
Preşedintele polonez Nawrocki cere despăgubiri Germaniei la comemorarea declanşării celui de-al Doilea Război Mondial
Luni, cu ocazia comemorării declanşării celui de-al Doilea Război Mondial, preşedintele polonez Karol Nawrocki a cerut Germaniei să plătească Poloniei despăgubiri pentru invazia începută în 1 septembrie 1939 şi pentru ocupaţia de către forţele regimului nazist, informează dpa, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
La o ceremonie organizată la Gdansk, Nawrocki a afirmat că problema despăgubirilor trebuie reglementată pentru a asigura un parteneriat polono-german bazat pe adevăr şi pe relaţii bune.
„Ca ţară din prima linie, ca ţara cea mai importantă de pe flancul estic al NATO, Polonia are nevoie de dreptate, adevăr şi relaţii clare cu Germania, dar are nevoie şi de despăgubiri de la statul german”, a declarat preşedintele la monumentul comemorativ din Westerplatte.
Partidul de opoziţie Lege şi Justiţie (PiS), care a susţinut campania electorală a conservatorului Nawrocki, a cerut de mai multe ori Berlinului despăgubiri de război.
Conform agenţiei poloneze de presă PAP, preluată de dpa, şeful statului a cerut guvernului de la Varşovia, condus de premierul de centru Donald Tusk, să se alăture solicitării de despăgubiri.
Problema respectivă a constituit în ultimii ani un punct sensibil în relaţiile bilaterale; partea germană susţine că situaţia a fost reglementată prin tratatele care au permis reunificarea Germaniei în 1990.
Monumentul de pe peninsula Westerplatte din Gdansk, la Marea Baltică, marchează locul uneia din primele bătălii de după invazia nazistă în Polonia care a declanşat cel de-al Doilea Război Mondial. O navă militară germană a tras asupra unui avanpost polonez, iar apărătorii acestuia au rezistat ulterior timp de şapte zile asaltului unor forţe de asalt copleşitoare.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.