Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri că, după ce Curtea Constituţională va publica motivarea, va retrimite în Parlament „Legea Vexler”, transmite Agerpres.
„Legat de legea iniţiată de domnul Vexler, în primul rând completează o lege care există, e în vigoare. În doilea rând, eu am atacat-o la Curtea Constituţională, cerând Curţii Constituţionale să constate că aproximativ jumătate din articolele din această completare sunt neconstituţionale, opinie pe care o am în continuare, chiar dacă CCR a spus altceva. În continuare cred că a lăsa ambiguitate în mai multe articole din această lege este nociv pentru societate şi face ca tensiunea între cele două grupuri, pe care am văzut-o în societate de un an de zile, să se amplifice şi să nu se reducă şi, după ce Curtea Constituţională va redacta motivarea prin care a respins obiecţia mea de neconstituţionalitate, în termen de zece zile o voi trimite Parlamentului pe acele articole pe care le-am contestat”, a afirmat preşedintele Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă susţinută la Ambasada României de la Berlin, la finalul vizitei de o zi efectuate în Germania.
- articolul continuă mai jos -
Curtea Constituţională a României a respins joi, ca neîntemeiată, sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului şi xenofobiei, precum şi interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob. Printre cei care au votat respingerea sesizării președintelui se numără și Dacian Dragoș, noul judecător propus la CCR de Nicușor Dan.
În sesizarea trimisă la Curte, Nicuşor Dan a susţinut că statul român trebuie să acţioneze cu fermitate pentru a preveni şi pentru a combate incitarea la ură şi la discriminare de orice fel, însă, dacă nu o face într-o manieră echilibrată, cu respectarea strictă a prevederilor constituţionale, efectul va fi contrar. Un alt argument invocat de şeful statului a fost lipsa de claritate a noţiunii de legionar şi de fascist.
Curtea a respins toate argumentele președintelui Nicușor Dan, care invocase presupusa lipsă de claritate și predictibilitate a legii. ”Curtea a constatat că legea supusă controlului de constituționalitate este clară, precisă și predictibilă”, se arată în comunicat.
Reamintim că inițiatorul legii, deputatul Silviu Vexler, a renunțat la Ordinul Național pentru Merit după ce președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legislația anti-extremism.
Care sunt argumentele CCR:
- “În esență, raportat la criticile formulate de autorul obiecției, Curtea a constatat că legea supusă controlului de constituționalitate este clară, precisă și predictibilă prin raportare la conținutul reglementării, pe care l-a raportat la obiectul și scopul legitim al legii, acela de a proteja prin mijloace penale, valorile sociale cele mai importante ale unei societăți democratice, fundamentate în necesitatea asigurării demnității ființei umane și a respectului deplin al drepturilor și libertăților fundamentale.
- Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că ideologia nazistă, fascistă și legionarismul sunt concepte istorice și politice care nu pot fi relativizate prin definiții juridice de drept pozitiv, întrucât ele reflectă realități sociale istorice care au fundamentat reale regimuri politice criminale care au eliminat fizic grupuri de oameni, practicând violența sistemică, asasinatele politice și antisemitismul. Prin finalitatea lor, aceste regimuri politice totalitare au încălcat principiile statului de drept, drepturile omului și democrația.
- Atât consacrarea normativă a infracțiunilor specifice, cât și scopul legii criticate sunt justificate și legitime pentru că urmăresc să protejeze, prin mijloacele specifice dreptului penal și cu garanții proporționale rezultate din dreptul la un proces echitabil care fundamentează derularea oricărui proces penal, valorile și principiile esențiale ale democrației împotriva unor fapte care prezintă un pericol major pentru fundamentele sistemelor politice democratice.
- Decizia Curții Constituționale ia act și se încadrează în ansamblul principiilor și valorilor democratice europene, fiind în consonanță cu argumentele juridice utilizate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului într-o bogată jurisprudență.
- Această decizie a fost adoptată după ce Curtea Constituțională a României, în data de 10 iulie 2025, tot cu unanimitate, a respins ca neîntemeiată o altă obiecție de neconstituționalitate pentru critici similar, formulată de parlamentari deputați. Cu privire la această obiecție, Curtea și-a motivat respingerea într-o decizie aflată în curs de redactare și publicare, pe fundamentul unui test de proporționalitate între măsurile legislative propuse și obiectivul legitim urmărit de legiuitor, constatându-se faptul că respectivele măsuri nu afectează libertatea de exprimare, de conștiință ori accesul la educație și cultură. Într-o societate democratică europeană, nu se poate accepta ca valorile și principiile unor ideologii care au fundamentat mecanisme politice și instituționale de exterminare fizică a unor grupuri întregi de populație, eliminând însăși demnitatea umană să fie protejate prin invocarea dreptului la libertate de exprimare, în acord cu limitele constituționale prevăzute în art.30 alin. (7).*
- Decizia este definitivă și general obligatorie”.
Legea a fost sesizată la CCR şi de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului S.O.S. România, Alianţei pentru Unirea Românilor şi Partidului Oamenilor Tineri şi deputaţi neafiliaţi, obiecţie respinsă săptămâna trecută de Curtea Constituţională, amintește Agerpres.
Pai presa cualiti ne-a jurat pe roșu că numai CG și GS iubeau fasciștii. Pare că a uitat să ne spună că și ND e gând la gând cu ei.
Ori sunteti naiv ori sunteti rau intentionat! Daca ati fi citit contestatia si, mai ales, ati fi inteles-o, nu v-ati avanta in ziceri fara fundament in stil tiktokist!
Valeriane, neclaritățile duc la interpretări care pot genera abuzuri.
Vexler pesedelul a inclus intenționat prevederi neclare pentru a fi interpretată legea așa cum vrea pesedeu.
V-ați obișnuit ca Iohannis să aprobe tot ce ziceți voi la pesedeu.
Doamna Negureanu, legea e foarte clară. Cum nu trebuie explicitată fiecare idee și acțiune rasistă pentru a fi combătută, la fel nu e nevoie de a explicita fiecare idee fascistă. Dar na, unii și astăzi î li spală pe legionari pentru că „luptau cu comunismul”, poziție împărtășită de domnii CG, GS și, se pare, ND
Prietene, traiesti in Romania. Daca legea nu e explicata si precisa 100%, atunci pot avea loc abuzuri. Sa ne amintim de acum cativa ani cand pe vremea lui Ponta se inchideau firme pentru cativa bani in plus in casa de marcat. Judecatorii din Romania sunt in stare sa te bage la parnaie daca reciti din Eminescu. Nu subestima rea vointa magistratilor.
+1 la Alexutu
Daca tot se vrea o lege care sa condamne extremismul apoi sa se condamne in acelasi mod si comunismul nu doar fascismul si legionarismul. Ca nici comunistii nu au fost tocmai ingeri. Ba daca socotim crimele lor s-ar putea sa ne dea ca au fost mai multe victime ale comunismului decat ale celorlalti extremisti. Hai sa fim cinstiti nu partinitori.
Măcar le dă de lucru la CCR ca să nu frece duda pe salarii babane și pensii speciale.
Tocmai ce a ieșit de la CCR, și-a exprimat intenția de a o trimite spre reexaminare în parlament. Nici cercetătorii în domeniu nu sunt de acord cu poziția președintelui, dar dacă el insistă!?!
Orice definiție face ca ceea ce nu este definit să fie considerat că nu este atins de lege, nu contravine ei. Or, în astfel de cazuri, nu se recomandă o definiție în amănunt. Cel mult norme de aplicare a ei, pentru cazurile ce apar.
Informare!