Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O femeie care a dat foc la saltele, cauciucuri, electrocasnice şi materiale textile umede pe un câmp din Bistriţa, în apropierea unei magistrale de gaz, a fost amendată cu 30.000 de lei de către jandarmi, transmite News.ro.
”Jandarmii din cadrul Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa au intervenit, vineri seară, pe strada Drumul Cetăţii din municipiul Bistriţa, după ce au fost sesizaţi cu privire la faptul ca o persoană a aprins un foc în aer liber. Ajunşi la faţa locului, jandarmii au constatat că o femeie în vârstă de 57 de ani a incendiat mai multe deşeuri, printre care saltele, cauciucuri, electrocasnice şi materiale textile umede, care au degajat un fum dens deasupra zonei”, a transmis, sâmbătă, Jandarmeria Română.
Jandarmii au considerat că situaţia a fost cu atât mai periculoasă cu cât locul în care a fost aprins focul se afla în imediata apropiere a unei magistrale de gaz.
Femeia a fost amendată cu 30.000 de lei.
”Jandarmeria Bistriţa-Năsăud reaminteşte cetăţenilor că arderea deşeurilor în spaţii deschise este strict interzisă şi se sancţionează conform legii. Astfel de fapte pot pune în pericol mediul, sănătatea populaţiei şi pot genera situaţii cu consecinţe grave asupra siguranţei publice”, au mai transmis jandarmii.