Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Poligonul din apropierea oraşului Babadag găzduieşte, începând de luni, exerciţii militare cu muniţie de război, informează Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea, care le recomandă şoferilor să ocolească segmentul Enisala-Sălcioara de pe drum judeţean 222, transmite Agerpres.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a CJ Tulcea, în care este indicată şi o adresă a Ministerului Apărării Naţionale, exerciţiile militare se desfăşoară în fiecare zi lucrătoare, până la finele acestei luni, între orele 9:00 şi 24:00, aşa încât circulaţia pe segmentul de drum judeţean amintit va fi restricţionată prin amplasarea a două bariere.
„Tragerile se vor executa fără întrerupere pe interval de 60 de minute cu pauze de 15 minute între ele pentru descongestionarea traficului rutier. Pentru rezolvarea unor situaţii de urgenţă, se va lua legătura în mod obligatoriu cu Centrul secundar de Pregătire pentru luptă Babadag la telefon 0240/562805”, se arată în anunţul făcut public de CJ.
Pentru evitarea apariţiei unor incidente, autoritatea judeţeană le recomandă şoferilor să ocolească segmentul de drum judeţean Sălcioara-Enisala şi să folosească ruta alternativă care include oraşul Babadag în traseu.
„Nerespectarea recomandărilor prezentate mai sus poate duce la consecinţe grave de care Consiliul Judeţean Tulcea şi Unitatea Militară nu se fac răspunzătoare”, se specifică în anunţul CJ.
Potrivit Primăriei municipiului Tulcea, şi Poligonul de garnizoană Cataloi din apropierea oraşului găzduieşte, luna aceasta, trageri de infanterie cu muniţie de război, iar autoritatea locală a informat populaţia, pe site-ul propriu, cu privire la măsurile pe care trebuie să le respecte pentru a reduce riscul apariţiei unor incidente.