Prof.Univ. Dr. Alma Maniu, medic primar ORL, MedLife : „Azi, majoritatea problemelor de auz pot fi tratate, iar auzul poate fi recuperat”

La nivel mondial, aproximativ 400 de milioane de oameni – adică în jur de 4% din populația totală – suferă de scăderea auzului. Pentru România nu există date specifice, dar e corect să presupunem o pondere similară.

Indiferent dacă tulburările sunt ereditare sau au apărut din cauza expunerii la zgomot, a îmbătrânirii ori a unor infecții, astăzi există o multitudine de opțiuni pentru recăpătarea auzului: de la proteze externe, la tratament chirurgical și implant cohlear. Chiar și copiii născuți surzi pot auzi și pot avea o viață normală dacă implantul este realizat până la vârsta de 4 ani, explică Prof. Dr. Alma Maniu, medic primar ORL la MedLife Humanitas Cluj, șefa Catedrei de ORL de la Universitatea de Medicină „Iuliu Hațieganu” din Cluj și coordonatoarea Programului Național de Tratament al Surdității încă din 2016.

Principalele cauze ale surdității

Există două mari categorii de cauze: cele care afectează urechea internă și cele care afectează urechea medie.

În prima categorie intră expunerea la sunete prea puternice, îmbătrânirea, unele boli autoimune (precum sindromul Cogan) sau infecții virale (de exemplu, citomegalovirusul), care pot produce hipoacuzie neurosenzorială, ireversibilă. „Odată distruse, celulele urechii interne, care transferă informația mecanică în impuls nervos către creier, nu se mai regenerează”, spune dr. Maniu. „Singurele mijloace terapeutice sunt dispozitivele auditive.”

În funcție de tipul bolii și de gradul hipoacuziei, acestea pot fi montate fie în conductul auditiv (în ureche), fie retroauricular (în spatele urechii), fără intervenție chirurgicală. Sunt aparate digitale moderne, care se reglează automat și reprezintă cea mai eficientă soluție pentru hipoacuzia neurosenzorială până la un anumit nivel. Există însă și aparate auditive care transmit sunetul pe cale osoasă. Acestea se fixează sub tegumentul retroauricular printr-o mică intervenție chirurgicală și sunt recomandate atunci când conductul auditiv extern nu este accesibil.

În cazul expunerii la zgomot, efectele depind de sensibilitatea și predispoziția individului, explică dr. Maniu. Uneori e suficientă o singură expunere la sunete mai mari de 120 dB, alteori expunerea continuă la peste 90 dB este cauza. De aceea, medicul recomandă „regula celor 60”: pentru a fi în siguranță, trebuie să asculți un aparat la maximum 60% din volum, nu mai mult de 60 de minute, după care este necesară o pauză de 10 minute. În cazul unui concert, orice măsură de protecție antifonică ajută – de la căști, la dopuri de urechi, care pot fi și personalizate după forma conductului auditiv.

Otitele: cauze și tratament

În categoria afecțiunilor urechii medii care pot provoca surditate intră în principal otitele, boli infecto-inflamatorii care pot afecta cele trei osișoare – ciocanul, nicovala și scărița – ce transmit vibrațiile membranei timpanice către urechea internă.

Otitele pot fi:

• ale urechii externe, care apar după expunerea la mediu umed și se tratează medicamentos;
• otite medii, extrem de frecvente la copii, care netratate se pot croniciza;
• otite cronice, asociate cu scăderea auzului și care pot necesita tratament chirurgical.

„În otitele externe apar germeni care modifică pH-ul pielii și favorizează infecțiile. Acest lucru se întâmplă adesea când folosim bețișoare de urechi, care distrug bariera protectoare. De aceea, dacă rămâne apă în urechi după înot, ea trebuie îndepărtată cu un prosop sau cu uscătorul de păr”, explică dr. Maniu.

Otitele medii sunt frecvente la copii din cauza infecțiilor respiratorii repetate – inflamația din rinofaringe se extinde la ureche. „Se estimează că 85% dintre copii vor avea cel puțin un episod de otită medie acută până la vârsta de 10 ani”, atrage atenția dr. Maniu. „Ele trebuie supravegheate, altfel se pot croniciza și pot duce la scăderea auzului la vârsta adultă.”

Cele mai periculoase sunt otitele cronice, în care inflamația este persistentă. Pot apărea perforații timpanice și scurgeri auriculare, iar lanțul osicular poate fi erodat, ducând la hipoacuzie.

O formă severă este colesteatomul (otită medie supurată cronică cu colesteatom) care, fără tratament chirurgical, poate provoca complicații grave, uneori amenințătoare de viață, precum meningita, abcesul cerebral sau paralizia nervului facial. Intervenția chirurgicală are ca scop asanarea urechii și, uneori, se realizează și timpanoplastia pentru recuperarea auzului.

Alte afecțiuni care pot necesita chirurgie sunt perforațiile membranei timpanice sau otoscleroza, o boală în care scărița anchilozată este înlocuită cu o proteză, de obicei din titan. „Intervențiile nu pun viața în pericol”, precizează dr. Maniu. „Pacientul poate pleca acasă chiar a doua zi; grefele sunt proprii, e nevoie de pansament timp de 10 zile și de controale regulate.”

Testarea genetică și implantul cohlear

„De obicei, afecțiunile urechii interne pot avea o predispoziție ereditară”, spune medicul. În cazul copiilor, unele sindroame complexe pot fi depistate prin teste genetice încă din viața intrauterină. „Sunt testați părinții pentru informare și pentru a putea anticipa evoluția bolii”, explică dr. Maniu.

Nu toți copiii născuți din părinți surzi sunt automat surzi, după cum este posibil ca un copil din aceeași familie să fie afectat, iar altul nu, în funcție de modul de transmitere a defectului genetic.

O soluție revoluționară este implantul cohlear, considerat o „ureche artificială”, care redă auzul persoanelor fără rest auditiv. Intervenția trebuie realizată la copii până la 4 ani pentru ca aceștia să aibă șanse maxime la o dezvoltare normală și să poată urma școala de masă. Din fericire, în România se face acum screening auditiv neonatal în toate maternitățile, astfel încât orice copil născut cu surditate să poată beneficia de tratament.

Și adulții care și-au pierdut progresiv auzul, de exemplu după meningită, pot beneficia de implant dacă intervenția este realizată la timp. „Implantul cohlear se poate face la orice vârstă”, spune dr. Maniu, „dar la vârstnici sunt necesare și teste neurologice și psihologice, pentru a exclude o surditate centrală, în care sunetul e perceput, dar nu poate fi integrat la nivel cerebral.”

„Pacienții cu hipoacuzie trebuie să meargă la medic atunci când nu își mai pot desfășura corespunzător activitatea zilnică”, insistă medicul. „Să nu neglijeze acest aspect, pentru că există numeroase afecțiuni care pot fi tratate: fie chirurgical, fie prin dispozitive auditive variate – nu doar proteze clasice și implant cohlear, ci și proteze cu ancorare osoasă, care transmit sunetul prin os. Sunt moderne, funcționează prin bluetooth și pot fi reglate direct de pe telefon.”

„Azi, majoritatea problemelor de auz pot fi tratate”, concluzionează dr. Maniu. „Auzul poate fi recuperat într-un fel sau altul.”