
Peste 10 creme solare au fost retrase de pe piaţă în Australia pentru că nu respectau indicele de protecție solară specificat de fabricanți / În Australia se înregistrează cea mai ridicată rată de cancere de piele din lume
Peste 10 creme pentru protecţie solară au fost retras de pe piaţă în Australia în urma unei anchete realizate de o asociaţie a consumatorilor care a ajuns la concluzia că mare parte din aceste produse nu garantează indicele de protecţie revendicat de fabricanţi, potrivit agenției de știri AFP.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Australienii sunt pasionaţi de activităţile în aer liber. În 2024 însă, 19.000 de cazuri de melanom au fost diagnosticate în ţările însorite, unde se înregistrează cea mai ridicată rată de cancere de piele din lume.
Potrivit unei anchete realizate în luna iunie de asociaţia consumatorilor CHOICE, din cele 20 de creme solare testate, doar patru respectă indicele de protecţie înscris pe produs.
O anchetă ulterioară, realizată săptămâna acesta de Administraţia produselor terapeutice (TGA), o agenţie din cadrul Ministerului Sănătăţii australian, a identificat 21 de creme solare susceptibile de a nu-şi fi respectat promisiunile în ceea ce priveşte protecţia.
Anumite produse care revendică o protecţie +50 ”nu depăşesc probabil indicele 21”, a avertizat TGA.
Printre cremele solare semnalate, opt dintre ele au fost rechemate voluntar de producători, 10 au fost suspendate de la vânzare, două sunt în curs de revizuire, iar una nu este comercializată la nivel naţional.
În Australia, cremele solare sunt clasate în rândul produselor terapeutice şi, ca urmare, reglementate astfel încât să garanteze securitate şi eficacitate pentru consumatori.
Producătorii pot primi sanţiuni dure dacă etichetele de pe produsele lor se dovedesc înşelătoare.
”Crema este doar o formă de protecţie din mai multe modalităţi”, a amintit Anne Cust, care conduce în prezent Daffodil Centre, un institut australian de cercetare în domeniul cancerului.
Crema este o soluţie de ”ultim resort”, care ar trebui utilizată alături de alte măsuri de protecţie cum ar fi a sta la umbră sau a purta bluze cu mâneci lungi, a subliniat cercetătoarea.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.