Merită Ion Iliescu, trimis în judecată pentru crime împotriva umanității, funeralii naționale? 

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Fostul președinte Ion Iliescu se află în stare critică de trei zile, iar în acest context, Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat a anunțat oficial, luni, că s-a constituit pentru a stabili modul de îndeplinire a responsabilităților legale în eventualitatea organizării unor ceremonii funerare naționale. Întrebarea esențială este dacă Ion Iliescu merită să fie onorat de statul român, având în vedere că este pus sub acuzare pentru crime împotriva umanității — o faptă extrem de gravă, imprescriptibilă, pentru care nu doar el, ci și cei care aleg să-l onoreze vor fi judecați de istorie.

De menționat că, în acest moment, se discută despre organizarea unor ceremonii funerare naționale, nu funeralii de stat. Este o distincție importantă. Statul român ia în calcul un ceremonial mai discret decât cel oferit prin funeraliile de stat, diferențele de protocol fiind semnificative.

• UPDATE 18.20 Guvernul a anunțat după decesul fostului președinte că va organiza funeralii de stat. Este un moment rușinos pentru statul român, care onorează cu cele mai înalte onoruri un fost președinte cu mii de morți pe conștiință.

Funeraliile de stat, acordate foștilor președinți, includ drapel național pe sicriu, gardă de onoare, salve de tun (de obicei, 21 de focuri pentru președinți), depunere la un loc simbolic (Palatul Cotroceni, Palatul Parlamentului, Ateneu etc.), transmisiune oficială live la TVR și una până la trei zile de doliu național. Aceste ceremonii sunt reglementate prin Hotărâre de Guvern și reprezintă un act de recunoaștere instituțională a contribuției la statul român.

Funeraliile naționale sunt organizate mai discret și nu sunt strict reglementate de lege. Ele sunt marcate, de obicei, prin zile de doliu național, ceremonii mari, participarea masivă a cetățenilor, transmisiuni la TV și coborârea drapelului în bernă. Acestea reprezintă un act de recunoaștere emoțională, națională, nu instituțională.

De exemplu, Regele Mihai nu a avut funeralii de stat, pentru că nu a fost șef de stat recunoscut de România post-1989. Totuși, a beneficiat de funeralii naționale uriașe, la care au participat lideri internaționali și zeci de mii de români în stradă. Presa străină a prezentat acel moment ca o lecție de demnitate, în timp ce statul român s-a manifestat destul de timid.

Întrebarea este dacă Ion Iliescu, trimis în judecată pentru crime împotriva umanității în dosarul Mineriadei, merită să aibă parte chiar și de funeralii naționale. Dosarul Revoluției a fost retrimis la Parchet anul trecut și acolo există victime care îl incriminează. Răspunsul de bun simț este: nu. Un politician care a făcut atât de mult rău României nu merită onoruri. În cazul său ar fi suficient un anunț oficial sobru din partea Guvernului, fără doliu național, fără salve, fără discursuri, cu o înmormântare discretă și onoruri minimale, cât permite legea pentru funcția avută.

Ion Iliescu nu merită mai mult deoarece nu a fost niciodată un lider național în adevăratul sens al cuvântului, ci un politician care a apelat la violență când și-a simțit controlul amenințat, pentru a se menține la putere. Are pe conștiință peste o sută de morți și mii de răniți de la Revoluție, câțiva morți și sute de răniți de la Mineriadă, iar din cauza lui un număr mare de români a decis să plece din țară. A confiscat Revoluția și a ținut România pe loc mai bine de un deceniu.

Nu a fost Regele Mihai, nu a fost Mandela, nu a fost nici măcar un lider care să ducă România spre reconciliere. Poporul nu l-a plâns niciodată cu adevărat. Nu există o masă populară care să-l venereze, așa cum există pentru unii actori, sportivi sau chiar pentru Regele Mihai. Orice manifestare publică de „doliu național” pentru Iliescu ar fi, în esență, una forțată, dictată de un Guvern preocupat mai mult de propria supraviețuire decât de adevărul istoric și de memoria victimelor de acum trei decenii. Dacă PSD și nostalgicii paternalismului iliescian vor să-și asume această decizie, e treaba lor, nu a statului român sau a societății în întregul ei.

Generația mea, cel puțin, nu are niciun motiv să uite sau să ierte cum i-a fost furată o bună parte din viață de Ion Iliescu și „guvernările sale de cumetrie” din anii tulburi ’90 și începutul anilor 2000.

Mai mult, statul român a fost condamnat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru violențele din Mineriadă, iar dosarele legate de aceste tragedii au fost tergiversate ani în șir, dovadă a complicității instituționale și a fricii de a înfrunta trecutul. Dacă statul îl onorează pe Ion Iliescu, atunci ce mai înseamnă cuvântul „rușine” în istoria noastră?