Home » Articole » Pedro Sánchez, surprins de memoriile fostului rege Juan Carlos: „Democraţia nu a căzut din cer” / Fostul rege al Spaniei trăieşte în exil în Emiratele Arabe Unite

Pedro Sánchez, surprins de memoriile fostului rege Juan Carlos: „Democraţia nu a căzut din cer” / Fostul rege al Spaniei trăieşte în exil în Emiratele Arabe Unite

Pedro Sánchez, surprins de memoriile fostului rege Juan Carlos: „Democraţia nu a căzut din cer” / Fostul rege al Spaniei trăieşte în exil în Emiratele Arabe Unite
Sursa foto: European Council
Ascultă articolul

Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez s-a declarat duminică „surprins” de anumite pasaje din memoriile fostului rege al Spaniei, Juan Carlos, publicate recent, relatează AFP, transmite News.ro.

În cele 500 de pagini ale cărţii „Reconciliation” (Împăcare), care a apărut în Franţa, dar care va fi publicată pe 3 decembrie în Spania, fostul monarh în vârstă de 87 de ani evocă în special relaţiile sale familiale tensionate şi „eroarea” de a fi acceptat milioane de euro, în special de la monarhia saudită.

- articolul continuă mai jos -

Printre cele mai controversate pasaje din carte se numără comentariile favorabile pe care le face despre Franco, dictatorul care a condus Spania cu mână de fier după ce forţele sale au câştigat Războiul Civil din 1936-1939, dar şi despre propriul său rol în tranziţia democratică a Spaniei.

Pedro Sanchez, care nu a citit cartea, a declarat într-un interviu acordat cotidianului El Pais – pe baza fragmentelor pe care le-a putut vedea – că această autobiografie „nu va fi una dintre cărţile pe care să le recomande pentru Crăciun”.

„Voi răspunde la unele dintre pasajele care m-au surprins, referitoare la cine a adus sau nu democraţia. Democraţia nu a căzut pur şi simplu din cer; ea s-a născut din lupta poporului spaniol, a cetăţenilor obişnuiţi”, a adăugat prim-ministrul.

„Am redat libertatea spaniolilor prin instaurarea democraţiei”, scrie în memoriile sale Juan Carlos, care trăieşte în exil în Emiratele Arabe Unite.

Fostul monarh a ajuns la conducerea statului spaniol în 1975, după moartea dictatorului Franco, care îl desemnase ca succesor al său.

El a fost suveranul revenirii la democraţie, jucând un rol important în consolidarea acesteia, în special contribuind la dejucarea tentativei de lovitură de stat militară din 23 februarie 1981.

Popularitatea sa s-a prăbuşit însă după scandaluri personale, printre care cel puţin o relaţie extraconjugală, şi dezvăluiri despre stilul său de viaţă fastuos în Spania începând din 2012.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole