
Iranul va mări raza de acţiune a rachetelor până la nivelul pe care îl va considera necesar, susține un comandant al Gardienilor Revoluţiei
Raza de acţiune a rachetelor Iranului va fi majorată până la nivelul ce va fi considerat necesar, a declarat miercuri pentru agenţia de presă semioficială Fars un comandant de top al Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului iranian, într-o reacţie la ceea ce el a numit cererile Occidentului de a limita programul de rachete al Teheranului, relatează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Restricţiile asupra capacităţilor balistice ale Iranului, pretinse de SUA şi unele ţări europene, au constituit una dintre problemele care au blocat calea către un acord nuclear, potrivit oficialilor iranieni.
Ţările occidentale exprimă temeri că programul Iranului de îmbogăţire a uraniului ar putea produce material pentru o ogivă nucleară şi că acesta urmăreşte să dezvolte o rachetă balistică care să o transporte. Teheranul neagă că ar intenţiona să se doteze cu arma nucleară.
Rachetele iraniene au o rază de acţiune de 2.000 km, pe care Teheranul a stabilit-o în trecut, pe considerentul că este suficientă pentru a proteja ţara, deoarece această rază poate acoperi distanţa până în Israel.
Dat fiind faptul că lansatoarele amplasate în provinciile vestice ale Iranului au fost ţinta avioanelor de vânătoare israeliene în luna iunie, Teheranul a început să lanseze treptat rachete din zone mai estice ale teritoriului său, care necesită o rază de acţiune mai mare.
„Rachetele noastre vor ajunge la raza de acţiune de care au nevoie”, a declarat pentru agenţia Fars Mohammadjafar Asadi, inspector adjunct la cartierul militar central din Khatam al-Anbiya. El a adăugat că puterea şi raza de acţiune ale rachetelor iraniene au limitat războiul iniţiat de Israel în iunie la 12 zile. Teheranul a ripostat cu sute de lansări de rachete împotriva teritoriului israelian.
După bombardarea instalaţiilor nucleare iraniene, care a determinat Iranul să atace baza americană Al Udeid din Qatar, preşedintele american Donald Trump a anunţat un armistiţiu pentru a pune capăt conflictului, pe care atât Iranul, cât Israelul susţin că l-au câştigat.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.