Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un avion care îl transporta pe secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a efectuat miercuri o aterizare neprogramată în Regatul Unit din cauza unei fisuri apărute în parbrizul aeronavei, a anunțat Pentagonul, precizând că oficialul este în siguranță, potrivit Reuters.
„Avionul a aterizat conform procedurilor standard, iar toți cei aflați la bord, inclusiv secretarul Hegseth, sunt în siguranță”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, într-o postare pe platforma X.
Hegseth se întorcea dintr-o vizită scurtă la Bruxelles.
Nu este pentru prima dată când aeronave militare americane care transportă oficiali de rang înalt întâmpină probleme tehnice.
La începutul acestui an, un avion al Forțelor Aeriene ale SUA care îl transporta pe secretarul de stat Marco Rubio spre München a fost nevoit să se întoarcă la Washington după apariția unei defecțiuni mecanice.