Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Robert „Magyar” Brovdi, comandantul Forțelor de Sisteme Fără Pilot ale Ucrainei, a anunțat că forțele ucrainene au distrus un elicopter de atac rus Mi-28 cu o dronă, scrie cotidianul ucrainean Pravda.
Brovdi a declarat, într-un mesaj postat pe rețelele sociale, că elicopterul Mi-28 a fost distrus de operatorii Brigăzii 59 a Forțelor Sistemelor Fără Pilot, folosind o dronă kamikaze FPV. El a postat și un videoclip care arată momentul atacului.
Brigada a raportat că elicopterul Mi-28N a fost doborât în apropierea satului Kotliarivka, subliniind că acest lucru a fost rezultatul unei colaborări coordonate între serviciile de informații și sistemele aeriene fără pilot ale armatei.
„Oricine zboară acolo „să arunce o privire” ar trebui să fie pregătit. Data viitoare, nu ne mai faceți „surprize” din aer – vă va costa scump”, a comentat el.