droguri scoli

Daniel David: Suntem în faza de implementare a „butonului roşu” / Elevii, profesorii şi părinţii vor putea să sesizeze într-o manieră anonimă probleme legate de consumul de droguri şi de violenţă

27 mart. 1
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat că ministerul lucrează la faza de implementare a „butonului roşu” în unităţile de învăţământ, acesta fiind o modalitate prin care elevii, profesorii şi părinţii vor putea sesiza, într-o manieră anonimă, probleme legate de consumul de droguri şi de violenţă, transmite News.ro. ”Aţi diseminat pe scară largă în media ideea […]
Daniel David: Suntem în faza de implementare a „butonului roşu” / Elevii, profesorii şi părinţii vor putea să sesizeze într-o manieră anonimă probleme legate de consumul de droguri şi de violenţă

Profesorii vor fi obligați să aibă activități legate de prevenția și combaterea consumului de droguri, în cadrul programului “Școala Altfel”, din acest an școlar, spune secretarul de stat în Ministerul Educației Kallós Zoltán

14 sept.
Școlile vor fi obligate să abordeze teme legate de prevenția și combaterea consumului de droguri în cadrul programului Școala Altfel din acest an școlar, potrivit secretarului de stat din Ministerul Educației, Kallós Zoltán. În cadrul unei dezbateri organizate miercuri, 13 septembrie, la Parlament, privind lansarea campaniei naționale “Familia-partener în lupta împotriva drogurilor”, Zoltán a spus […]
Profesorii vor fi obligați să aibă activități legate de prevenția și combaterea consumului de droguri, în cadrul programului “Școala Altfel”, din acest an școlar, spune secretarul de stat în Ministerul Educației Kallós Zoltán

Premierul Ciolacu vrea ca elevii care pică testele antidrog să nu-și mai poată lua permisul auto la majorat

11 sept. 5
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la deschiderea anului școlar 2023-2024 de la Colegiul tehnic Anghel Saligny din București, că ar vrea ca elevii care sunt depistați pozitiv la testele antidrog să nu-și mai poată lua permisul auto la majorat. În opinia lui, aceste testele ar trebui făcute punctual, pe cheltuiala statului și cu acordul părinților. […]
Premierul Ciolacu vrea ca elevii care pică testele antidrog să nu-și mai poată lua permisul auto la majorat

DEZBATERE Ce șanse are noul plan de acțiune pentru siguranța în școli, publicat de MAI, să îi scape pe tineri de consumul de droguri: ”cadru foarte general”, ”fără substanță” / ”Avem nevoie de un model condus de medici, nu de polițiști”

11 sept.
Mai mulți specialiști în problema consumului de droguri au comentat pentru G4Media noul Plan naţional privind siguranţa şcolară, combaterea traficului şi consumului de droguri și prevenirea cazurilor de bullying, publicat marți de Ministerul de Interne. ”Planul național prezentat este un cadru foarte general care, în lipsa unor acțiuni concrete, se va transforma într-o simplă hârtie, […]
DEZBATERE Ce șanse are noul plan de acțiune pentru siguranța în școli, publicat de MAI, să îi scape pe tineri de consumul de droguri: ”cadru foarte general”, ”fără substanță” / ”Avem nevoie de un model condus de medici, nu de polițiști”

INTERVIU Ramona Costescu, Asociația Aliat pentru Sănătate Mintală / Cum vorbim despre droguri: Este multă ostilitate în tonul folosit, așa nu avem cum să vedem cauzalitatea acestui fenomen / Prevenția este mult mai eficientă la costuri pe termen lung

09 sept.
O serie de accidente rutiere în care au fost implicați șoferi drogați și care au fost amplu dezbătute de către mass-media au atras opiniei publice atenția asupra unui fenomen care ia amploare în România: consumul de droguri. Rapoartele oficiale o spun de mai mulți ani: drogurile sunt tot mai accesibile, iar vârsta de la care […]
INTERVIU Ramona Costescu, Asociația Aliat pentru Sănătate Mintală / Cum vorbim despre droguri: Este multă ostilitate în tonul folosit, așa nu avem cum să vedem cauzalitatea acestui fenomen / Prevenția este mult mai eficientă la costuri pe termen lung

Planul naţional privind siguranţa şcolară, combaterea traficului şi consumului de droguri și prevenirea cazurilor de bullying a fost semnat de opt miniștri: O noutate sunt grupurile mixte de acțiune formate din autorități, profesori, părinți și elevi

05 sept.
Grupuri mixte de acțiune la nivel de unitate de învățământ și un cadru normativ care să permită testarea antidrog a elevilor sunt marile noutăți ale Planului Naţional Cadru de Acţiune privind creşterea gradului de siguranţă şcolară, combaterea traficului şi consumului de droguri în rândul elevilor, prevenirea cazurilor de bullying. Documentul care numără 11 pagini și […]
Planul naţional privind siguranţa şcolară, combaterea traficului şi consumului de droguri și prevenirea cazurilor de bullying a fost semnat de opt miniștri: O noutate sunt grupurile mixte de acțiune formate din autorități, profesori, părinți și elevi

Diriginții vor primi solicitare să integreze la ore activități de prevenire a violenței în școli și consumului de droguri, scrie Ligia Deca într-o adresă către inspectorate – document

02 mai 1
Diriginții vor primi o solicitare să integreze, în cadrul orelor de consiliere și orientare școlară, activități de prevenire a violenței în mediul școlar și consumului de substanțe, potrivit unei adrese a ministrului Educației, document obținut de Edupedu.ro. Acțiunea vine după ce săptămâna trecută a fost organizată o întâlnire de lucru la care au participat reprezentanții […]
Diriginții vor primi solicitare să integreze la ore activități de prevenire a violenței în școli și consumului de droguri, scrie Ligia Deca într-o adresă către inspectorate - document

Șefa Agenției Antidrog: Avem o școală din București unde copiii aprind bețișoare parfumate în clasă pentru a ascunde mirosul de canabis / Problema noastră este că de multe ori părinţii nu-şi dau acordul să fie văzuţi copiii de un psiholog

29 mart.
Elevii aduc bețișoare parfumate în școli pentru a ascunde mirosul de canabis. Dezvăluirea a fost făcută de șefa Agenției Naționale Antidrog (ANA), Ramona Dabija, într-o dezbatere la Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor, care a avut loc marți. „Avem o școală din București unde copiii aprind bețișoare parfumate în clasă pentru că vine doamna de […]
Șefa Agenției Antidrog: Avem o școală din București unde copiii aprind bețișoare parfumate în clasă pentru a ascunde mirosul de canabis / Problema noastră este că de multe ori părinţii nu-şi dau acordul să fie văzuţi copiii de un psiholog

Elev din Deva, prins cu droguri în timp ce participa la un program Erasmus, în Macedonia de Nord

22 mart. 1
Un elev de 17 ani, care învaţă la un liceu din Deva, a fost prins cu droguri asupra lui în timp ce se afla în Macedonia de Nord, alături de alţi tineri, în cadrul unui program Erasmus, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara declanşând o anchetă în acest caz. „A fost numită o comisie care […]
Elev din Deva, prins cu droguri în timp ce participa la un program Erasmus, în Macedonia de Nord