Membrii Casei de Savoia pierd o lungă bătălie juridică: bijuteriile Casei Regale rămân ale statului italian

Membrii Casei de Savoia pierd bătălia juridică pentru Bijuteriile Coroanei. Respingerea cererii, aşa cum a stabilit Curtea de la Roma, se bazează pe legea simbolică a Casei de Savoia: Statutul Albertin, promulgat la 4 martie 1848, cu treisprezece ani înainte de unificarea Italiei, scrie Il Corriere della Sera, citat de Rador.

Judecătorul Mario Tanferna scrie în cele patru pagini de motivare a hotărârii:

„Bijuteriile Coroanei Regatului Italiei sunt proprietatea statului încă de pe vremea Statutului Albertin, condiţie care s-a consolidat odată cu sfârşitul monarhiei şi naşterea Republicii decretată prin referendumul din 2 iunie 1946, deoarece, aşa cum subliniază Curtea, bijuteriile Coroanei au rămas prin Constituţie în proprietatea statului republican”.

O declaraţie ulterioară anulează orice fel de pretenţie, subliniind că „bunurile în cauză nu sunt personale”.

Casa Regală – reprezentată de avocatul Sergio Orlandi – nu intenţionează să ridice steagulul alb. Dimpotrivă, e pregătită să meargă înainte ducându-şi lupta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde va cere recuperarea tuturor proprietăţilor care au aparţinut familiei Savoia.

Înzestrarea Coroanei este o comoară alcătuită din 6.732 de diamante şi 2.000 de perle, montate pe coliere, cercei, diademe şi diverse broşe. Obiectele de valoare au fost păstrate într-un cufăr aflat într-un seif al Băncii Italiei în Via Nazionale din data de 5 iunie 1946, când au fost predate guvernatorului de atunci al institutului bancar, Luigi Einaudi, de către ministrul Casei Regale, Falcone Lucifero, în numele ultimului rege al Italiei, Umberto al II-lea. Valoarea lor a fost un subiect de dezbatere timp de 78 de ani.

Conform criteriilor Sotheby’s aplicate obiectelor preţioase aparţinând reginelor şi prinţeselor, conţinutul cufărului ar putea valora până la 300 de milioane O altă estimare reduce cifra la 18 milioane. Abia după redeschiderea cutiei, închisă de 78 de ani, de când a intrat în seiful Băncii Italiei, se va putea face o evaluare precisă.

În motivările sale, judecătorul citează un pasaj, amintit de avocatul Orlandi, din jurnalele lui Einaudi în care guvernatorul – şi viitorul preşedinte al Republicii – ar echivala bijuteriile „cu proprietatea familiei şi nu cu proprietatea statului, însă Curtea nu îi recunoaşte valabilitatea: „Acestor jurnale nu le poate fi atribuită o valoare decisivă. În pasajul invocat, Einaudi formulează o evaluare personală”.

În septembrie 1943, când regele Vittorio Emanuele al III-lea se temea că comoara familiei ar putea ajunge în mâinile nemţilor, a ascuns bijuteriile într-o nişă improvizată într-un tunel săpat în secolul al XV-lea, care leagă Palatul Quirinale, care atunci era sediul Casei Regale, cu Palatul Barberini. Naziştii le-au căutat, însă nu le-au găsit. La momentul oportun au fost scoase la lumină pentru a fi depuse la Banca Italiei. Unde se află de 78 de ani.