Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Update: Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, marţi, numirea a zece membri în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, transmite Agerpres.
Au fost votaţi pentru funcţia de membru în Colegiul CNSAS şi au depus jurământul, în plenul reunit al Parlamentului, următorii: Sorin Mărgărit (propus de Preşedinţie), Constantin Buchet (propus de premier, a primit un nou mandat), Andreea Oana Grigorescu (propusă de grupurile parlamentare ale PSD), Florin Homorean (grupurile PSD), Cătălin Boris Precul (grupurile PSD, a primit încă un mandat), Mădălin Hodor (propus de grupurile PNL), Germina Nagâţ (propusă de USR, primeşte încă un mandat), Adrian Petcu (propus de grupurile AUR), Ladislau Antoniu Csendes (propus de grupurile UDMR, primeşte încă un mandat).
Mandatele acestora sunt de şase ani şi încep pe data de 29 martie.
A mai fost votat, de asemenea, pentru a ocupa un loc de membru în Colegiul CNSAS, Gabriel Zamfirescu, propus de grupurile parlamentare ale PNL, dar el va depune jurământul la finalul anului deoarece mandatul său va începe pe data de 15 noiembrie 2024.
CNSAS a informat Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului că mandatele unor membri ai conducerii instituţiei expiră pe 26 martie şi trebuie numiţi alţii.
Știrea inițială: Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, marţi, în şedinţă comună pentru numirea unor membri ai Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, precum şi pentru informări ale preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la participarea forţelor Armatei României la acţiuni internaţionale, transmite Agerpres.
Şedinţa este programată să înceapă la ora 13,00.
În 18 martie, conducerea Parlamentului a declanşat procedura pentru numirea a nouă noi membri în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ale căror mandate expiră pe 26 martie.
Expiră mandatele membrilor: Constantin Buchet (numit din partea Guvernului), Valentin Blănaru (grupurile PSD), Adrian Mihai Cioflâncă (grupurile PSD), Cazimir Ionescu (grupurile PSD), Cătălin Boris Precul (grupurile PSD), Nicolae Vuvrea (grupurile PSD), Ladislau Antoniu Csendes (UDMR), Germina Nagâţ (USR). În Colegiul CNSAS rămâne şi un post vacant care trebuie ocupat din partea Administraţiei Prezidenţiale.
Comisiile juridice ale Parlamentului urmează să se întrunească marţi, de la ora 9,30, pentru audierea candidaţilor la aceste posturi şi pentru întocmirea raportului, care urmează să fie votat în plenul Legislativului prin apel nominal.
Parlamentarii urmează să facă mai multe modificări în grupurile parlamentare de prietenie şi în comisii – Comisia UNESCO, Comisia specială comună de control parlamentar specializat al Europol (JPSG), Comisia specială comună pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), precum şi Comisia specială pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe.
Lupul paznic la oi.