
Mircea Lucescu anunță schimbarea: România va avea alt selecționer dacă ajunge la barajul pentru CM 2026
România a obținut o victorie extrem de importantă împotriva Austriei (1-0, gol Virgil Ghiță în minutul 95), iar cel puțin din punct de vedere matematic mai poate obține calificarea directă la CM 2026. Mircea Lucescu a lămurit problema plecării sale de la prima reprezentivă: își va da demisia dacă tricolorii nu obțin primul loc în grupă, cel care asigură prezența la turneul final mondial.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Austria a pierdut primele puncte în actuala campanie de calificare după ce a cedat la limită, scor 0-1, meciul cu România de pe Arena Națională din București.
Într-o intervenție la Antena 1, Mircea Lucescu a lămurit problema plecării sale din funcția de selecționer al tricolorilor.
Concret, Il Luce avertizează că România va avea un alt selecționer dacă nu va obține calificarea directă la CM 2026 din grupa H preliminară.
„E greu să apreciez pe unul doar. Apărarea a fost perfectă, portarul a fost calm, liniştit. Bîrligea a dat o demonstraţie de forţă în atac. Au fost lucruri pozitive, extraordinare. Victoria e importantă doar dacă aduce o altă victorie, dacă nu, nu are nicio valoare.
(n.r. Victoria vă dă moral să rămâneţi pe banca naţionalei?) Nu ştiu. Vom vedea şi asta. Eu am încercat să-mi fac datoria toată perioada asta, pe urmă vom vedea.
Am promis că dacă nu obţin calificarea asta, las pe altcineva să joace barajul. Până atunci, trebuie să construiesc o echipă de baraj” – Mircea Lucescu, pentru AntenaSport, după România – Austria 1-0.
„Eu am făcut o promisiune şi eu sunt un om de cuvânt, vom vedea ce va fi”, precizase selecționerul înainte de duelul cu austriecii, mister rezolvat după succesul de duminică seara.
Grupa H, clasament după victoria cu Austria
- 1 Austria 15 puncte / 6 meciuri
- 2 Bosnia și Herțegovina 13 / 6 meciuri
- 3 România 10 / 6 meciuri
- 4 Cipru 8 / 7 meciuri
- 5 San Marino 0 / 7 meciuri.
Calculele calificării
Din punct de vedere matematic, România mai poate spera chiar și la primul loc, însă varianta este una extrem de greu de realizat.
Tricolorii trebuie să învingă în ambele meciuri rămase (cu Bosnia și San Marino), iar austriecii să piardă atât cu Bosnia, cât și cu Cipru. În această variantă, diferența dintre România și Bosnia s-ar face la golaveraj.
Să revenim însă la lucrurile palpabile: România trebuie să câștige cu Bosnia și San Marino, iar Bosnia să nu treacă de Austria în ultima etapă pentru a încheia pe locul al doilea și pentru a ajunge la baraj.
Au rămas de disputat
15 noiembrie
19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
18 noiembrie
21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino.
De știut
- Se califică direct câștigătoarele celor 12 grupe preliminare, în timp ce echipele de pe locurile 2 împreună cu cele mai bune 4 câștigătoare de grupe din Liga Națiunilor vor fi împărțite prin tragere la sorți și vor disputa două jocuri de baraj (semifinală și finală) pentru a se stabili ultimele 4 naționale europene calificate.
Miza locului 2 în grupă pentru România
Tricolorii pot ajunge la barajul CM 2026 și prin traseul Ligii Națiunilor, în urma performanțelor de anul trecut, dar asta înseamnă că sigur nu ar fi cap de serie și ar juca semifinala barajului, într-o singură manșă, în deplasare.
Dacă tricolorii termină pe locul 2 în grupă, toate locurile secunde din grupele preliminare CM 2026 vor fi ierarhizate pe baza clasamentului FIFA din noiembrie, astfel că primele 8 locuri secunde pe baza acestei ierarhii vor fi cap de serie, jucând semifinala barajului acasă. Și împotriva unui adversar, teoretic, mai lejer.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.