Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele rus Vladimir Putin şi prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu au avut o discuţie telefonică detaliată cu privire la evoluţiile din Orientul Mijlociu, a informat sâmbătă Kremlinul, potrivit Reuters, transmite Agerpres.
Cu acest prilej, cei doi lideri au acordat o atenţie deosebită evoluţiilor din Fâşia Gaza, aspectelor legate de implementarea acordului de încetare a focului şi schimbul de deţinuţi.
De asemenea, Putin şi Netanyahu au discutat în detaliu situaţia din jurul programului nuclear al Iranului.
O altă temă a fost facilitarea stabilizării ulterioare în Siria.
Cu ocazia convorbirii, cei doi lideri au reafirmat importanţa continuării dialogului pentru rezolvarea problemelor regionale complexe, se mai spune în comunicatul Kremlinului.
Prietenii, tot prieteni!