
Relația dintre clasic și modern în muzică – cum reușește Enigma Festival să le îmbine
Enigma Festival e unul dintre puținele festivaluri din România care aduce împreună pe scenă orchestra și sintetizatorul, arta clasică și muzica electronică și oricât de oximoronic ar putea suna, cele 2 ediții anterioare dovedesc că se poate.
Festivalul a avut prima ediție acum doi ani, într-o locație cel puțin inedită, anume Palatul Parlamentului din București. Festivalul se desfășura atunci pe o singură zi, iar acea zi din 2023 a setat un standard înalt atât pentru identitatea sa, cât și în ceea ce privește îmbinarea celor două elemente expuse în titlu printr-o reprezentație impresionantă a lui Valeron & Band, în colaborare cu renumita Orchestră Filarmonică din București.
Cea de-a doua ediție s-a desfășurat la Romaero, locația unde va avea loc și ediția de anul acesta. Line-up-ul a rămas consecvent, fiind format tot din Valeron & Band cu Orchestra Filarmonică din București condusă de Maestro Daniel Jinga.
Enigma Festival se prezintă ca „mai mult decât un simplu eveniment muzical; este o sărbătoare a creativității și colaborării.” Creativitatea vine din oferirea unei platforme în care DJ-ii, trupele live și orchestrele clasice se unesc în armonie. Conceptul a venit din dorința organizatorilor de a aduce sub același acoperiș un public cât mai eterogen. Atât pasionații de muzică electronică, cât și amatorii de muzică clasică pot găsi ceva pe placul lor în cadrul festivalului.
Sunteul prelung al virorilor poate suna foarte bine peste bassul răsunător al DJ-ilor, creând o armonie sonoră egalată doar de elementele vizuale care acompaniază setul.
Printre numele care vor asigura această sinestezie în zilele de 17 și 18 octombrie va fi Valeron, o senzație pe scena muzicală locală a insulei Mykonos, care va fi acompaniat de Orchestra Metropolitană din București. Setul său va fi condus de Maestrul Daniel Jinga, Maestru de Cor al Corului Operei Naționale din București și Dirijor Principal al Orchestrei Simfonice Muntenia din Târgoviște.
Pentru a menține atmosfera, Reznik, parte din grupul muzical Keinemusik și trupa daneză WhoMadeWho promit să ofere publicului o experiență ce le va redefini standardele în materie de muzică electronică în cea de a doua zi a festivalului.
„Selecția artiștilor a fost o continuare firească a identității Enigma. Ne-am dorit artiști relevanți care aduc un impact asupra comunității noastre” a declarat Ioana Alexe, PR Manager în cadrul Enigma, într-un interviu pentru G4Media.
Enigma Festival își propune să devină un nume relevant în categoria festivalurilor din București și dorește să se autodepășească cu fiecare ediție. Biletele pot fi achiziționate de pe livetickets.ro și iabilet.ro, prețurile pornind de la 600 de lei pentru ambele zile, respectiv 450 de lei pentru ziua de 17 sau 18.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.