Fantomele Budapestei care bântuie nopțile lui Zelenski

Analiză a publicației italiene Avvenire, via Rador: Summitul dintre Donald Trump și Vladimir Putin, care se aşteaptă să aibă loc în curând la Budapesta, amintește inevitabil de Memorandumul de la Budapesta, semnat în 1994 în capitala Ungariei de Statele Unite, Federația Rusă, Regatul Unit și Ucraina și cosemnat de președintele ucrainean Leonid Kucima, de Boris Elțin, Bill Clinton și John Major.

Puterile semnatare au îndemnat noile republici independente apărute după prăbușirea Uniunii Sovietice să renunțe la armele nucleare și să adere la Tratatul de neproliferare nucleară (TNP).

Ucraina, în special, cu cele 1.900 de focoase ale sale, s-a trezit în posesia unei părți semnificative a arsenalului nuclear sovietic, ceea ce a făcut-o să devină temporar a treia putere nucleară din lume.

Printre clauzele memorandumului exista una care impunea țărilor garante să respecte independența și suveranitatea Ucrainei în cadrul granițelor sale existente, abținându-se de la utilizarea forței și chiar de la amenințarea cu aceasta.

Memorandumul nu era obligatoriu din punct de vedere juridic, ci avea statutul unui acord politic. Numai că lucrurile, după cum am văzut, au evoluat diferit.

Maidanul, Anschluss-ul Crimeii din 2014, Acordurile nerespectate de la Minsk, războiul de intensitate redusă din Donbas și agresiunea rusă la frontierele Ucrainei din 2022, deghizată de Kremlin într-o „operațiune specială”, sunt ultimele rămășițe ale unei dispute dintre Kiev și Moscova care a început în acei ani îndepărtați.

Acum, în urma acordurilor încheiate cu migală în Orientul Mijlociu între Israel și Gaza, Trump se pregătește să lanseze un al doilea proiect de pace. Şi încă o dată, vasul de lut este Zelenski.

Rachetele Tomahawk, pe care Kievul le-a râvnit ca armă de interdicție și descurajare, rămân în prezent închise în arsenalele americane. „Cred că există o șansă excelentă ca războiul să se poată termina rapid. Chiar și fără a fi nevoie să livrăm rachetele Tomahawk Ucrainei”

Un sentiment înfiorător de déjà vu. Însă reglarea conturilor cu suferința, masacrele, agonia unui popor, măcelul zilnic inutil care se repetă de trei ani la lunga graniță dintre Rusia și Ucraina, fără câștigători reali, ci doar învinși, are prețul său.

E dificil de stabilit dacă ceea ce se profilează între Statele Unite, Rusia și China este o Ialta în beneficiul celui mai puternic.

Într-o anumită măsură, este, la fel cum este incontestabil faptul că la Castelul Buda, unde se va desfășura probabil summitul, vor converge trei tipuri diferite de populism: populismul bombastic al lui Trump, populismul naționalist al lui Putin și populismul suveranist al premierului Viktor Orbán, care oferă marilor oameni ai lumii locul de desfășurare a summitului, găzduind un lider vizat de un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internațională pe care Ungaria nu are nicio intenție să-l respecte.

Europa, democrațiile liberale, vasalii precum Starmer, visătorii la grandoarea pierdută precum Macron, rămân de căruţă. În față se prefigurează posibilitatea unui armistițiu. Apoi pacea. Trump o cere cu vehemență, pentru câștig personal și vanitate legitimă.

Pacea, în cele din urmă, este mai rentabilă decât războiul. Mai mult decât miliardele cheltuite pe armament. Toată lumea știe asta, începând cu marii lideri ai lumii. Numai că cineva trebuie să o ceară cu tărie. Şi până și Donald, magnatul de la Mar-a-Lago, este potrivit pentru această sarcină.

Articol de Giorgio Ferrari / Traducerea Rador: Cătălina Păunel