Preşedintele Joe Biden a rostit „genocid”. De ce slăbesc SUA alianţa strategică cu Turcia în favoarea unei implicări majore în Caucaz

Preşedintele SUA, Joe Biden, a anunţat la 24 aprilie că masacrele împotriva armenilor din Imperiul Otoman, din 1915, constituie un „genocid”. Această decizie istorică a rupt deceniile de declaraţii prudente ale Casei Albe, a devoalat ceea ce toată lumea vedea dar nu spunea, încă, şi anume existenţa unor „relaţii crispate” între SUA şi Turcia şi a stabilit începutul deteriorării controlate, pe termen lung, a legăturilor dintre Washington şi Ankara, se arată într-o analiză Info Sud-Est.

Declaraţia lui Joe Biden nu este o surpriză. Anterior, secretarul de stat Antony Blinken pregătise terenul, invocând „aşa-zişii parteneri strategici” care „în numeroase situaţii nu se comportă ca nişte aliaţi” pentru SUA.

Ruperea parteneriatului strategic dintre SUA şi Turcia, care datează de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial şi integrarea Ankarei în NATO (1952), a fost anunţată de mai multe măsuri decise la Washington în ultimul an. În decembrie 2019, un vot istoric al Congresului aducea în discuţie textul unei rezoluţii care cuprindea şi termenul de „genocid armean”. În prima jumătate a anului 2020, Israel, Grecia şi Cipru au încheiat o alianţă strategică energetică în Mediterana Orientală împotriva Turciei şi a partenerului ei nerecunoscut internaţional, Republica Turcă a Ciprului de Nord. În fine, dar nu în cele din urmă, SUA au anunţat sancţiuni la adresa Turciei la sfârşitul anului 2020, după ce aceasta a achiziţionat rachete şi echipament militar din Federaţia Rusă. Există din ce în ce mai multe informaţii potrivit cărora Turcia este exclusă deja din toate programele strategice de dezvoltare şi inovare militară ale NATO, inclusiv în ceea ce priveşte construcţia avionului F-35.

Alianţa strategică dintre SUA şi Turcia se stinge pe fundalul interesului tot mai scăzut al Washingtonului, al politicilor autoritare ale preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi al prezenţei Turciei în spatele Rusiei în toate conflictele regionale actuale (Siria, Libia, Ucraina). În plus, la Marea Neagră, acum, România a devenit pionul strategic american.

În faţa Turciei, SUA au ales Armenia. De ce?

Decizia preşedintelui Joe Biden de a anunţa „genocidul armean” este istorică dar era şi previzibilă.

Relaţiile dintre SUA şi Turcia au început să se deterioreze vizibil după 2014, la momentul în care Ankara a decis să acţioneze militar în Siria, sprijinind Rusia şi, pe alocuri, chiar grupări paramilitare finanţate de Iran. Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a ales să renunţe la sistemul democratic şi a trecut la măsuri autoritare, mai ales după tentativa de lovitură de stat din vara anului 2016. În plus, de mai mulţi ani, Turcia a devenit o aliată fidelă a Rusiei în conflictele regionale, inclusiv în Siria, Libia şi Ucraina, mai arată Info Sud-Est.

Baza militară de la Incirlik, din apropierea frontierei cu Siria, a reprezentat vreme de câteva decenii un avanpost al NATO şi SUA pentru regiunea Orientului Mijlociu. De mai mulţi ani, însă, preşedintele Erdogan pare stânjenit de existenţa ei şi, nu de puţine ori, a fost adusă în dezbatere fie relocarea ei, fie chiar închiderea unilaterală. Cum pentru Washington conflictele Orientului Mijlociu au nevoie de o prezenţă americană, şantajul Ankarei a adus prejudicii grave parteneriatului strategic bilateral. Acestuia i s-au adăugat tendinţele tot mai vizibile ale Turciei de a renunţa la politicile de colaborare cu Uniunea Europeană şi cu alţi aliaţi ai SUA.

Chiar dacă Administraţia republicană a lui Donald Trump nu a ţinut să facă publică despărţirea de Turcia, decizia de întărire a prezenţei americane în România, inclusiv a construirii şi dezvoltării bazei militare de la Mihail Kogălniceanu, are legătură cu relocarea intereselor majore. Astăzi, nu Turcia este importantă pentru SUA la Marea Neagră, ci România. Izolarea Turciei, pe fondul modificărilor de politică externă de la Ankara, a fost anunţată de voci puternice, aliate ale SUA. Între ele, Israel şi Grecia, care au cerut măsuri mai „ferme” de stabilizare a Mediteranei Orientale şi de „pedepsire” a acţiunilor Turciei de a exploata resurse energetice în coastele unui stat nerecunoscut, Republica Turcă a Ciprului de Nord.

Înfrângerea Armeniei în războiul din Nagorno Karabah, din 2020, în faţa Azerbaidjanului vecin, aliat al Turciei, a reprezentat începutul unei modificări geopolitice substanţiale. Armenia a fost, după obţinerea independenţei, în 1991, cea mai loială anexă a Federaţiei Ruse. De pe urma acestei situaţii, nu a beneficiat de nimic. Economic, Armenia este astăzi cu mult în urma vecinelor sale, Azerbaidjan şi Georgia. De asemenea, dacă Georgia este extrem de activă în spaţiul NATO şi al Uniunii Europene, existând premise serioase privind începutul negocierilor de aderare, Armenia a rămas un stat captiv Moscovei, izolat şi sărac. Abia războiul pierdut în 2020 în faţa Azerbaidjanului a reflectat realitatea potrivit căreia fidelitatea faţă de Rusia nu îi garantează Armeniei nici măcar frontierele.

SUA îşi propun un control al Caucazului, o regiune extrem de importantă pentru vecinătatea faţă de Asia Centrală, Orientul Mijlociu, Marea Caspică. În plus, Georgia şi Azerbaidjan sunt foarte apropiate Washingtonului, autorităţile de la Tbilisi militând pentru aderarea la NATO şi UE. O schimbare majoră a politicilor Armeniei, prin pierderea controlului rusesc, ar aduce avantaje Washingtonului. Administraţia democrată a lui Joe Biden a declarat, şi probabil va pune în aplicare, un program de politică externă din care drepturile omului nu doar că nu vor lipsi dar vor deveni prioritare. Or, acum, Armenia şi nu Turcia promite pentru un astfel de viitor.

• Citește articolul integral în Info Sud-Est.