G4Media.ro

Mircea Bertea: Școala noastră și vacanța sa mare și tristă

Mircea Bertea: Școala noastră și vacanța sa mare și tristă

Motto:
Dacă puteți citi rândurile de mai jos, multumiți-i unui profesor!

În vremuri normale, rândurile ce urmează ar fi avut un alt titlu, elogiind prin cuvântul scris bilanțul unui an școlar rodnic și bucuria intrării în vacanța mare, vacanță magică pentru copilăria noastră mai îndepărtată sau mai puțin îndepărtată. Numai că, iată, vacanța mare actuală e una tristă, încărcată de întrebări și nedumeriri, cu un bilanț negativ.

De ce bilanț negativ, de vreme ce rezultatele noastre și ale multor altor școli și licee din țară par să fie, în condițiile date, excepționale? Pentru că pandemia de Covid-19 a fost și încă este sursa principală de probleme și consecințe negative pentru școala românească ați putea răspunde dumneavoastră, cititorii acestor rânduri. Într-un fel, pe bună dreptate! Doar că intrarea în criza pandemică prin închiderea școlilor la jumătatea lui martie a.c. și încercarea eșuată de trecere la școala online ne-a demonstrat cu evidență cine suntem cu adevărat și de ce suntem sau nu suntem în stare.

Oglinda pandemică a învățământului românesc ne-a arătat o dată în plus, mult mai clar de această dată, cât de puțin pregătită din punct de vedere material și tehnic, chiar și uman (metodic, și pedagogic) este școala românească pentru asemenea încercări, cu deosebire în zonele dezavantajate economic și social (ruralul/urbanul subdezvoltat), scoțând dramatic în evidență cât de puțin le-a păsat și le pasă cu adevărat politicienilor și guvernanților de școală și de oamenii ei și, mai ales, cât de centralizat și ineficient este așa-zisul management al sistemului de învățământ românesc. Un ”management” doar cu numele și cu paloarea imitativă a modelelor occidentale. Cu consecințe dezastruoase. S-a văzut bine acest lucru încă de la începutul pandemiei, nu numai în învățământ, ci și la nivelul sistemului de sănătate, sistemul cel mai lovit de consecințele pandemiei, un sistem nevoit să-l înlocuiască în punctele sale fierbinți cu rigoarea ierarhiei și a ordinii militare.

Un ”management” educațional fără principii și educație, în realitate o lipsă cronicizată de management, al unui sistem de învățământ structurat încă pe modele și tipare comuniste, pe egalitarismul nemotivant și pe salarizarea uniformă la aceeași încadrare, vechime și grad didactic, indiferent de performanța și motivația cadrelor didactice și a personalului din școli, deși, teoretic, România a abolit comunismul în urmă cu aproape 30 de ani.

Ca și cum toate acestea nu ar fi suficiente, o păguboasă politică educațională populistă a subminat autoritatea cadrelor didactice și a puținilor experți autentici din educație, cu deosebire din învățământul universitar, transformând școala de acasă din perioada pandemiei în preambulul acestei vacanțe lungi și triste. Niciodată în ultimii 30 de ani de învățământ nu am avut o așa de lungă tăcere și lipsă de reacție și de măsuri la nivelul de minister al educației ca în lunile martie și aprilie ale acestui an, deși țara era în stare de urgență, necesitând, prin urmare, și în educație măsuri de urgență… Și când, în sfârșit, aceste măsuri au venit, legalizând parțial școala de acasă/școala online, ezitările și declarațiile controversate din birourile ministeriale de la București sau din studiourile televiziunilor de știri au transformat obligatoriul în benevol, apoi benevolul în negociat, pentru ca, până la urmă, profesorul (cadrul didactic) și școala ca instituție socială fundamentală să fie umiliți prin aservirea totală voinței parintelui și elevului care au putut hotărî dacă va fi notat/evaluat pe semestrul al doilea pentru activitatea online din cele aproape trei luni de școală de acasă și cum va fi notat/ce notă va lua (a se citi cu ce notă va fi de acord/va pretinde) sau, dimpotrivă, dacă preferă să i se încheie media anuală cu media semestrului I. Ar fi foarte interesantă aici statistica acestor situații de notare și de încheiere de medii pe/pentru semestrul II și/sau anuale, din moment ce anul școlar nu a fost înghețat (așadar, învățarea și școala, ca reflectare în documentele oficiale, au continuat de acasă), aceasta în ciuda faptului că de la închiderea școlilor din motive pandemice nu s-au mai predat conținuturi noi, materia nepredată în perioada martie-mai-iunie urmând să fie recuperată în septembrie, la redeschiderea probabilă a cursurilor noului an școlar. O situație, ca management educațional și reglementare (respectiv de-reglementare), nepercepută atunci la modul tragic de elevi, părinți și profesori, panica de covid epuizând stările noastre emoționale, făcându-ne astfel mai puțin receptivi la începutul de dramă a școlii online din învățământul nostru.

Ca să nu fie nemulțumiri în masă, elevilor li s-a scos din programa de examen materia semestrului II de la toate evaluările și examenele curente și naționale (bucurie pentru cei care au dat bacul din istorie, spre exemplu, având doar puțină materie din sem. I al clasei a XII-a!), anul școlar li s-a considerat întreg tuturor, de la mic la mare, indiferent dacă au participat sau nu au participat la nicio activitate online și chiar dacă pentru școala lor autoritățile locale și inspectoratele școlare au asigurat în această perioadă accesul gratuit și deplin al elevilor la cursurile online (cazul lăudabil al școlilor aparținătoare Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și Inspectoratului Școlar Județean Cluj, spre exemplu!). Nici cadrele didactice și personalul didactic auxiliar și nedidactic din școli nu au fost uitați, ministerul asigurând (incorect, în opinia noastră!) salarii integrale pentru toți, adică pentru personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic, pe toată perioada, ca în vremuri normale, deși, precum elevii, și o bună parte a acestora (prin fișa postului, din oportunitate, din lipsa competențelor digitale sau a inițierii în pedagogia acestor activități specifice) au participat nesemnificativ la școala online sau, dimpotrivă, au supraîncărcat elevii cu teme și cu sarcini împovărătoare, uneori de-a dreptul stresante. Cât despre sindicate, ele au tăcut și tac cuminți, pentru că liderii lor au asigurate nu numai păstrarea posturilor/catedrelor, ci și plata salariilor cuvenite acestor posturi, deși nu desfășoară activitate în școală, fiind degrevați total sau parțial de normă, plus salariile de la sindicat, privilegii pe care nici inspectorii generali ai inspectoratelor școlare județene și nici inspectorii generali din ministerul de resort nu le au (încă!).

 

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

5 comentarii

  1. românii sunt ticăloşi şi proşti, nu vor ei educaţie de calitate, ci bani gratis, nu-ţi trebuie şcoală în România, ci pile la PSD şi PNL, partide unite prin furt

  2. Școala noastră ANONIMIZATĂ.
    Dreptul egal al copiilor la invatamant liceal de calitate a disparut pentru ca nu depinde doar de nota de la un examen dat de elev.

  3. Nu vreau sa ma dau eu mai cu mot dar daca pot sa citesc randurile alea mi-as multumi mai degraba mie si mamei mele, ca la scoala, incepand cu invatatoarea de la 1-4 pana la diriginta din clasa a 10-a am avut parte doar de profesori frustrati idioti si complet plictisiti de viata.

  4. Dom’ profesor, am dubii ca puteti da numele a 20 de persoane care sa faca instruirea marii mase a profesorilor.
    La UTCB, unde sunt cadru didactic, Departamentul de Pregatire a Personalului Didactic s-a remarcat prin absenta totala. N-au emis nici macar o idee, fie si discutabila, dar sa mai faca instruirea cuiva.
    Si mai ramâne ceva: instruirea copiilor care vor primi (sa fim optimisti) tablete în septembrie; de asta cine se va ocupa?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.