Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni seară la o emisiune difuzată la Antena 3 că și-a propus să dezvolte o strategie economică a României.
”Cele mai importante probleme pe agendă: Să contribui la echilibrul coaliției, apoi discuția care ține de securitate – inclusiv mecanismul SAFE și corelarea cu partenerii pe flancul estic. A treia – o strategie economică care să se refere la energie, resurse minerale, care sunt partenerii, cum să dezvoltăm Inteligența Artificială. Asta ar trebui să fie conturată într-un an. Avem consultări și cu mediul de afaceri, și cu partenerii străini”, a spus președintele la Antena 3.
Este de precizat că președintele României nu are atribuții directe pe economie, acest domeniu fiind prerogativa guvernului.
nu are ,dar nu inseamna ca nu poate face
Face pe deaq
Inca mai sperati?