G4Media.ro

Surse: Dosar DNA pentru abuz în serviciu, șantaj și primire de foloase…

Surse: Dosar DNA pentru abuz în serviciu, șantaj și primire de foloase necuvenite în cazul demiterii fostului șef al CFR SA

UPDATE: Procurorii anticorupție au deschis dosar penal in rem pentru abuz în serviciu, șantaj și primire de foloase necuvenite, în cazul demiterii fostului șef al CFR SA, Constantin Axinia, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro.

În acest dosar ar urma să fie audiat vineri și ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc.

Potrivit surselor G4Media.ro, fostul șef al CFR SA, Constantin Axinia, a fost audiat de același procuror care a audiat-o luni pe fosta șefă a Tarom, Mădălina Mezei.

Știre în curs de actualizare: Constantin Axinia, fostul șef al CFR SA schimbat săptămâna trecută de Consiliul de Administrație controlat de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a ajuns marți dimineață la DNA. El a declarat că este audiat de procurori în condițiile în care a fost schimbat pentru că ar fi refuzat să semneze contractul de modernizare a tronsonului de cale ferată Braşov-Sighişoara deoarece acesta este contestat în instanță.

”Sunt chemat în calitate de martor, e legat și de plecarea mea, am primit un telefon de la DNA săptămâna trecută în care am fost invitat aici în calitate de martor”, a spus Axinia, care a spus că nu a semnat contractul pentru că ”era riscant pentru companie și pentru mine”. Întrebat dacă destituirea de la CFR are legătură directă cu nesemnarea contractului, Axinia a spus ”posibil”.

Potrivit clubferoviar.ro, fostul director al companiei de infrastructură feroviară, Constantin Axinia, a acuzat că a fost schimbat din funcție deoarece a refuzat semnarea contractului cu asocierea RailWorks, deși chiar el a admis că din punct de vedere legal putea face acest lucru.

“Domnul ministru (Răzvan Cuc – n.red.) mi-a spus să fac ceva şi nu am făcut: de semnat un contract fără să aştept o hotărâre a instanţei definitivă, ca să pot semna un contract. Pe legislaţie puteam să semnez contractul, dar intram sub incidenţa unei alte legi care spunea că dacă instanţa superioară anulează hotărârea de tribunal voi fi pasibil de o amendă cuprinsă între 1-3% din valoarea contractului”, a spus Axinia, potrivit clubferoviar.ro.

Axinia a fost înlocuit în fruntea CFR SA de Marius Chiper. Cu o zi înainte de schimbarea din funcție a lui Constantin Axinia, ministrul Răzvan Cuc se arătase nemulțumit că acesta nu a reușit restructurarea companiei de stat în termenul stabilit și declarase: „Nu-l înlocuiesc eu, Consiliul de Administraţie îl înlocuieşte”.

Constantin Axinia a declarat, însă, potrivit Hotnews.ro, că motivul demiterii sale este refuzul de a semna un contract de investiţii în valoare de sute de milioane de euro.

În replică la acuzațiile lui Axinia, înlocuitorul său din fruntea companiei de stat a spus că CFR SA trebuie și este îndreptățită să semneze contractul pentru modernizarea tronsonului Braşov-Sighişoara, loturile 1 (Braşov – Apaţa) şi 3 (Caţa – Sighişoara), dacă nu vrea să piardă finanțarea europeană de 800 de milioane de euro, oferită prin programul CEF – Connecting European Facilities. „Dacă nu dorim să luăm banii de la Comisia Europeană şi ne asumăm că acest contract va fi finanţat din bugetul de stat putem să mai aşteptăm cât vrem”, a declarat Marius Chiper, directorul general al CFR SA, potrivit Agerpres. Acesta a răspuns astfel acuzațiilor făcute de către fost șef al companiei, Constantin Axinia, care a reclamat faptul că a fost schimbat din funcție deoarece nu a vrut să semneze acest contract. CFR SA a scos la licitație modernizarea celor două tronsoane cu o lungime cumulată de 86 de kilometri încă din decembrie 2016. A urmat apoi o luptă continuă în instanță între companiile, care s-au înscris la licitație. Iar această luptă continuă și acum, așa cum G4Media a scris deja.

„CFR SA este beneficiarul unui contract de împrumut din fonduri europene finanţat de Comisia Europeană prin programul CEF – Connecting European Facilities. Pentru acest proiect avem aproximativ 800 de milioane de euro alocaţi pe care noi îi ţinem în conturi şi nu îi folosim. Acest proiect a fost promovat la finanţare în baza unui grafic de execuţie şi a unui grafic de consumare a acestor bani. În mod normal, trebuie să vorbim şi de această problemă a finanţării pentru noi, ca stat român. (…) Este o sumă importantă pe care bugetul de stat nu şi-o permite pentru domeniul feroviar”, a explicat Chiper.

Între Brașov și Sighișoara, în prezent, prezent se fac aproape 3 ore și jumătate pe drum, deși între cele două orașe distanța este de doar 128 de kilometri. Potrivit lui Marius Chiper acum pe acest tronson de cale ferată viteza medie de circulație a trenurilor este de 40-50 km/oră. După modernizare va ajunge la 160 km/oră.

„Principalul rău este că programul CEF se termină în 2020 şi în acest an, până la sfârşitul lunii octombrie, trebuie să ne hotărâm dacă acest proiect mai poate sau nu să fie finanţat în cadrul programului. Comisia Europeană a purtat discuţii cu reprezentanţii statului român, inclusiv cu compania de cale ferată, prin care a cerut să facem un calendar şi să spunem cum avem de gând să susţinem din nou la finanţare acest proiect, în condiţiile în care ei se gândesc la o prelungire cu doi ani a programului, deci până în 2022. Noi am făcut grafice, am făcut calendare, am făcut tot felul de calcule cu colegii noştri şi, cu asistenţa tehnică asigurată de ei, am ajuns la concluzia că putem salva acest proiect, în sensul că am identificat obiectivele care pot fi finanţate şi terminate până în anul 2022 şi am ajunge la o pondere de aproximativ 72% din acest proiect pe care îl putem termina şi îl putem finanţa, ceea ce în condiţiile actuale este mult mai mult decât nimic. Alternativa ar fi fost să nu finanţăm nimic, adică zero, şi tot proiectul de 800 de milioane de euro să fie finanţat de la bugetul de stat, ceea ce este greu de acceptat şi greu de suportat”, a subliniat Chiper, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, din punct de vedere legal, respectiv al legislaţiei achiziţiilor publice, CFR SA poate semna contractul.

„Suntem în faza în care avem un raport la procedurii, avem o decizie finală de Curte de Apel – deci după prima fază de contestaţie care este finală şi executorie, decizia finală şi executorie de Curte de Apel trebuie aplicată. În urma aplicării acestei decizii, din cei doi ofertanţi au rămas ambii în procedură, diferenţa fiind făcută doar de oferta financiară. Aplicând criteriile de licitaţie, rămâne câştigător cel cu oferta financiară favorabilă, mai mică. Am aplicat această decizie, am mers mai departe, am emis raportul procedurii”, a arătat şeful CFR SA.

Însă, a continuat Chiper, şi acest raport a fost contestat.

„Am aşteptat să se judece această contestaţie în prima instanţă şi această primă instanţă a respins contestaţiile făcute de ofertanţi, pentru că ei au început să se conteste unul pe celălalt şi instanţa a respins ambele contestaţii. În aceste condiţii, suntem în faza în care, conform unui articol din Legea achiziţiilor publice, autoritatea contractantă are dreptul să semneze contractul. (…) Legea spune că, dacă eşti într-o situaţie în care ai o hotărâre finală, motivată în primă instanţă pe o procedură de contestaţie, autoritatea contractantă poate semna. Şi aici suntem”, a atras el atenţia.

Cronologia licitației și a problemelor din justiție:

– decembrie 2016: CFR a demarat licitația
– august 2017 – depunerea ofertelor
– iulie 2018 – asocierea BraSig (companiile Strabag-Swietelsky) e desemnată câștigătoare
– iulie 2018 – consorțiul RailWorks (companiile  Aktor, Alstom, Arcada Company și Euroconstruct Trading ’98) face contestatie
– decembrie 2018 – Curtea de Apel cere reevaluarea ofertelor
– iunie 2019 – RailWorks declarată câștigătoare
– iulie 2019 – BraSig face contestație

CFR SA a decis, pe 19 iunie, ca modernizarea celor cele două tronsoane, care fac parte din legătura feroviară dintre Brașov și Sighișoara, să se facă de către Asocierea RailWorks, formată din companiile Aktor, Alstom, Arcada Company și Euroconstruct Trading ’98.

“Oferta financiară a Asocierii RailWorks a fost de 2,9 mld. lei fără TVA. Obiectivul general al contractului este dezvoltarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pentru atingerea vitezei maxime de circulaţie de 160 km/h, pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru trenurile de marfă”, a transmis cu acea ocazie CFR SA printr-un comunicat de presă.

Fostul director al CFR SA a acuzat presiuni pentru semnarea contractului

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Două dosare pentru Cuc!

  2. Daca G4Media a ajuns sa citeze revista de casa a lui Alstom e chiar nasol. Pacat de lipsa de profesionalism.
    Proprietarul clib feroviar e omul de incredere si de casa a sefului Alstom si nu o sa vedeti nici un articol negativ la adresa Astom in aceasta „revista”. O ancheta jurnalistica adevarata intreaba toate partile inclusiv perdanti de ce inca mai blocheaza semnarea. Poate o sa aflati cateva lucruri interesante daca sunati si la ceilati. Un singur exemplu adjudecarea catre Railworks a fost facut prin utilizarea unor inscrisuri false semnate de actualul dir general CFR Calatori pe atunci dir General Adj la CFR , un alt apropiat al celor doi mentionat mai sus. totul probabil intermediat si aranjat de proprietarul club feroviar.

    Chiper este lector la cariere feroviare.ro , cred ca acelasi prorietar ca la club feroviar deci om de casa al celor mentionati mai sus.

    Nimeni nu pune intrebarea daca cei care semneaza zilele acestea pot face contractul? luati fiecare participant din Railworks si verificati stadiul lucrarilor si trageti singuri concluziile. Cel mai mare contract feroviar de pana acum se duce catre un consortium care nu a demonstrat nimic, a licitat la cel mai mic pret posibil si nu a finalizat nici un contract de infrastructura. FELICITARI G4M pentru dezinformare.

    Mai cercetati si o sa descoperiti adevarul din spatele acestei afaceri

    • De ce nu spuneti in articol ca Brasig (Strabag si Swietelsky) sunt mai scumpi cu 40 de milioane de euro? Si ca fostul administrator al Swietelsky e condamnat pentru coruptie in cel mai mare dosar de spaga de la CFR??? Mult mai mare fata de ce a facut si Necolaiciuc!!!

  3. Nici o asociere nu e de încredere. Străbat se știe ce măgarii a făcut. Iar Euroconstruct era o abonata la bani în epoca Băsescu Boc. Deci, niște hoți.