Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Muncii, Florin Manole (PSD), a declarat joi, despre reforma pensiilor magistraţilor, că soluţia este consensul cu CSM, cu Înalta Curte, cu magistraţii, el precizând că nu va fi dialog atunci când cineva, oricine ar fi el, ar spune, asta este propunerea şi la revedere, transmite News.ro.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat la Europa FM, despre propunerea lui Sorin Grindeanu pentru un grup de lucru, pe legea privind pensiile magistraţilor, că există riscul să pierdem banii din PNRR.
”Dacă ar fi să aşteptăm o lună de zile un aviz al CSM-ului, începând de mâine, ne-am duce până pe 24 noiembrie, ceea ce ne-ar mai da doar 4 zile pentru întreg restul procedurii, inclusiv publicarea în Monitorul Oficial”, a spus ministrul, arătând că acesta este termenul dat de PNRR şi riscăm să pierdem 231 de milioane de euro.
”Nu cred că ne permitem, nu cred că trebuie, nu cred că e corect, nu cred că este just ca după ce că plătim aceste pensii atât de mari, să mai pierdem şi banii aceia”, a subliniat Manole.
Potrivit ministrului Muncii, ”există o soluţie şi soluţia este consensul”. ”Când mă refer la consens în acest caz, mă refer la consens cu CSM, cu Înalta Curte, cu magistraţii. Loc de dialog există, (..) dar dialogul înseamnă să vii şi să spui, poate nu chiar în faţa unei foi albe, dar având în faţă un proiect care a trecut deja inclusiv de CCR, uite, plecăm de aici, haideţi să găsim un numitor comun, haideţi să găsim consens. Nu va fi dialog atunci când cineva, oricine ar fi el, premierul Bolojan sau ministrul Muncii, ar spune, asta este propunerea şi la revedere”, a explicat Manole.
Potrivit ministrului, ”dialogul înseamnă două opinii, iar consensul înseamnă a ţine cont şi de opinia celuilalt”.
Ministrul a mai arătat că ”singura discuţie din guvern, cu premierul Bolojan, a avut-o marţi, când în cadrul unei discuţii, în doi, i-a spus că nu are ce reproşa Ministerului Muncii din punct de vedere al conduitei şi al lucrurilor pe proiectul anterior”.
”Au existat anumite voci în spaţiul public, mă refer la oameni de presă şi la politicieni, care au reproşat Ministerului Muncii că a făcut sau că n-a făcut ceva. Nu, am făcut tot ce a trebuit să facem, am lucrat îndeaproape cu premierul, cu Cancelaria, cu Ministerul Justiţiei, nu am obstrucţionat cu nimic, n-am făcut lucrurile nici mai repede, nici mai târziu, decât ceea ce am agreat împreună cu premierul Bolojan”, a arătat Manole.
De ce PSD vrea dialog doar cu mafia din magistratura, care protejeaza infractorii politici de puscarie? Cand au luat masuri impotriva altor categorii sociale, in special impotriva profesorilor, nu a existat niciun dialog!
Ce amuzant! Un reprezentant al celei mai lenese etnii sa fie numit ministrul muncii! Haha! Doar in Romania!
Jumătate dintre PSD-isti ar intra în pușcărie dacă și-ar face treaba procurorii și judecătorii. Este singurul motiv pentru care au dat atâtea beneficii magistraților și acum încearcă să le păstreze, pentru a-și asigura „bunăvoința” magistraților – așa au 3 șanse: nu se deschide niciodată dosar penal, se găsesc portițe în legislație și primesc verdict nevinovat iar, dacă nu se poate, lungesc procesele până se prescriu.
PSD nu va susține niciodată legi împotriva magistraților, este vorba de libertatea lor.
Tic.alosi ca astia de la PSD, mai rar. Incet-incet incep sa cred ca pana si hauristii ar putea fi de preferat.
Ceea ce face ministrul asta, la sugestia/indicatia lui Grindeanu, este sa le arate Calea maharilor din justitie.
Hai sa ajungem la un consens, dar repede-repejor, ca pana pe 24 sau 28 noiembrie trebuie sa dam la pace…
Asta este fix o invitatie la santaj. O sa se ajunga la un consens prin care (dau un exemplu) cuantumul pensiilor viitoare sa fie redus cu 2%, varsta minima de pensionare sa devina 49, nu 48 de ani, sau cat e acum, si aceste colosale reforme sa fie garantate 15 ani.
Toata lumea foarte fericita, iar noi, platitorii de taxe ne-speciali ramanem, vorba lui Tanase, tot ca prostii.