Arabia Saudită, copacii wadi în deșerturile din estul Egiptului și topirea gheții în Peru.

„Ca o mașină a timpului” pentru suprafața Pământului

Cândva disputate, fotografiile-spion Corona pot descoperi istoria unui peisaj dincolo de era contemporană a imaginii prin satelit răspândite.

Adesea, instantaneele din epoca anilor ’60 ale Corona au capturat habitate înainte ca oamenii să fi inundat, pavat, arat sau dezvoltat spații sălbatice în noi orașe, diguri hidroelectrice, terenuri agricole sau zone industriale.

Imaginile au provocat chiar ipotezele noastre despre ecosisteme neatinse – dezvăluind, de mai multe ori, că pădurile despre care s-a presupus că ar fi foarte bătrâne sunt de fapt mai tinere de 70 de ani.

„În multe cazuri, ele ne conduc spre peisaje care au dispărut, care nu mai există”, a spus dr. Ur. „Corona este ca o mașină a timpului pentru noi.”

În 2013, Kevin Leempoel, biolog, și-a propus să retraseze granițele istorice ale mangrovelor din rezervația naturală națională Mangrove Zhanjiang din sudul Chinei. Înregistrările erau nepotrivite înainte de anii 1980, când sateliții globali au început să documenteze în mod regulat suprafața planetei din spațiu. „A existat acest mare decalaj – nu am avut cu adevărat niciun alt punct in timp”, a spus dr. Leempoel, acum la Royal Botanic Gardens, Kew, Marea Britanie.

Prin examinarea imaginilor Corona alb-negru și marcarea manuală a conturului pădurii, dr. Leempoel a demonstrat în 2013 că activitatea umană a dus la acoperirea mangrovei cu mai mult de o treime în perioada 1967 – 2009. Acest tip de descoperire ar fi fost imposibil fără fotografiile istorice, a spus el.

„În domeniul ecologiei, toți ne confruntăm cu aceeași problemă: începem să avem date bune în anii ’80 sau în anii ’90, cel mai bine”, a spus dr. Leempoel. „Diferența dintre azi și atunci nu este uriașă. Dar, comparativ cu un secol în urmă, diferența este gigantică.”

Cu toate acestea, datele Corona rămân relativ neexploatate de oamenii de știință. Doar un procent de 5 la sută – aproximativ 90.000 de imagini dintr-un total de 1,8 milioane – din lotul restant tot mai mare de fotografii-spion prin satelit declasificate, a fost scanat până acum, a spus dr. Radeloff.

„Încă nu au fost folosite prea mult. Suntem într-un punct culminant”, a spus el.

Cu schimbările climatice și alte transformări ale ecosistemului global, nu a fost niciodată mai important să înregistram și să reunim programele de mediu pe termen lung, a spus dr. Munteanu: „Tot ceea ce facem lasă o amprentă. Acest impact ar putea apărea abia peste decenii”.

Sursa: The New York Times / Autor: Marion Renault (preluare via Rador)

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

4 comentarii

  1. Despre proiectele cu genii sau „legume lovite de soarta” peste alti 50 de ani…?

  2. Foarte interesant articolul .
    Si mai captivant este articolul original complet si comentariile lui:
    https://www.nytimes.com/2021/01/05/science/corona-satellites-environment.html#commentsContainer

  3. hacherii rusi sunt periculosi, te spioneaza pe corona style, au dus aurul Romaniei la Londra

  4. Sigur ca am mai inventat un cuvant in romana, respectiv curator. Ca nu aveam deja custode. Numa’ zic.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.