G4Media.ro

Plângere penală împotriva Hidro Prahova, a primarului oraşului Breaza şi a mai…

Plângere penală împotriva Hidro Prahova, a primarului oraşului Breaza şi a mai multor angajaţi ai Primăriei, după ce în oraş a fost furnizată apă contaminată cu bacteria Clostridium Perfringens

O localnică din oraşul Breaza, judeţul Prahova, anunţă că a depus plângere penală pentru infracţiuni de infectarea apei şi neglijenţă în serviciu, după ce operatorul Hidro Prahova, companie la care acţionar majoritar este Consiliul Judeţean Prahova, a furnizat timp de mai multe zile în oraşul Breaza apă murdară, cu miros urât, iar analizele au confirmat prezenţa bacteriei Clostridium Perfringens în apa livrată în sistem centralizat la Breaza. În plângerea penală formulată se arată că deşi în perioada premergătoare zilei de 26 aprilie mai mulţi localnici au reclamat „atât direct către autorităţile locale, cât şi prin intermediul reţelelor de socializare, că apa furnizată prin reţeaua publică prezintă un miros urât, gust neplăcut şi o culoare suspectă” aceste sesizări recurente „au fost ignorate sau tratate cu superficialitate de către operatorul regional HIDRO PRAHOVA S.A. şi de către autorităţile administraţiei publice locale”, transmite News.ro.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

„Apa furnizată populaţiei din Breaza a fost infestată. O spun cu toată răspunderea, după ce am analizat documente, probe, sesizări şi am vorbit cu oameni afectaţi direct: copii care au ajuns la medic cu probleme digestive, vârstnici care au fost sfătuiţi să nu consume apa de la robinet, familii întregi care au trăit cu frica în sân. Este inadmisibil ca în 2025, într-un oraş din Uniunea Europeană, să fim obligaţi să ne cumpărăm apă pentru băut, gătit şi igienă, în timp ce plătim facturi pentru un serviciu public esenţial care nu ne oferă nimic altceva decât pericol. Furnizarea de apă infestată reprezintă un atentat la sănătatea populaţiei. Este rezultatul direct al neglijenţei în serviciu a celor care gestionează sistemul de apă şi canalizare – fie că vorbim de conducerea Hidro Prahova, de ADI Apa Prahova, de administraţia locală sau de autorităţile de control care tac şi tolerează. Am cerut, prin plângerea penală, tragerea la răspundere a tuturor celor care, prin inacţiune sau decizii iresponsabile, au pus în pericol vieţile oamenilor. Nu mai acceptăm indiferenţă. Nu mai acceptăm minciuni. Nu mai acceptăm batjocura. Această plângere penală nu este un gest simbolic. Este începutul unui demers susţinut, cu probe, cu martori şi cu toate pârghiile legale disponibile, pentru ca adevărul să iasă la lumină şi vinovaţii să răspundă”, a transmis Alexandra Pavelescu, femeia care anunţă că a făcut plângere penală în urma situaţiei de la Breaza.

Localnica, iniţiatoare şi a unei petiţii semnate de o mie de persoane prin care se cere ieşirea oraşului Breaza din Asociaţia de Dezvoltare intercomunitară (ADI) „Parteneriatul pentru Managementul Apei” şi rezilierea contractului cu Hidro Prahova, îi îndeamnă şi pe alţi cetăţeni afectaţi de această situaţie să depună, la rândul lor, plângeri penale.

Plângerea penală, care are 26 de pagini, este formulată împotriva Hidro Prahova, pe care localnica  acuză de infectarea apei şi neglijenţă în serviciu, dar şi împotriva primarului Bogdan Cristian Novac şi a unor angajaţi din Primărie, pe care femeia îi consideră responsabili de neglijenţă în serviciu. Printre funcţionarii vizaţi de plângere sunt secretarul general al oraşului, responsabilul pentru situaţi de urgenţă şi protecţia civilă, funcţionarul responsabil de relaţii publice şi informare publică, responsabilul pentru relaţia cu Hidro Prahova şi „alţi funcţionari implicaţi în monitorizarea serviciilor publice de utilitate şi sănătate publică, potrivit fişelor de post şi responsabilităţilor interne”.

Alexandra Pavelescu arată, în plângerea penală formulată, că deşi în perioada premergătoarei zilei de 26 aprilie mai mulţi localnici au reclamat „atât direct către autorităţile locale, cât şi prin intermediul reţelelor de socializare, că apa furnizată prin reţeaua publică prezintă un miros urât, gust neplăcut şi o culoare suspectă”, aceste sesizări recurente „au fost ignorate sau tratate cu superficialitate de către operatorul regional HIDRO PRAHOVA S.A. şi de către autorităţile administraţiei publice locale”.

„În data de 26 aprilie 2025, în contextul agravării reclamaţiilor, primarul oraşului Breaza a convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU). În cadrul acestei şedinţe, a participat şi reprezentantul operatorului de apă, domnul Lambru, care a declarat public că apa este potabilă, punând mirosul şi aspectul anormal pe seama unui «tratament aplicat reţelei». Aceste declaraţii au fost făcute fără existenţa unor analize de laborator, în ciuda indiciilor clare de neconformitate a apei. În aceeaşi şedinţă, autorităţile locale au dispus oficial oprirea furnizării apei. Cu toate acestea, în mod inexplicabil şi contrar deciziei adoptate, apa a continuat să fie livrată către populaţie, iar măsura nu a fost implementată. Populaţia nu a fost informată oficial în niciun fel despre pericolul sanitar existent”, se arată în plângerea penală.

Câteva zile mai târziu, Direcţia de Sănătate Publică Prahova anunţa oficial prezenţa bacteriei Clostridium perfringens în reţeaua publică de apă din Breaza.

„În perioada 30 aprilie – 2 mai, HIDRO PRAHOVA a emis o serie de informări publice exclusiv online, prin care comunica despre procesul de igienizare, amplasarea unor containere de apă şi analize ulterioare. Nicio comunicare fizică nu a fost transmisă cetăţenilor în acest interval. De asemenea, nu a existat nicio informare privind potabilitatea apei distribuite prin containere.(…) Abia în data de 1 mai 2025, după mai multe zile de criză sanitară, reprezentanţi ai Consiliului Local Breaza au distribuit pentru prima dată în format fizic pliante prin care informau cetăţenii că apa este infectată şi nu trebuie consumată. Chiar şi aşa, numeroşi locuitori nu au fost informaţi, în lipsa unui mecanism eficient de alertare şi contactare directă. Mai mult, în toată această perioadă, autorităţile nu au utilizat sistemul RO-ALERT, deşi îl folosiseră în mod repetat anterior pentru anunţuri privind prezenţa urşilor în oraş. Această omisiune gravă denotă o lipsă de înţelegere şi asumare a riscului epidemiologic în cazul contaminării apei”, se mai arată în sesizarea transmisă procurorilor.

Alexandra Pavelescu susţine, în avcelaşi document, că „ mai mulţi locuitori ai oraşului Breaza afirmă că, în cursul lucrărilor la noua reţea de apă, s-ar fi realizat o conexiune greşită între conducta de canalizare şi cea de alimentare cu apă potabilă, respectiv că legătura dintre cele două sisteme ar fi fost inversată. Conform relatărilor acestora, muncitorii implicaţi în execuţia lucrărilor ar fi indicat direct această eroare, iar ulterior apa ar fi fost infestată”.

Localnica anunţă de asemenea că a depus şi petiţia adresată Consiliului Local Breaza şi Primăriei, semnată de peste 1000 de persoane, prin care semnatarii solicită ieşirea din ADI Apa Prahova şi rezilierea contractului cu Hidro Prahova.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.