Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul desemnat al Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a anunțat, într-o postare pe Facebook, o parte din echipa guvernamentală pe care o va propune Parlamentului, potrivit Radio Chișinău.
Conform postării, profesorul universitar Emil Ceban, rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, ar urma să devină ministru al Sănătății.
Vladislav Cojuhari, actualul secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, este propus pentru funcția de ministru al Justiției, iar jurnalistul și managerul media Cristian Jardan, fost consilier politic în Cabinetul prim-ministrului Dorin Recean, este propus pentru a prelua Ministerul Culturii.
„Continuăm discuțiile pentru a ne asigura că formăm o echipă capabilă să implementeze un plan guvernamental care să aducă bunăstare cetățenilor și creștere economică, pe drumul nostru de aderare la Uniunea Europeană”, a declarat Alexandru Munteanu.
Pe 24 octombrie, președinta Maia Sandu a semnat decretul privind desemnarea lui Alexandru Munteanu drept candidat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, în urma consultărilor cu grupurile parlamentare.