Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
„Stradă Şcolară” este un proiect pilot de 4 săptămâni implementat de Primăria Reghin care presupune închiderea traficului rutier a două porţiuni de străzi din apropierea Şcolii Gimnaziale „Alexandru Ceuşianu”, în fiecare dimineață între orele 7:30 și 8:05. „Nu dăm nicio șansă părinților să meargă cu mașina până la intrarea școlii ca până acum”, explică administratorul public al orașului Reghin, Gál Előd, pentru Edupedu.ro.
Inițiativa aparține Fundației Comunitare Mureș care a reușit să îl aplice și la Școala Gimnazială Dacia din Târgu-Mureș Elevii sunt apoi preluați de voluntari care merg pe jos până la şcoală pe trei trasee prestabilite, în programul Pedibus, inițiat în orașul Sfântul Gheorghe în urmă cu 4 ani.
„Copiii abia așteaptă să se întâlnească și să povestească cu colegii, primesc stickere și vouchere dacă merg cu noi pe jos”, explică Gál Előd, care nu este doar reprezentantul Primăriei ci și voluntar în proiect.
La inițiativa Fundației Comunitare Mureș, Primăria Reghin a propus închiderea străzilor din zona Şcolii Gimnaziale „Alexandru Ceuşianu” pentru ca părinții să nu mai aducă copiii cu mașina până la intrarea în școală. Există trei puncte stabilite de unde voluntari adulți îi iau pe copii și îi duc pe jos pe stradă. Practic este o extensie a proiectului Pedibus, inițiat în orașul Sfântul Gheorghe în urmă cu 4 ani, în care copiii sunt însoțiți să meargă pe jos spre școală pentru a combate traficul și a face mișcare la prima oră.
Diferența este că proiectul „Stradă Şcolară” propune o și mai bună siguranță pentru că pe traseele prestabilite nu există pericolul mașinilor.
Cel mai apropiat loc unde poate intra o mașină pe stradă este la 100 de metri de școală, ceea ce înseamnă că orice elev al școlii face cel puțin 100 de metri pe jos dimineața.