Coșmarul lui Sharaa este pe cale să devină realitate: Președintele Siriei Ahmed al-Sharaa se află într-o situație dificilă – dorește controlul total asupra întregii țări, dar a pierdut încrederea minorităților / Analiză Jerusalem Post

Guvernarea președintelui Ahmed al-Sharaa a declanșat violențe pe scară largă, inclusiv masacre împotriva comunităților alawite și druze, expunând diviziuni profunde în cadrul grupurilor minoritare din Siria. În timp ce Sharaa se luptă să mențină controlul, viziunea sa pentru o Sirie unificată se ciocnește cu cererea crescândă de descentralizare și autonomie, diverse facțiuni etnice – susținute de actori internaționali – amenințând supraviețuirea regimului.

Sharaa spera că totul în Siria va decurge conform planului său inițial. El a așteptat în provincia Idlib (nord-vestul țării) sub protecția Turciei timp de aproximativ nouă ani de la începutul războiului civil, iar la sfârșitul anului 2024, a profitat de războiul din Ucraina și de războiul Hezbollah-ului împotriva Israelului pentru a răsturna regimul Assad în câteva zile, cu Rusia și Iranul cu mâinile legate.

Următorul pas era să preia controlul asupra întregii Sirii, ceea ce părea o sarcină ușoară, deoarece, spre deosebire de Assad și de înalții oficiali ai regimului anterior, care proveneau din minoritatea alawită, o ramură a islamului șiit, în timp Sharaa provine din secta musulmană sunnită majoritară, care reprezintă aproximativ 70% din populație. Deci, care este problema?

Oamenii lui Sharaa nu s-au mulțumit cu simplul control; au căutat răzbunare. Imediat după preluarea puterii la Damasc în decembrie 2024, masacrele împotriva comunității alawite din Sahel (provinciile Latakia, Tartus și Baniyas) au început să se înmulțească, culminând cu „Marșul Negru”. Următorii pe listă erau druzii.

În aprilie, oamenii lui Sharaa au comis un masacru împotriva druzilor în suburbiile Damascului. Masacrul a reînceput, cu o intensitate și mai mare, în iulie, în provincia sudică Sweida. De data aceasta, uciderile s-au oprit abia după intervenția armatei israeliene (IDF).

Înalții oficiali ai noului regim au declarat în repetate rânduri că nu au dat ordine să se comită aceste acte și chiar s-au angajat să îi urmărească penal pe rebeli.

Mai mult, dacă îi va pedepsi pe criminali, va afecta grav tabăra jihadistă cea mai loială regimului său. În timp ce alawiții se opun în unanimitate guvernării lui Sharaa, tabăra druzilor pare să fie divizată. Tabăra reprezentată de șeicul Laith al-Balaut crede în negocierile cu Sharaa, din perspectiva că druzii nu au altă opțiune decât să preia controlul asupra noii Sirii. Această tabără este susținută de druzii din Liban, conduși de Walid Jumblatt, și preferă să mențină contactul permanent cu regimul de la Damasc.

Pe de altă parte, există tabăra condusă de șeicul Hikmat al-Hajri, care, la fel ca poziția alawiților, respinge complet opțiunea de a accepta conducerea lui Sharaa. Această tabără este susținută de druzii din Israel. Din perspectiva lui al-Hajri, Sharaa reprezintă o mișcare jihadistă periculoasă care îi consideră pe druzi (și alawiți) ca fiind necredincioși. Există mult adevăr în această opinie. Ideologia salafistă a majorității membrilor Sharaa se bazează într-adevăr pe scrierile juristului Hanbali (cea mai strictă școală de gândire din islamul sunnit) Ibn Taymiyyah din secolul al XIV-lea, care a decis că alawiții (numiti atunci nusayriți) și druzii sunt secte necredincioase care au părăsit islamul și, ca trădători, pedeapsa lor este moartea.

Kurzii observă și învață

Deși comunitatea kurdă este în mare parte sunnită, ea are un trecut amar ca minoritate persecutată. Mai mult, kurzii au luptat mai mult decât orice alt grup împotriva ISIS în Siria și Irak, iar oamenii din Sharaa le amintesc de monștrii Statului Islamic.

Într-adevăr, din punct de vedere ideologic, diferențele dintre ISIS și Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Siria) condus de Sharaa nu sunt mari. În plus, kurzii sunt foarte suspicioși față de regimul de la Damasc, în principal din cauza legăturilor strânse ale acestuia cu principalul lor dușman – Turcia, condusă de președintele Recep Tayyip Erdogan și el musulman sunnit.

La sfârșitul lunii februarie, Sharaa era încă foarte optimist în ceea ce privește problema kurdă. În perioada 24-25 a lunii, la Damasc a avut loc „Conferința de dialog național sirian”, la care au participat majoritatea grupurilor etnice din țară. Conferința ar fi trebuit să anunțe o nouă Sirie a toleranței și reconcilierii interetnice. Pe 10 martie, Sharaa s-a întâlnit chiar cu Mazloum Abdi, comandantul Forțelor Democratice Siriene (SDF) kurde.

Cele două părți au convenit asupra integrării marii forțe kurde (peste o sută de mii de luptători) în noua armată siriană. Cu toate acestea, în practică, punerea în aplicare a acordului a fost întârziată și părea să fi fost înghețată.

Evenimentele îngrozitoare din regiunile alawite și druze i-au descurajat foarte mult pe kurzi. Aceștia au văzut cum alawiții (soldații fostului regim) au predat armele și au observat lipsa de arme cu care se confruntau milițiile druze, înțelegând foarte bine semnificația predării armelor sau a renunțării la independența de care se bucură kurzii în prezent în nordul țării.

Relația aparentă dintre regimul de la Damasc și kurzi s-a destrămat în august, după organizarea „Conferinței de la Al-Hasakah” în provincia kurdă, la care au participat Abdi și înalți oficiali kurzi, liderul druz Hikmat al-Hajri și șeful Consiliului Alawit Sirian, șeicul Ghazal Ghazal.

La conferință au participat și alte minorități care se simt acum amenințate: creștini de diferite confesiuni, turkmeni, armeni, circasieni și altele. Scopul participanților era să trezească simpatia internațională și să mențină presiunea comună asupra Damascului, în ceea ce privește existența unei Sirii democratice, egalitare și liberale.

Ideea principală a conferinței a fost descentralizarea. Aceasta însemna că Siria ar exista ca o federație, în care fiecare sectă și-ar menține autonomia sub un control slab din partea Damascului. Acesta este coșmarul regimului Sharaa, care vede în acest lucru efectiv dezintegrarea Siriei în regiuni – druzi în sud, alawiți în vest și kurzi în nord.

În practică, aceasta înseamnă că regimul de la Damasc va avea control direct doar asupra a aproximativ 60% din țară.

Ministrul sirian de externe, Asad al-Sheibani, a respins rapid cererile conferinței, subliniind că toate sectele din Siria vor exista exclusiv în cadrul unei Sirii unitare.

O situație dificilă în Siria

Sharaa se află acum într-o situație dificilă: el dorește controlul complet asupra întregii Sirii, dar în cele șase luni de guvernare, a pierdut încrederea minorităților.

Țările arabe care susțin regimul sirian acuză Israelul că încearcă să submineze Siria pentru a o slăbi, așa cum se reflectă clar în mass-media arabă. Turcia speră să folosească noul guvern de la Damasc ca protectorat, ceea ce îi va permite să controleze strategic Siria din punct de vedere politic.

Principatul Qatar, care speră să obțină o parte semnificativă din controlul economic asupra Siriei, este, de asemenea, îngrijorat de situație. Comentatorul Al Jazeera, Ramadan Bursa, a publicat recent un editorial intitulat „Siria se confruntă cu o situație foarte periculoasă”.

În articolul său, el a explicat că o federație nu este potrivită pentru un regim slab și instabil precum cel din Siria și că un regim federal poate exista doar în țări bogate, stabile și de succes, precum SUA, Marea Britanie și Germania. Bursa avertizează că un regim federal este foarte periculos pentru viitorul Siriei și ar putea duce la slăbirea și chiar la dezintegrarea acesteia.

Regimul de la Damasc se află acum pe o traiectorie de coliziune cu toate minoritățile. În timp ce alawiții sunt lipsiți de apărare, druzii sunt susținuți de Israel, iar kurzii constituie o forță armată numeroasă, care se bucură încă de un fel de patronaj american.

În ultimele zile, regimul de la Damasc a publicat liste cu deținuți, presupuși infractori, care au participat la masacrul împotriva alawiților și druzilor. Dar este îndoielnic dacă aceste arestări vor restabili încrederea în regim. Din perspectiva minorităților, opțiunea controlului forțelor de securitate ale Sharaa pe teritoriile lor este cea mai înfricoșătoare și amenințătoare. Regimul sirian se află în pericol real de prăbușire.