Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fostul magistrat și membru al Consiliului Superior al Magistraturii a făcut o scurtă trecere în revistă a 20 de explozii provocate de scurgerile de gaze în ultimii 27 de ani în România, concluzionând că fără investiții în infrastructura de gaze și fără o cultură a siguranței, astfel de drame se pot repeta oricând.
„În anul 2010 am judecat cazul deflagrației de la Zalău, când un bloc a explodat din cauza scăpărilor repetate și masive de gaze – au fost morți, răniți, pierderea agoniselii de o viață a tuturor locatarilor și distrugerea în întregime a blocului de locuințe. Atunci, în timpul audierilor, unul dintre inculpați ce deținea funcție de conducere la compania de gaze mi-a spus „România stă pe o bombă”. Am dat o declarație despre acest caz, revoltat că după ani se întâmplă aceleași lucruri, în alte părți.. Îmi amintesc acum de ce a spus astea: potrivit contractului de privatizare din anii 2000, companiile de distribuție gaz sunt obligate să înlocuiască anual mii de km de conducte. Pentru că nu sunt bani, nu se fac aceste înlocuiri, așa că așteaptă să fie reclamate fisurări și se remediază, punctual, doar acele porțiuni prin peticire sau înlocuire”, scrie Cristi Danileț pe blogul său.
Danileț: „Am constatat un pattern”
Fostul magistrat spune că a observat similitudini la fiecare explozie de gaze produsă într-un bloc de locuințe sau în apropierea acestuia.
„Am urmărit în cursul anilor cazurile similare și am constat un pattern. Nu am luat în considerare cazurile de neglijentă cauzate de utilizatorii casnici, ci numai cazurile de scăpări și acumulare de gaze din cauza unor defecțiuni la rețelele de alimentare, aflate în responsabilitatea companiilor de gaze:
Câteva observații prealabile: O explozie se produce când concentrația de gaz metan în aer atinge nivelul de 9,5% în încăpere și este declanșată de o scânteie. Gazul nu miroase – dacă nu e suficient mercaptan în instalație nu se sesizează prin miros scăpările de gaz, dar generează amețeală și greață. Când e sesizat prin miros, nu trebuie de aprins becul în încăpere.
Dispeceratele de la companiile de gaze tratează cu neseriozitate reclamațiile, iar în unele localități nici nu există. Conductele stradale sunt unele îngropate fără manșon de protecție și circulația de la suprafață a autoturismelor produce corodarea și fisurarea lor. Toate conductele folosite au termen de valabilitate, la expirarea căruia trebuie înlocuite.
Verificările la conductele stradale îngropate se fac cel puțin o dată pe lună cu detector manual. În asfaltul stradal trebuie să fie răsuflătoare de gaz funcționale. În subsolul blocurilor (beciuri, culoare etc) fantele de aerisire trebuie să fie neacoperite. Pe casa scării trebuie să existe geamuri de aerisire care să fie deschise des.
Prăbușirea scării este „decesul” blocului, acesta va trebui dărâmat în mod controlat. Experții în gaze la care se apelează de criminaliști sunt cei de la INSEMEX Petroșani. Victimele au dreptul la daune materiale (despăgubiri pentru averea pierdută, închirierea altei locuințe) și daune morale (pentru suferința fizică, pentru sperietura trăită, pentru coșmarurile ulterioare). Toți angajații vinovați au fost condamnați pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și distrugere din culpă doar cu închisoare cu suspendare”, explică Danileț.
20 de explozii în 27 de ani, cu numeroase victime și pagube substanțiale
Fostul judecător a trecut în revistă 20 de cazuri asemănătoare cu explozia din blocul de pe Calea Rahovei din Capitală.
Cazurile asemănătoare:
„Fără investiții urgente în infrastructură și fără o cultură a siguranței, astfel de drame sunt repetabile”
Fostul judecător și membru al Consiliului Superior al Magistraturii susține că, de cele mai multe ori, cauzele acestor tragedii sunt neverificarea profesionistă și la timp a instalațiilor de distribuție a gazelor.
„Concluzii: Cazurile de mai sus demonstrează că exploziile generate de conductele publice de gaz, deși relativ rare, au consecințe devastatoare. Investigațiile oficiale au identificat de regulă fie defecțiuni tehnice ale rețelei (fisuri, coroziune) nerezolvate la timp, fie erori umane și neglijență în monitorizarea și întreținerea instalațiilor de distribuție a gazelor.
În multe situații, locatarii semnalaseră dinainte miros de gaz – un indiciu crucial – însă intervențiile au fost tardive sau insuficiente. Autoritățile (IGSU, ISC) au subliniat necesitatea intensificării verificărilor periodice ale instalațiilor de gaz și înlocuirii rețelelor vechi, mai ales în marile orașe unde o bună parte a conductelor datează de peste 40-50 de ani. Ț
De asemenea, cazurile Zalău, Bacău, Iași au dus la schimbări legislative și la clarificarea responsabilităților: distribuitorii de gaze pot fi trași la răspundere civilă și penală dacă nu tratează prompt sesizările privind scurgerile.
În paralel, aceste tragedii au impulsionat campanii de conștientizare – populația este îndemnată să anunțe imediat autoritățile la detecția mirosului de gaz și să ia măsuri imediate de ventilare și evacuare. Evenimentele din 2025 arată că, fără investiții urgente în infrastructură și fără o cultură a siguranței, astfel de drame sunt repetabile”, conchide Danileț.