Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primarii de comune şi oraşe mici intră, de vineri, în grevă pe termen nedeterminat, nemulţumiţi de măsurile pregătite de Guvernul Bolojan, transmite Agerpres.
Potrivit unui comunicat remis de Sindicatul SCOR – Solidaritatea Comunelor şi Oraşelor din România, măsurile anunţate vor reduce „brutal” personalul Primăriilor.
„Primăriile se închid începând de vineri, 29 august! (…) Cu o medie a funcţionarilor publici de 9,78/primărie comunală, numărul acestora se va reduce brutal cu încă 25% din ceea ce a mai rămas după reducerea de 10% de anul trecut. În timp ce reducerea personalului în structurile centrale, promisă a fi de 20%, trenează, la nivelul comunelor fiecare al treilea salariat trebuie să plece, deşi aceştia sunt cel mai prost plătiţi dintre toţi bugetarii”, transmite sursa citată.
Sindicaliştii susţin că, pe lângă aceasta, după ce a promis preluarea asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap la bugetul de stat, Guvernul a modificat proiectul de lege şi cei 60.000 de asistenţi personali rămân în sarcina Primăriilor.
„Dublând cheltuiala aparentă cu salariile, acest artificiu va face ca majoritatea Primăriilor comunale să pară că nu-şi pot acoperi salariile din impozitele şi taxele locale, ducându-le la jignitoarea invenţie a premierului Ilie Bolojan – „meniul pentru săraci”, grila de salarizare specială numai pentru Primăriile cu buget redus. Cu sfidare şi aroganţă pe faţă, Consiliile judeţene sunt expres exceptate de la această regulă, deşi niciun Consiliu judeţean nu-şi acoperă salariile din veniturile proprii, ci doar din cotele defalcate din impozitul pe venit colectat în comunele şi oraşele judeţului”, se mai arată în comunicatul transmis de sindicat.
De asemenea, sindicaliştii îi acuză pe guvernanţi de „epurare politică”.
„Ultima, dar cea mai importantă pentru membrii noştri de sindicat, introducerea „jumătăţii de funcţionar public” prin reducerea la jumătate a normei pentru funcţionarii publici aflaţi în funcţie, reprezintă cea mai pură formă de epurare politică a funcţionarilor care apără legalitatea execuţiei bugetare, a achiziţiilor publice, a urbanismului sau a actelor administrative, fără nici o legătură cu deficitul bugetar!”, spun reprezentanţii SCOR.
Aceştia şi-au intitulat protestul „O zi zboară, o zi nu zboară. Azi NU zboară!!”.
„Modelul lui Ilie Bolojan – jumătatea de funcţionar public, presupune că o zi acesta va funcţiona la o Primărie, iar a doua zi la altă Primărie. Consătenii noştri trebuie să înţeleagă ce înseamnă acest model – vii la Primărie şi constaţi că azi nu zboară!”, se precizează în comunicat.
Cea mai neinteresantă grevă din câte există. Cu sau fără e același lucru. Succes în continuare și sănătate multă
„…o zi acesta va funcţiona la o Primărie, iar a doua zi la altă Primărie. Consătenii noştri trebuie să înţeleagă ce înseamnă acest model – vii la Primărie şi constaţi că azi nu zboară!” Serios? Pai si pana acum era la fel, doar ca o zi era la primarie si cealalta isi facea treburile lui. Stiti cum e sa te duci zi de zi la primarie, din timpul tau, sa iti iei zi libera, etc si sa ti se repete aceeasi placa : „nu e aici, veniti maine” sau „e pe teren” ? Stiti, stimati functionari? Nu stiti, ca nu va intereseaza. Angajatorul vostru este statul roman, de el trebuie sa ascultati.Nu-ti convine ce a decis angajatorul? Perfect, mergi si cauta-ti in alta parte, e atat de simplu!
„reducerea la jumătate a normei pentru funcţionarii publici aflaţi în funcţie, reprezintă cea mai pură formă de epurare politică a funcţionarilor”
Ba, cand va aud. Ma bufneste rasul. Epurare politica? Pe bune? Voi aia care aveti cate 2-3 case de nu le puteti justifica vorbiti ma?
Acișilea în comuna mea, cică nu mai ie bani de nimica, maică. Asfalt, gaze, canalizare… oha! S-a sistat tot. Ai venit la țară la aer curat? Ia mai bine niște praf de pe uliță, că mai acu să tot fie vreo doi ani, în loc de piatră de râu, curată, sau ce se pune, a aruncat o piatră calcaroasă care s-a măcinat. În ce buzunare o fi ajuns diferența de preț? La primarul reales de 20 de ani încoace oare?
O idee excepțională și benefică cetățenilor. Să insiste neisprăviții ăștia și se va constata că TREABA MERGE MAI BINE FARA EI ! Cum să te deranjeze că un „specialist” acoperă localități învecinate fără să se analizeze ce mama naibii acte a produs ? Dacă dai două-trei autorizații, cum să fii salarizat ca și cum ai transpira zilnic cu solicitanții pe cap ? Vaietele astea sunt din partea „mogulilor” locali care simt cum vremea lor trece. Doamne ajută !