Maison Margiela primăvară-vară 2026: Glenn Martens reinterpretează moștenirea casei prin echilibru între purtabilitate și avangardă, redând brandului luciditatea și misterul originar

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Sub lumina difuză a unui decor industrial, Maison Margiela a prezentat colecția primăvară-vară 2026, marcând primul capitol al erei Glenn Martens. O tranziție atent observată și inevitabil comparată cu moștenirile grele ale brandului, de la radicalismul fondatorului Martin Margiela până la teatrul baroc al lui John Galliano. Martens, însă, a ales o cale diferită: un echilibru între rațiune și revoltă, între purtabilitate și poezie vizuală.

Sursa foto: NOWFASHION / Shutterstock Editorial / Profimedia

Show-ul s-a deschis într-un ton rezervat, cu o serie de lookuri care păreau aproape neutre: trenchuri deconstruite, fuste din materiale plastifiate, croieli fluide dar precise. A fost o introducere calculată, o promisiune că Margiela va continua să existe în spațiul ambiguu dintre formă și idee. Apoi, treptat, colecția s-a transformat. Din structuri aparent rigide s-au desprins detalii neașteptate: dubluri de tivuri, rochii asimetrice care par desprinse și reasamblate, pantaloni cu tivurile răsucite și jachete care lasă să se vadă urme de croială inversată. Martens a adus pe podium ceea ce el însuși a numit „arta imperfecțiunii controlate”, acel amestec între luciditate și hazard care definește Margiela de peste trei decenii.

Sursa foto: – / Shutterstock Editorial / Profimedia

ADN-ul casei rămâne prezent și puternic. Silueta este recognoscibilă, materialele poartă acel aer de obiect găsit, reinterpretat, iar ideea de anonimat, o semnătură istorică a brandului, persistă subtil în machiaje, în coafurile șterse, în modul în care hainele par să devină mai importante decât persoana care le poartă. Chiar și legendarul pantofi Tabi reapare, reinterpretat într-o formă cu toc de plexiglas transparent, o combinație între tradiție și experiment care surprinde perfect intenția lui Martens: a onora trecutul fără a-l idolatriza.

Sursa foto: – / Shutterstock Editorial / Profimedia

Paleta cromatică urmează același principiu de echilibru. Tonurile neutre, alb, bej, gri, negru, domină începutul colecției, dar se deschid apoi către nuanțe metalizate, roz pal, verde oxidat și albăstrui decolorate. Nu este un spectacol al culorii, ci o construcție vizuală gândită ca o gradare emoțională: de la ordine la haos, de la disciplină la fantezie. În acest sens, Margiela sub Martens nu este o revoluție zgomotoasă, ci o reformulare calmă, dar precisă.

Sursa foto: NOWFASHION / Shutterstock Editorial / Profimedia

Din punct de vedere tehnic, colecția confirmă inteligența materială a designerului: denim tratat ca piele, corsete „plastifiate” care amintesc de bandajele sculpturale ale lui Galliano, dar fără teatralitate, rochii cu structuri decupate ce par recompuse direct pe corp. Totul este gândit în termeni de textură și mișcare, nu de decor. Margiela devine, din nou, o conversație între material și idee.

Sursa foto: NOWFASHION / Shutterstock Editorial / Profimedia

Critic vorbind, colecția nu este lipsită de riscuri. Tranzițiile dintre piesele purtabile și cele conceptuale pot părea uneori bruște, iar anumite momente, în special cele în care Martens experimentează cu transparențele și layering-ul riscă să pară prea calculate pentru un brand construit pe spontaneitate și subversiune. Cu toate acestea, ansamblul rămâne coerent și puternic. Martens nu copiază trecutul, ci îl traduce într-un limbaj contemporan.

Sursa foto: NOWFASHION / Shutterstock Editorial / Profimedia

În final, Maison Margiela SS26 se simte ca o reconfigurare matură a unei legende. Glenn Martens aduce un aer de luciditate, fără să ucidă misterul. Este un început solid, cerebral, dar încă sensibil, care dovedește că Margiela poate rămâne relevant fără să fie șocant și poetic fără să fie nostalgic. Într-o perioadă în care multe case de modă par să-și caute sensul între piață și memorie, Martens reușește să reamintească esența brandului: o formă de libertate intelectuală îmbrăcată în tăcere.