G4Media.ro

Nicuşor Dan, după întâlnirea cu reprezentanţi ai sectorului agricol si agro-alimentar: Preşedintele…

Sursa foto: Facebook.com / Nicusor Dan

Nicuşor Dan, după întâlnirea cu reprezentanţi ai sectorului agricol si agro-alimentar: Preşedintele negociază şi mecanismul multianual, şi politica agricolă comună / Vorbim de condiţii egale între fermierii români şi cei din UE

Candidatul independent la Preşedinţie Nicuşor Dan a declarat duminică, după discuţii cu reprezentanţi ai sectorului agricol si agro-alimentar, că preşedintele negociază şi mecanismul multianual, şi politica agricolă comună, subliniind că este vorba despre condiţii egale între fermierii români şi cei din UE, dar şi între fermierii din UE şi cei din alte state ”cu care evident că suntem într-o competiţie globală”.Reprezentantul Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare, Marius Micu, a afirmat că a solicitat o întâlnire cu cei doi candidaţi din finala prezidenţială, iar primul care a acceptat invitaţia a fost Nicuşor Dan, transmite News.ro.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a avut duminică o întâlnire cu reprezentanţi ai sectorului agricol şi agro-alimentar din România şi a explicat că rolul preşedintelui este foarte important în relaţia cu agricultura şi industria alimentară deoarece el negociază în numele României şi mecanismul multianual şi politica agricolă comună.

”Am avut o discuţie cu reprezentanţii Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare. Este o asociaţie reprezentativă pentru producători agricoli şi din industria alimentară. Rolul preşedintelui este foarte important în relaţia cu agricultura şi industria alimentară, pentru că preşedintele este cel care negociază în numele României şi mecanismul multianual şi politica agricolă comună şi totul este economic. Adică vorbim de condiţii egale pe de o parte între producătorii agricoli români, fermierii români şi cei din Uniunea Europeană. Prima problemă. Şi a doua problemă între producătorii şi fermierii din Uniunea Europeană faţă de cei din alte state cu care evident că suntem într-o competiţie globală”, a declarat, duminică, Nicuşor Dan.

El a precizat că în cadrul întâlnirii s-a discutat şi despre legea arendei.

”Pentru continuarea şi dezvoltarea potenţialului agricol românesc discuţia cu privire la mecanismul multianual şi politica agricolă comună este esenţială. Pentru prosperitatea oamenilor din mediul rural din România, această discuţie este esenţială. Dincolo de asta, mai sunt chestiuni tehnice cum este legea arendei pe care le-am discutat şi pentru care am exprimat disponibilitatea de a continua discuţia în ipoteza în care voi fi preşedinte. Pentru ca discuţia asta să fie în timp real şi continuă – disponibilitatea de a avea un consilier care să vină din rândul structurilor asociative”, a explicat Nicuşor Dan.

Reprezentantul Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare, Marius Micu, a afirmat că a solicitat o întâlnire cu cei doi candidaţi din finala prezidenţială, iar primul care a acceptat invitaţia a fost Nicuşor Dan.

”Am solicitat ambilor candidaţi în această săptămână să avem o discuţie constructivă pe problemele din sectoarele pe care le reprezentăm, şi anume agricultură şi industrie alimentară. Iată că domnul candidat Dan Nicuşor a fost primul care a acceptat această invitaţie, unde am vrut să ne asigurăm că sectorul nostru este foarte bine înţeles, am vrut să ne asigurăm de importanţa sectorului în economie şi că candidaţii din prezent vor înţelege această importanţă, implicit vor acorda atenţia cuvenită şi la nivel naţional şi la nivel european. Totodată am vrut să ne asigurăm că candidaţii înţeleg că poziţia de preşedinte al României pentru sectorul pe care îl reprezentăm este foarte importantă în ceea înseamnă negocierile la nivel european, la nivel mondial şi totodată am vrut să ne asigurăm şi că vom avea cu unul dintre aceşti doi candidaţi în momentul în care unul dintre aceştia va căştiga poziţia de preşedinte al României, vom avea calea de dialog, pentru că asta este cel mai important”, a afirmat Marius Micu.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. si dupa ce negociaza, vine si da o lege nu?

  2. Fiecare fată de pe RUMLOVE18.BLOGSPOT.COM e gata să fie luată tare.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.