Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Moțiunea de destituire a președintelui francez Emmanuel Macron, depusă de La France insoumis,e a fost considerată inadmisibilă de membrii biroului Adunării Naționale, reuniți în dimineața zilei de miercuri, 8 octombrie. Cinci membri ai biroului au votat pentru, zece împotriva și cinci s-au abținut, potrivit BFM TV.
La câteva minute după anunțarea demisiei lui Sébastien Lecornu, luni, membrii La France insoumise au solicitat în unanimitate examinarea moțiunii de destituire a lui Emmanuel Macron. Moțiunea a fost depusă de 104 deputați.
Președinta grupului LFI din Adunarea Națională, Mathilde Panot, a acuzat Rassemblement National că îl protejează pe Macron, după ce reprezentanții extremi drepte s-au abținut de la vot în timpul examinării moțiunii de destituire.
„Încă o dată, ca de obicei, Rassemblement National îl salvează pe Emmanuel Macron”, a declarat ea în fața presei franceze.
La France insoumise rămâne favorabilă destituirii șefului statului și organizării unei noi alegeri prezidențiale. „La vârful statului avem pe cineva care face ce vrea, căruia nu-i mai pasă de nimic. Singura soluție este ca el să plece”, a declarat deputatul LFI David Guiraud.
Articolul continuă mai jos
În paralel, negocierile purtate de premierul demisionar cu forțele politice continuă miercuri cu socialiștii, ecologiștii și comuniștii. Sébastien Lecornu „va raporta apoi concluziile sale” lui Emmanuel Macron și ar trebui să se exprime la jurnalul televizat France 2 la ora 20:00.