
FOTO Vandalizare pe Aleea Personalităților din Parcul Central-Scudier din Timișoara. Cinci busturi au fost dărâmate de pe soclu
Aleea Personalităților din parcul Central-Scudier, aflat în plin centrul Timișoarei, a fost vandalizat, luni dimineața. Cinci busturi, printre care cele ale fostului mitropolit Nicolae Corneanu, Florimund Mercy, fostul guvernator al Banatului, al compozitorului Nicolae Boboc, al scriitorului Gheorghe Tohăneanu, au fost dărâmate de pe soclu. Un al șaselea bust a fost doar mutat de pe piedestal.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Polițiștii locali au constatat deteriorarea unui număr de cinci busturi din Parcul Anton Scudier. Situația a fost transmisă Poliției Municipiului Timișoara care are atribuții în cercetarea cazului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și identificarea persoanelor care au săvârșit fapta”, au transmis cei de la Poliția Locală Timișoara.

„La data de 10 noiembrie 2025, în jurul orei 12.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un parc din municipiul Timișoara, mai multe monumente dedicate unor personalități ar fi fost deteriorate. Deplasându-se la fața locului, în Parcul Central Scudier din Timișoara, polițiștii au constatat că anumite părți componente din cinci busturi au fost desprinse și găsite la sol”, au transmis cei de la IPJ Timiș.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.







