INTERVIU Ramona Costescu, Asociația Aliat pentru Sănătate Mintală / Cum vorbim despre droguri: Este multă ostilitate în tonul folosit, așa nu avem cum să vedem cauzalitatea acestui fenomen / Prevenția este mult mai eficientă la costuri pe termen lung

O serie de accidente rutiere în care au fost implicați șoferi drogați și care au fost amplu dezbătute de către mass-media au atras opiniei publice atenția asupra unui fenomen care ia amploare în România: consumul de droguri. Rapoartele oficiale o spun de mai mulți ani: drogurile sunt tot mai accesibile, iar vârsta de la care tinerii încep să consume scade la nivelul claselor de gimnaziu. Autoritățile s-au mobilizat să reacționeze cu o serie de măsuri, precum înasprirea pedepselor sau testarea antidrog a elevilor, dar sunt acestea cele mai bune abordări asupra fenomenului?

Tonul cu care se vorbește în spațiul public despre droguri este unul ostil și nu încurajează dialogul necesar în activitățile de prevenție, în timp ce autoritățile, de asemenea, înțeleg să abordeze problema drogurilor mai curând prin măsuri punitive, decât prin măsuri constructive, a explicat într-un interviu pentru G4Media, Ramona Costescu, președintele Asociației Aliat pentru Sănătate Mintală, un ONG cu o experiență vastă în domeniul prevenirii consumului de droguri în rândul tinerilor, dar și al tratamentului dependențelor.

Recent, Ministerul de Interne a elaborat un plan de acțiune pentru siguranța copiilor în școli care include și măsuri de combatere a consumului de droguri, mai ales prin intermediul unor campanii de prevenire, discuții cu elevii și realizarea unor grupuri de comunicare instituțională între autorități, profesori, părinți și elevi.

• Acest articol face parte dintr-o campanie G4Media care își propune să tragă un semnal de alarmă privind consumul de droguri la adolescenți. În cadrul acestui demers, vom pune în dezbatere modul în care autoritățile, profesorii, părinții și medicii specialiști abordează fenomenul în creștere al consumului de droguri în rândul adolescenților din România.

G4Media a discutat cu Ramona Costescu despre exemple de bune practici în activitățile de prevenție a consumului de droguri în școli, domeniu în care Asociația Aliat pentru Sănătate Mintală are o experiență de peste zece ani.

• Prevenția primară, așa cum s-a dovedit în toate societățile și în multiple domenii de activitate, este mult mai eficientă la costuri pe termen lung.
• Măsurile coercitive pot exista ca o verigă în acest lanț al abordării consumului de substanțe, al dependențelor de substanțe și nu numai, însă sunt insuficiente.
• Dacă vorbim de o anxietate ridicată în rândul unui tânăr care poate urmează să aibă un examen sau poate are anxietate socială, a fuma tutun sau a fuma iarbă, dacă simte la prima experiență că-i scade anxietatea, el o să facă o asociere cu un efect pozitiv. Atunci dacă vii la clasă spunând doar despre efectele negative, pierzi deja încrederea acelui tânăr.
• Este multă ostilitate în tonul folosit în ultima perioadă. Este multă furie. Este multă agresivitate în acest ton și cred că dacă doar păstrăm direcția aceasta, nu avem cum să ne uităm la cauzalitatea acestui fenomen.

Ce activități de prevenire a consumului de droguri se pot organiza la școală?

Unul dintre proiectele Asociației Aliat pentru Sănătate Mintală, care este emblematic în lucrul cu tinerii, se numește ”Știu că pot” și are peste o decadă de când a fost implementat întâia oară. Este un proiect în care aducem nu doar informație ci și abilități de gândire critică, abilități de a face față presiunilor de grup, de a se scana pe ei înșiși.

În ce constă mai exact proiectul acesta, cum interacționați cu tinerii?

Avem sesiuni la clasă, sesiuni nu doar în licee, așa cum mulți ar crede, țintim inclusiv clasele a 5-a a 6-a și mai sus. Mergem de mai multe ori, nu doar o dată, pentru a discuta pe subiectul care ne-a fost solicitat și uneori această solicitare vine din partea diriginților, alteori vine din partea directorilor sau la presiunea grupului de părinți. Putem să vorbim despre consumul de alcool, despre consumul de substanțe ilicite.

Cum reacționează elevii la o astfel de discuție?

Sunt mai multe tipuri de răspuns aici. Pe de o parte reacționează liber, cu multă curiozitate, așa cum îi șade bine unui tânăr, atunci când diringintele sau un alt profesor sau o autoritate nu se află în clasă. Reacționează reținut cel puțin în primele 20 -25 de minute ale întâlnirii noastre și după, ca și cum creează conexiune mai multă în relația cu noi, aduce mai multe adevăruri interioare. Alteori, dacă relația cu autoritatea, cu dirigintele, este una bazată pe foarte multă încredere, pe siguranță, dacă este bazată pe libertatea de exprimare, atunci copiii sunt și ei liberi în exprimare. Aș spune că sunt la început sceptici un piculeț, ca și cum mai vine cineva să le toarne vreo informație pe care, nu-i așa, ei o cunosc mai bine sau au sondat-o prin intermediul grupului de referință sau pe internet. Dar, când văd că abordarea noastră este una prietenoasă, este una dinamică, bilaterală, că nu mergem acolo să le știm pe toate, atunci intră în comunicare și intră deschiși, intră cu bucurie, intră cu interes. Nu sunt, așa cum spuneam, sesiuni statice, ci folosim și joculețe, folosim multe întrebări.

Ajung să împărtășească experiențe?

Da, ajung și să împărtășească experiențe și uneori ai rămâne surprinsă că sunt experiențe nu doar de consum de tutun, care este cel mai frecvent viciu la vârstele de 11- 14 ani și mai sus, evident, ci și experiențe de fumat iarbă sau experiențe cu alcoolul, desigur.

Cum comentați măsurile vehiculate în spațiul public pentru prevenirea consumului de droguri?

Suntem foarte obișnuiți și învățați să reacționăm la stimuli pedeapsă-recomanpensă, prin urmare sigur că vor avea un fel de impact. Întrebarea este ce ne dorim, pentru că aceste măsuri sunt foarte limitative, adică dacă vrem doar să fim cu ochii pe cei care greșesc și să-i pedepsim și atât, se va obține un rezultat. Însă întrebarea noastră, a ONG-urilor, este dacă e de ajutor să ne dorim doar atât, unde ne ducem pe termen lung pentru că toate studiile din toate domeniile au arătat că prevenția primară este cea care este cea mai sănătoasă, este cea care este mai puțin costisitoare pe termen lung.

Prevenția primară, așa cum s-a dovedit în toate societățile și în multiple domenii de activitate, este mult mai eficientă la costuri pe termen lung, dar care aduce totodată și sănătate, pentru că nu mai avem nevoie de atât de mult tratament, ceea ce înseamnă că problema nu mai este un fenomen de amploare, prin urmare aceste măsuri sunt insuficiente. Așadar, măsurile coercitive pot exista ca o verigă în acest lanț al abordării consumului de substanțe, al dependențelor de substanțe și nu numai, însă sunt insuficiente.

Activitățile de prevenire din prezent, ale autorităților în special, se bazează mult pe abordarea clasică de tipul sloganurilor ”Spune nu drogurilor” sau a vizitelor în școli împreună cu poliția care enumeră infracțiunile și pedepsele. Funcționează?

Răspunsul este ”da” pentru cei care au un mediu familial bun, care nu au o predispoziție neapărat pentru o dependență sau curiozitate pentru consum, acei copii care sunt poate și ca tipologie de personalitate mult mai liniștiți, mai introvertiți. Ca și imaginile acelea de pe pachetul de țigări care îi sperie doar pe cei care nu au neapărat tendința asta către a experimenta. Nu funcționează la modul general, nu funcționează către cei care oricum au tendința spre comportamente de risc, care sunt poate în medii mult mai vulnerabile, care au anturaje în care deja se întâmplă acest consum sau alte comportamente de risc.

Prin urmare, nu putem spune că este o abordare foarte prietenoasă, pentru că ea nu vorbește despre întregul concept al dependenței sau al consumului. Consumul are în spate substanțe care aduc și efecte negative, dar printre efecte sunt și efecte pe termen scurt, care sunt percepute de acești tineri ca fiind pozitive. Repet, sunt percepute de ei ca fiind pozitive. Dacă vorbim de o anxietate ridicată în rândul unui tânăr care poate urmează să aibă un examen sau poate are anxietate socială, a fuma tutun sau a fuma iarbă, dacă simte la prima experiență că-i scade anxietatea, el o să facă o asociere cu un efect pozitiv. Atunci dacă vii la clasă spunând doar efectele negative, pierzi deja încrederea acelui tânăr. Dacă se pierde încrederea, atunci cu siguranță o să vrea să încerce și alte substanțe care pot fi mult mai puternice, poate mult mai nocive decât au tutunul sau altele.

Cum putem face prevenire eficientă în școli?

Prin a fi prezenți acolo, atât noi, cei din societatea civilă, cât și cei care aduc această informație în manuale sau formând diriginții care rămân acolo nu doar o generație, adică practic să formezi abilități ca să nu se creeze dependența de specialist. Formezi abilități consilierului școlar, psihologului școlar, dirigintelui, profesorilor. Abilități, pe de o parte, de a identifica, de a repera cazuri de consum, abilități de a face referiri la mediere cu familia sau cu alte entități care pot fi de sprijin sau pot fi, spre exemplu, centre de tratament. Poți, spre exemplu, să îi aduci mai des și pe părinți, pentru că adultul poate așeza, structura, organiza informația și poate să o dea mai departe subtil sau direct, într-o comunicare mai degrabă deschisă, flexibilă cu copilul, pentru că stă acasă copilul mult din zi. Și atunci, iată, există o varietate de moduri în care putem face prevenție și cred cu tărie că acest subiect e necesar să fie pus în programa dirigintelui.

Ce exemple de bune practici recomandați pentru prevenirea în școli și nu doar?

Cred că informație foarte bună poate fi distribuită pe canalele de socializare. Făcută într-un mod foarte simplist, dar totodată catchy și care să prindă în rândul lor. Să le dai informații și să le propui tot felul de activități în care să fie împreună, spre exemplu, tot felul de variante de concursuri în care să își arate abilitățile sau să le propui variante în care să-și exprime părerea despre anumite subiecte. Iată, o variantă pe rețelele de socializare ar fi inclusiv o campanie în care tinerii să contribuie la aceste mesaje verificate, desigur, sau în lucru cu un specialist, cu doi specialiști, dar să își aducă aportul, să-i inviți, să-i atragi, să fie parte din acea campanie.

Că tot vorbim de Instagram, că tot vorbim de Facebook, să fie poate conturi care să fie gestionate de către tineri împreună cu adulți, să fie enpowered acolo, capacitați să ia decizii, să se gândească și la ceilalți, să aleagă, să selecteze mesajele pe care le direcționează către o comunitate sau un grup foarte mare de tineri. Sunt foarte active aceste rețele de de socializare și, din punctul meu de vedere, pot fi o sursă foarte bună de a ajunge la acești tineri, la fel de bună ca și școlile.

Cât de pregătiți sunt părinții și profesorii pentru o discuție pentru droguri?

O parte dintre ei sunt foarte pregătiți. Întâlnim părinți și diriginți informați, sigur, și sub influența știrilor care în ultimii ani putem spune că au adus mult mai aproape de viața noastră subiectul acesta al consumului de droguri de toate felurile. Așa cum spuneam, sunt și părinți care solicită ei întâlnirea noastră la clasă sau chiar ședințe sau seminarii de lucru doar în grupul de părinți, nu neapărat cu elevi.

Întâlnim și părinți care, dintr-o relație să zicem dificilă cu copilul, sunt mai degrabă rezervați în a aborda acest subiect, pentru că le este teamă că ar putea le dea idei sau le este teamă că ar putea inclusiv să descopere ceva acolo. Este o teamă mai degrabă inconștientă și atunci nu au răspunsuri la ce ar putea să facă, cum ar putea ajuta copilul să meargă mai degrabă spre independență decât spre dependență. Însă mă bucur că există acest apetit crescut la nivelul școlilor, am început să fim solicitați. Înainte, inițiativa era mai degrabă unilaterală. Noi mergeam cu propuneri de sesiuni la clasă, uneori eram refuzați, alteori eram primiți, dar lucrurile s-au mai schimbat în ultimii ani.

Cum ați caracteriza tonul din acest moment cu care se vorbește în societate despre droguri?

Este multă ostilitate în tonul folosit în ultima perioadă. Este multă furie. Este multă agresivitate în acest ton și cred că dacă doar păstrăm direcția aceasta, nu avem cum să ne uităm la cauzalitatea acestui fenomen, astfel încât să ne îndreptăm atenția asupra îngrijirii copiilor cu adevărat, înspre a construi măsuri integrate, benefice, prietenoase.

Sunt și voci poate nu atât de puternice care se uită în spatele tuturor acestor întâmplări și înțeleg mai degrabă conceptul de traumă, de dependență emoțională și psihologică, înțeleg conceptul de nevoi și de relație de atașament emoțional. Dacă păstrăm un echlibru, putem să ne menținem privirea către o abordare mai sănătoasă decât spre una care să fie extremistă.